Gradinile Generalife din Granada

de Marian Lisu

Deși ne aflăm tot într-un palat regal denumirea locului derivă din frumusețea grădinilor adiacente – termanul arab ,,Jannat al-Arif” se referea la cea mai frumoasă dintre grădini ( a artiștilor / gnosticilor).

Protectorul artelor frumoase – Ismail I de Granada, din dinastia Nasrid, realizează lângă marele palat-fortăreață o zonă de relaxare, unde califii vor urma să-și dezmierde consoartele, multe la număr.

Perioadele călduroase obligau arhitecții medievali să gândească spații largi și aerisite, indiferent de zona creațiilor – apare astfel oaza de liniște de pe colina Cerro del Sol.

După ce traversăm marea alee de piatră ce duce spre podul de peste râul aproape secat accesăm un palat cochet, cu multe spații interioare vivace. Sus, după multe trepte din piatră, ne scăldam privirea spre cartierele megieșe, casele albe ale Albacin-ului făcând senzație olfactivă, ca dealtfel și zona marelui zid de piatră ce stă aici pavăză de secole bune.

E Terasa Șanțului de Irigare, de sub coloanele căreia ni se perindă modelele islamice ale cerurilor paradisiace. Coridorul mărginit de coloane și bolți e o veritabilă zonă de belvedere.

În spate e Patio de la Acequia, care ne ajută cu imaginea de ansamblu asupra grădinilor Generalife. Bazinul de piatră împodebit cu florile primăverii andaluze e strabatut de arteziene multe, dar calme. Tufele de mirt se combină cu portocali sau chiparoși, iar trandafirii proaspăt tăiați te invită practic la o revenire în sezonul estival, pentru o imagine completă.

Deși curtea regală a suferit transformări succesive, în special în zona băilor tradiționale, monumentalul sistem de aducțiune și dispersie se păstrează original, dovadă a înaltei tehnologii a vremurilor apuse.

Cea mai frumoasă imagine e însă în Curtea Chiparosului Sultanei, loc de legendă dramatică – aleasa lui Boabdil făcea aici ochi dulci unui frumos cavaler, din nobila casă a familiei Abancerais. