Trepte de lumină în Banat - Drobeta Turnu Severin

 de Elena Trifan

Dorinţa mea de a cunoaşte mai bine acest ţinut al ţării noastre mă obsedează de aproximativ 30 de ani, când întorcându-ne dintr-un concediu petrecut la Moneasa am făcut un scurt popas în Timişoara, am admirat din mers splendoarea Dunării la Cazane, am poposit o noapte în Drobeta şi a doua zi de dimineaţă am vizitat piciorul podului lui Apolodor din Damasc, ruinele castrului roman şi Muzeul Regiunii Porţile-de-Fier. Power point-urile primite de la cunoscuţi cu imagini ale Dunării la Cazane mi-au incitat şi mai mult această dorinţă. Abia în toamna anului 2017 dorinţa mi-a fost împlinită când împreună cu un grup de excursionişti am făcut o călătorie cu un itinerariu destul de complex în localităţi de pe malul Dunării şi din Banatul Montan: Porţile-de-Fier, Orşova, Eşelniţa, Băile Herculane, Oraviţa, Anina, Rudăria. Drobeta-Turnu Severin, oraşul de pe malul Dunării, cu o istorie milenară, gazda multor „musafiri” mai mult sau mai puţin doriţi şi-a creat un aspect şi o cultură originale aflate la confluenţa mai multor civilizaţii. În mod indirect poate fi numit element sine qua non al formării poporului român, căci fără podul lui Apolodor din Damasc construit aici peste Dunăre de către romani, aceasta nu ar fi fost posibilă.

Piciorul podului şi castrul roman stau mărturie şi astăzi a acelor vremuri de măreţie arhitectonică şi militară, dar, din păcate, nu au putut fi vizitate, în schimb panorama Dunării şi Cetatea Medievală a Severinului ne-au oferit o frumoasă şi interesantă formă de cunoaştere. Cetatea Medievală, cel mai important obiectiv strategic din regiune în Evul Mediu, impresionează atât prin construcţia în sine, cât şi prin cadrul de natură în care se află: în Parcul „Dragalina” şi pe malul Dunării, locuitorilor oraşului de astăzi şi turiştilor oferindu-le şi un minunat prilej de recreere. Cetatea a fost construită în anul 1233 şi fortificată după fiecare atac. Evenimente importante din istoria ei amintesc de numele lui Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Matei Corvin etc. După 300 de ani de existenţă a fost distrusă din ordinul lui Suleiman Magnificul şi materialele ei duse pe malul sârbesc. Cetatea a fost reconstruită între anii 2013-2015 şi impresionează prin culoarea şi grosimea zidurilor de 1,5 – 2 metri, prin felul în care este compartimentată, capelă, turnuri de apărare. Viaţa pulsează parcă în zidurile şi în interiorul ei, într-o dezvoltare a verticalităţii din vremuri imemorabile, cu deschideri spre apa Dunării, sub ocrotirea mai mult sau mai puţin luminoasă a cerului. 

În apropierea ei se află Palatul Culturii „Theodor Costescu”, monument de arhitectură, aflat pe lista UNESCO. A intrat în circuitul public în 1924 şi poartă numele celui care a fost directorul Liceului „Traian” din Drobeta, membru al Academiei şi a contribuit cu fonduri proprii şi prin organizarea de subscripţii la construirea acestuia. Privită din exterior clădirea impresionează prin monumentalitate si prin stilul plăcut, elegant, rafinat. 

În apropierea palatului un copac cu frunze de un galben intens luminează peisajul şi fascinează privirea. Frunzele lui par a fi bucle de lumină curgătoare, aur fraged şi însufleţit. În faţa lui este Fântâna Cinetică, o invenţie din oţel inoxidabil, creaţie a sculptorului Constantin Lucaci, unul din marii sculptori în oţel ai lumii, laureat al Premiului Herder. Ingenioase ţâşniri acvatice izvorăsc pe rând din axul central sau din panouri laterale, părând braţele unor dansatori cuprinşi într-un dans al armoniei universale. Privită în ansamblul formelor şi manifestărilor ei fântâna este un elogiu adus apei ca simbol al germinaţiei veşnice, într-o mişcare ce sfidează trecerea timpului, în sens invers acelor de ceasornic.

Mergând spre centrul oraşului, într-un spaţiu verde bine îngrijit, loc de relaxare şi promenadă, poţi admira statuile lui Decebal şi a lui Traian, poţi face un popas la Biserica Catolică sau urca în Turnul de Apă pentru a admira priveliştea oraşului şi a împrejurimilor acestuia. Am avut şansa de a ajunge într-o zi însorită, când oraşul atât cât s-a putut vizita din el într-un timp foarte scurt şi-a arătat întreaga splendoare autumnală. Peste liniştea şi curăţenia lui, peste clădirile construite într-un stil arhitectonic plăcut şi elegant, peste albastrul Dunării strălucea blândă, aurie şi pură lumina soarelui de toamnă. În mod involuntar mi-a venit în minte imaginea unui alt oraş construit pe malul Dunării, Bratislava.