Trepte de lumină în Banat - Oraviţa-Anina - prima cale ferata montana din Romania

de Elena Trifan

Orăviţenilor le-a fost hărăzit rolul de pionieri în multe domenii. Aici au fost create şi au funcţionat şi prima farmacie montană, prima fabrică de bere, primele baraje de greutate, prima linie ferată. Ne-am deplasat spre gara din Oraviţa, una din primele gări feroviare din ţară, pentru a face o călătorie cu trenul pe prima linie de cale ferată montană din ţară, pe traseul Oraviţa-Anina. Mai întâi ar trebui menţionat faptul că gara din Oraviţa a fost construită în paralel cu tronsonul de cale ferată Oraviţa-Baziaş şi finalizată în 1847. În faza iniţială era prevăzută cu un lift-pasaj. Printre călătorii ei de seamă s-au aflat şi poetul Mihai Eminescu, deputatul maghiar Jókai Mór, împărăteasa Sissi şi regele Carol I al României. Este declarată monument istoric. 

În gara Oraviţa ne aştepta un tren cu iz de vechime pentru a ne transporta spre Anina, o surpriză unică în peisajul feroviar românesc. Surprizele de fapt s-au ţinut lanţ, atât la nivel peisagistic, cât şi arhitectonic şi informaţional. Astfel, am aflat că este prima cale ferată montană din România, finalizată la sfârşitul toamnei anului 1863, dată în folosinţă la data de 15 decembrie 1863 pentru transport de mărfuri şi pe 1 noiembrie 1869 a început să fie destinată şi transportului de persoane. Are o lungime de 33,8 km., 134 de curbe, 14 tunele, 10 viaducte, 2117 drumuri înguste săpate în stâncă, 9946 metri ziduri de susţinere. Deşi linia ferată în ansamblul ei este un unicat, trebuie totuşi amintite, în mod special, tunelul de la Gârlişte, cu o lungime de 660 metri, unul din cele mai înguste tuneluri din România, şi Viaductul Jitin cu o lungime de 131 de metri. Privirea ne era aţintită fie spre peisajul exterior alcătuit din văi şi munţi împăduriţi, împodobiţi în culorile toamnei, crescuţi uneori până lângă calea ferată, cu trunchiuri drepte sau ramificate, printre care pătrundea din loc în loc auriul soarelui tomnatic, fie de cel interior care îţi oferea imaginea unui tren cu aspect învechit, vizibil atât la nivelul ferestrelor, cât şi al canapelelor lungi de lemn, al cromaticii. Trecerea prin câte un tunel sau pe câte un viaduct ne sporea curiozitatea şi ne crea noi şi noi satisfacţii. Aspecte senzaţionale ale căii ferate puteau fi admirate şi pe tablourile expuse pe pereţii vagonului. Călătorind cu trenul de la Oraviţa la Anina, am avut impresia că am parcurs un drum ascendent atât la nivelul peisajului, cât şi al epocilor istorice. Gara Anina bine îngrijită ne-a primit cu multă amabilitate cu materiale documentare şi cu un magazin de suveniruri cu obiecte specifice zonei. Curiozitate, dorinţă de cunoaştere, fascinaţie şi mândrie ne-au fost deopotrivă satisfăcute numai în 2 ore de mers. Admiraţia noastră s-a îndreptat atât asupra constructorilor, cât şi asupra celor care timp de 150 de ani s-au străduit să întreţină asemenea creaţie de anvergură şi cărora prin călătoriile noastre ar trebui să le venim în ajutor.

Trepte de lumină în Banat - Clisura Dunarii

 de Elena Trifan

Dorinţa mea de a cunoaşte mai bine acest ţinut al ţării noastre mă obsedează de aproximativ 30 de ani, când întorcându-ne dintr-un concediu petrecut la Moneasa am făcut un scurt popas în Timişoara, am admirat din mers splendoarea Dunării la Cazane, am poposit o noapte în Drobeta şi a doua zi de dimineaţă am vizitat piciorul podului lui Apolodor din Damasc, ruinele castrului roman şi Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier. Ne-am continuat drumul spre Orşova, Eşelniţa, Herculane, Oraviţa, având şansa de a pătrunde într-una din cele mai senzaţionale porţiuni de pe cursul Dunării, cunoscută cu numele de clisură sau defileu.

Un popas la Porţile-de-Fier ne-a oferit posibilitatea de a vizita Muzeul Hidrocentralei şi Sala turbinelor. Prin intermediul planşelor şi al exponatelor muzeul oferă o prezentare sintetică a peisajului, a formelor de viaţă şi civilizaţie din zonă. Astfel, poţi dobândi cunoştinţe despre flora şi fauna regiunii, formaţiuni geologice, unelte şi arme din timpurile vechi, cetăţi, ateliere de cărămidărie, cele 13 tezaure monetare din bronz descoperite în zona Banatului ce datează din secolele IV-V, vase fluviale, costume populare. O apariţie insolită şi atrăgătoare este un interior specific locuinţelor din Insula Ada-Kaleh în a cărui organizare turcii au adus concepţia veche a cortului. Pe lângă covor, care este elementul central, pot fi admirate măsuţa scundă, lăzi, obiecte de îmbrăcăminte, tablouri vechi cu sentinţe din scrieri sacre. Am coborât cu liftul în Sala turbinelor unde ne-au fost oferite noi informaţii. Aici am aflat că hidrocentrala a fost construită între anii 1964-1972 prin cooperare româno-sârbă. În total sunt 6 turbine, fiecare având o greutate de 3680 tone, grosime de 30 metri, înălţime de 20 metri şi o putere de 1195 kw, un transformator şi un rezervor de 60 de tone de ulei.

Clădirea barajului are o înălţime de 74 metri, este garantată pentru 100 de ani. Pe locul unde a fost construit lacul de acumulare au fost strămutate 10 localităţi de pe teritoriul românesc, 7 de pe teritoriul sârbesc, Insulele Ada-Kaleh şi Şimian, confirmându-se încă o dată principiul că „Nimic măreţ nu poate fi construit fără un mare sacrificiu.”

Un scurt popas la Orşova a fost dedicat vizitării Bisericii Romano-Catolice „Neprihănita Zămislire,” un impresionant monument de arhitectură şi pictură religioasă. Este singura biserică de rit catolic care a fost construită în comunism (1972-1974), deoarece din cauza lucrărilor pentru realizarea barajului de la Porţile-de-Fier credincioşii catolici din zonă riscau să rămână fără biserică. Originalitatea ei este dată de câteva elemente: interiorul în formă de cort, acoperişul şi luminatorul de la altar în formă de cruce, pictura interioară „Drumul Crucii” în care pe lângă scene biblice sunt pictate şi persoane din lumea profană: V.I. Lenin, Nadia Comăneci, John Lennon, Florin Piersic, Anna Széles. Slujba religioasă se oficiază în patru limbi. Pe o placă de marmură se menţionează faptul că „La Orşova a fost ascunsă în perioada 1848-1853 Coroana Sfântă pentru a cărei amintire în anul 1855 s-a ridicat <Capela Sfintei Coroane>. Astăzi această capelă este acoperită de apele Dunării.” 

Trepte de lumină în Banat - Drobeta Turnu Severin

 de Elena Trifan

Dorinţa mea de a cunoaşte mai bine acest ţinut al ţării noastre mă obsedează de aproximativ 30 de ani, când întorcându-ne dintr-un concediu petrecut la Moneasa am făcut un scurt popas în Timişoara, am admirat din mers splendoarea Dunării la Cazane, am poposit o noapte în Drobeta şi a doua zi de dimineaţă am vizitat piciorul podului lui Apolodor din Damasc, ruinele castrului roman şi Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier. Power point-urile primite de la cunoscuţi cu imagini ale Dunării la Cazane mi-au incitat şi mai mult această dorinţă. Abia în toamna anului 2017 dorinţa mi-a fost împlinită când împreună cu un grup de excursionişti am făcut o călătorie cu un itinerariu destul de complex în localităţi de pe malul Dunării şi din Banatul Montan: Porţile-de-Fier, Orşova, Eşelniţa, Băile Herculane, Oraviţa, Anina, Rudăria. Drobeta-Turnu Severin, oraşul de pe malul Dunării, cu o istorie milenară, gazda multor „musafiri” mai mult sau mai puţin doriţi şi-a creat un aspect şi o cultură originale aflate la confluenţa mai multor civilizaţii. În mod indirect poate fi numit element sine qua non al formării poporului român, căci fără podul lui Apolodor din Damasc construit aici peste Dunăre de către romani, aceasta nu ar fi fost posibilă.

