Se afișează postările cu eticheta Wolfenbuttel. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Wolfenbuttel. Afișați toate postările

duminică, 18 octombrie 2020

Wolfenbuttel – orașul cu un mix superb de elemente renascentiste

   

      de Marian Lisu 

     Wolfenbuttel – orașul cu un mix superb de elemente renascentiste sau baroce. Totul se face la pas, e atât de mult frumos concentrat că nu te superi după că ai rupt pantofiorii, ai tocit tocurile și ai dat kilometrajul cu mult peste ce propuseseși inițial.
   Zona vizitabilă e cea cuprinsă aproape într-un cerc de apele Oker-ului, nici prea lat, nici prea adânc, suficient să-ți dea senzația de răcoare și prospețime. Și casele de pe maluri sunt minunate, înconjurându-se din greu de o mare de verde crud.
    În Piața Primăriei ne întâmpină obiective diverse, Rathaus e de un albastru infinit, cu nuanțe în degrade, mare cât o zi de post popesc. Undeva să țină piața în echilibru e statuia de mari dimensiuni a lui Herzog August, cel care a pus bazele Bibliotecii celebre în toată lumea. În diagonală e marea Biserică Beatae Maria Virginis, ce domină platoul. Spre partea vestică a zonei găsim concentrația de muzee, dar perla coroanei e Platul orașului, un imens pătrat roșiatic, cu multe ferestre și o intrare colosală sub forma unui pod artizanat mărginit cu statui. Interioarele de vis păstrează parfumul epocilor trecute, dar sunt și expoziții moderne, că doar spațiu au din belsug.