Trepte de lumină în Banat - Clisura Dunarii

 de Elena Trifan

Dorinţa mea de a cunoaşte mai bine acest ţinut al ţării noastre mă obsedează de aproximativ 30 de ani, când întorcându-ne dintr-un concediu petrecut la Moneasa am făcut un scurt popas în Timişoara, am admirat din mers splendoarea Dunării la Cazane, am poposit o noapte în Drobeta şi a doua zi de dimineaţă am vizitat piciorul podului lui Apolodor din Damasc, ruinele castrului roman şi Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier. Ne-am continuat drumul spre Orşova, Eşelniţa, Herculane, Oraviţa, având şansa de a pătrunde într-una din cele mai senzaţionale porţiuni de pe cursul Dunării, cunoscută cu numele de clisură sau defileu.

Un popas la Porţile-de-Fier ne-a oferit posibilitatea de a vizita Muzeul Hidrocentralei şi Sala turbinelor. Prin intermediul planşelor şi al exponatelor muzeul oferă o prezentare sintetică a peisajului, a formelor de viaţă şi civilizaţie din zonă. Astfel, poţi dobândi cunoştinţe despre flora şi fauna regiunii, formaţiuni geologice, unelte şi arme din timpurile vechi, cetăţi, ateliere de cărămidărie, cele 13 tezaure monetare din bronz descoperite în zona Banatului ce datează din secolele IV-V, vase fluviale, costume populare. O apariţie insolită şi atrăgătoare este un interior specific locuinţelor din Insula Ada-Kaleh în a cărui organizare turcii au adus concepţia veche a cortului. Pe lângă covor, care este elementul central, pot fi admirate măsuţa scundă, lăzi, obiecte de îmbrăcăminte, tablouri vechi cu sentinţe din scrieri sacre. Am coborât cu liftul în Sala turbinelor unde ne-au fost oferite noi informaţii. Aici am aflat că hidrocentrala a fost construită între anii 1964-1972 prin cooperare româno-sârbă. În total sunt 6 turbine, fiecare având o greutate de 3680 tone, grosime de 30 metri, înălţime de 20 metri şi o putere de 1195 kw, un transformator şi un rezervor de 60 de tone de ulei.

Clădirea barajului are o înălţime de 74 metri, este garantată pentru 100 de ani. Pe locul unde a fost construit lacul de acumulare au fost strămutate 10 localităţi de pe teritoriul românesc, 7 de pe teritoriul sârbesc, Insulele Ada-Kaleh şi Şimian, confirmându-se încă o dată principiul că „Nimic măreţ nu poate fi construit fără un mare sacrificiu.”

Un scurt popas la Orşova a fost dedicat vizitării Bisericii Romano-Catolice „Neprihănita Zămislire,” un impresionant monument de arhitectură şi pictură religioasă. Este singura biserică de rit catolic care a fost construită în comunism (1972-1974), deoarece din cauza lucrărilor pentru realizarea barajului de la Porţile-de-Fier credincioşii catolici din zonă riscau să rămână fără biserică. Originalitatea ei este dată de câteva elemente: interiorul în formă de cort, acoperişul şi luminatorul de la altar în formă de cruce, pictura interioară „Drumul Crucii” în care pe lângă scene biblice sunt pictate şi persoane din lumea profană: V.I. Lenin, Nadia Comăneci, John Lennon, Florin Piersic, Anna Széles. Slujba religioasă se oficiază în patru limbi. Pe o placă de marmură se menţionează faptul că „La Orşova a fost ascunsă în perioada 1848-1853 Coroana Sfântă pentru a cărei amintire în anul 1855 s-a ridicat <Capela Sfintei Coroane>. Astăzi această capelă este acoperită de apele Dunării.” 

Ne-am cazat în pensiunea „Steaua Dunării” de la Eşelniţa, chiar pe malul Dunării, în Golful Ogradena de unde puteai admira deopotrivă vastitatea apei în curgerea ei liniştită şi culorile ei schimbătoare în succesiunea momentelor zilei şi ale nopţii, cât şi măreţia munţilor de la Cazanele Mici, un fel de Scila şi Caribda, unde de-a lungul timpului Dunărea a dat una din cele mai vijelioase bătălii din calea ei: „Ne apropiem de pragul gherdapurilor. Dunărea începe să vâjâie mânioasă, - e un zbucium şi un clocot de valuri dintr-un mal în altul. Peste-adâncimi se fac ochiuri mari, cari rotesc în loc. Ici apa se scufundă bolborosind, ca suptă de gura unor vâltori, colo se umflă, se burduşeşte şi urlă făcând clăbuci, bătându-se de stânci cari nu se văd. [...] Dunărea mugeşte tare. Cu ochii aţintiţi te-ai crede într-un codru pe o vijelie. Din fundul ei se întind, pe sub valuri, nenumărate braţe de piatră, gata s-apuce vasul şi să-l farme-n bucăţi la cea mai mică nebăgare de seamă.” (Al. Vlahuţă – România pitorească)

Graţie acţiunii omului astăzi Dunărea trece nestingherită printre cei doi coloşi de piatră, ce o întâmpină prietenos. Pericolele au trecut, senzaţionalul nu. Cursul zbuciumat al Dunării altădată pare a pătrunde acum printr-un culoar ce incită la cunoaşterea a ceea ce se află în spatele lui, la a merge pe firul apei, în sens invers cursului ei pentru a dezlega cine ştie ce enigme. Zona pare desprinsă dintr-o legendă populată de fiinţe mitologice.

O plimbare cu şalupa pe Dunăre ne-a oferit posibilitata de a admira deopotrivă minunile naturii, cât şi creaţiile omului: Cazanele Mari, Cazanele Mici, Chipul lui Decebal, Tabula Traiana, Grota Veterani, Mânăstirea Mraconia.

Chipul lui Decebal, cea mai înaltă statuie din piatră din Europa, se află pe o stâncă din Golful Mraconia, foarte aproape de Eşelniţa. A fost construită între anii 1994-2004 din iniţiativa şi prin susţinerea financiară a omului de afaceri român Iosif Constantin Drăgan. La realizarea ei a lucrat o echipă de 12 sculptori-alpinişti conduşi de arhitectul Florin Cotarcea. Statuia impresionează prin locul unde este plasată, o stâncă de pe malul apei, culoarea albă cu tente cenuşii, ce îi sporeşte vizibilitatea, înţelepciunea chipului lui Decebal şi, mai ales, prin dimensiunile foarte mari: înălţimea de 55 m., lăţimea de 35 m., lungimea ochiului de 4,3 m., lumgimea nasului de 7 m. şi lăţimea de 4. Pe capul lui Decebal se află o cruce de metal. Chipul lui Decebal, un simbol naţional, modelat ingenios de priceperea omului într-un loc emblematic, răsărit din tăriile pietrei şi hrănit cu energiile apei, ale soarelui şi ale vântului, priveşte dârz şi demn în zare, statornic şi neînfricat, asigurând continuitate milenară unui mit străvechi al dragostei de ţară. 

Pe malul sârbesc poate fi privită o altă mărturie a vremurilor antice de glorie militară, înfrângeri şi biruinţe, Tabula Traiana, ce aminteşte de originea nobilă şi vitejească a poporului român. Este o placă memorială cu o lumgime de 4 metri, o înălţime de 1,75 metri. A fost fixată în stâncă de împăratul Traian drept mărturie a marşului pe care armata romană l-a făcut pentru a ajunge în Dacia şi pentru a marca victoria romanilor asupra dacilor în urma războiului din anii 105-106. Pe ea se află reprezentaţi 2 delfini plutind, un vultur pe cer şi inscripţia „Împăratul Cezar, fiul divinului Nerva, Nerva Traian, Augustus, Germanicus, Pontifex Maximus, investit de 4 ori ca Tribun, Tatăl Patriei, Consul pentru a treia oară, excavând roci din munte şi folosind bârne de lemn a făcut acest pod.” În total au fost 10 tabule, dar se păstrează numai aceasta.