Piciorul podului şi castrul roman stau mărturie şi astăzi a acelor vremuri de măreţie arhitectonică şi militară, dar, din păcate, nu au putut fi vizitate, în schimb panorama Dunării şi Cetatea Medievală a Severinului ne-au oferit o frumoasă şi interesantă formă de cunoaştere. Cetatea Medievală, cel mai important obiectiv strategic din regiune în Evul Mediu, impresionează atât prin construcţia în sine, cât şi prin cadrul de natură în care se află: în Parcul „Dragalina” şi pe malul Dunării, locuitorilor oraşului de astăzi şi turiştilor oferindu-le şi un minunat prilej de recreere. Cetatea a fost construită în anul 1233 şi fortificată după fiecare atac. Evenimente importante din istoria ei amintesc de numele lui Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Matei Corvin etc. După 300 de ani de existenţă a fost distrusă din ordinul lui Suleiman Magnificul şi materialele ei duse pe malul sârbesc. Cetatea a fost reconstruită între anii 2013-2015 şi impresionează prin culoarea şi grosimea zidurilor de 1,5 – 2 metri, prin felul în care este compartimentată, capelă, turnuri de apărare. Viaţa pulsează parcă în zidurile şi în interiorul ei, într-o dezvoltare a verticalităţii din vremuri imemorabile, cu deschideri spre apa Dunării, sub ocrotirea mai mult sau mai puţin luminoasă a cerului. 

În apropierea ei se află Palatul Culturii „Theodor Costescu”, monument de arhitectură, aflat pe lista UNESCO. A intrat în circuitul public în 1924 şi poartă numele celui care a fost directorul Liceului „Traian” din Drobeta, membru al Academiei şi a contribuit cu fonduri proprii şi prin organizarea de subscripţii la construirea acestuia. Privită din exterior clădirea impresionează prin monumentalitate si prin stilul plăcut, elegant, rafinat. 

În apropierea palatului un copac cu frunze de un galben intens luminează peisajul şi fascinează privirea. Frunzele lui par a fi bucle de lumină curgătoare, aur fraged şi însufleţit. În faţa lui este Fântâna Cinetică, o invenţie din oţel inoxidabil, creaţie a sculptorului Constantin Lucaci, unul din marii sculptori în oţel ai lumii, laureat al Premiului Herder. Ingenioase ţâşniri acvatice izvorăsc pe rând din axul central sau din panouri laterale, părând braţele unor dansatori cuprinşi într-un dans al armoniei universale. Privită în ansamblul formelor şi manifestărilor ei fântâna este un elogiu adus apei ca simbol al germinaţiei veşnice, într-o mişcare ce sfidează trecerea timpului, în sens invers acelor de ceasornic.

Mergând spre centrul oraşului, într-un spaţiu verde bine îngrijit, loc de relaxare şi promenadă, poţi admira statuile lui Decebal şi a lui Traian, poţi face un popas la Biserica Catolică sau urca în Turnul de Apă pentru a admira priveliştea oraşului şi a împrejurimilor acestuia. Am avut şansa de a ajunge într-o zi însorită, când oraşul atât cât s-a putut vizita din el într-un timp foarte scurt şi-a arătat întreaga splendoare autumnală. Peste liniştea şi curăţenia lui, peste clădirile construite într-un stil arhitectonic plăcut şi elegant, peste albastrul Dunării strălucea blândă, aurie şi pură lumina soarelui de toamnă. În mod involuntar mi-a venit în minte imaginea unui alt oraş construit pe malul Dunării, Bratislava.