În Cazanele Mari vaporul a oprit în dreptul masivului Ciucaru Mare unde am debarcat pentru a vizita Peştera Veterani aflată în pântecele acestuia. Accesul în peşteră se face numai de pe apă. Grota are o lungime de 173 metri şi o lăţime de 40 metri. Este prima peşteră cartată ştiinţific din lume. La intrarea în peşteră te întâmpină o amplă informaţie în limba engleză, dar nu şi în limba română. Istoria peşterii este foarte veche. Se spune că în timpul dacilor a avut caracter de sanctuar pentru zeul Zamolxis. De-a lungul timpului a fost folosită ca punct strategic pentru romani, austrieci, turci, adăpost pentru haiduci, animale, muniţie şi hrană. Numele îi vine de la cel al generalului austriac de origine italiană Friedrich Veterani care a cerut cercetarea peşterii ce se numea Piscabara şi care a realizat refortificarea ei. În peşteră a fost săpată şi o fântână de către prizonierii turci. Principalul element de originalitate este iluminatul ei natural de către o rază de lumină care pătrunde prin peretele de stâncă şi care creează înăuntru o atmosferă de mister specifică ritualurilor religioase. De fapt, se spune că în locul unde raza de lumină cădea pe pământ erau sacrificate păsări pentru Zamolxe. De rolul strategic al peşterii la ora actuală amintesc manechine de soldaţi şi un tun. În legendele locului se consideră că aici au fost ascunse tezaurul împărătesei Maria Tereza, comorile ţarului sârb Obrenovici şi ale neamului Basarabilor.

Pe uscat, pe malul stâng al Dunării, în localitatea Dubova, în dreptul Cazanelor, se înalţă cu pereţii ei albi şi turlele maronii-roşcate Mânăstirea Mraconia, un simbol al statorniciei credinţei ortodoxe pe aceste meleaguri, în ciuda pericolelor le care a fost supusă, fie ele umane sau naturale. După cum sugerează şi numele, iniţial a fost construită într-un loc ascuns, unde se afla un punct de observare şi dirijare a apei. A avut o istorie zbuciumată ca şi clocotul Dunării la Cazane. Este atestată documentar în 1523. A fost ruinată, restaurată, arsă şi prădată, călugării ucişi de turci în 1715, refăcută, demolată în 1967 în timpul construirii lacului de acumulare de la Porțile-de Fier. În 1993 a fost pusă piatra de temelie a actualei biserici pe malul Dunării. Se spune că nimic nu este întâmplător. Poate că aici este mai accesibilă, poate că numai aşa poate să privegheze deopotrivă asupra apei şi uscatului. Din cauza vastităţii muntelui şi a apei pare şi mai mică decât este în realitate. Cu toate acestea transmite o forţă foarte mare. În interior este înconjurată din trei părţi de un hol pictat, singurul vizibil datorită luminii naturale. Din cauza unei pene de curent electric, frumuseţea sculpturii în lemn şi a picturii interioare ne-a fost vag luminată doar de aparatul de fotografiat. Să fie o creaţie a hazardului sau o binefacere a lui Dumnezeu acest spaţiu în care Dunăre şi munte îşi dau mâna prietenos, se completează reciproc, se ciocnesc, aspiră una la măreţia alteia, fie acoperite de nori şi de ceţuri alburii, fie strălucind triumfător în lumina soarelui?

Apa fluviului de culoare când verde, când gri-petrol, când albastră sau albastră cu străluciri aurii şi argintii, mândră de câte a văzut în cale, admirată şi temută de cei care o privesc sau călătoresc pe valurile ei curge liniştită, impasibilă în faţa trecerii timpului, asemenea unui uriaş puternic şi seducător.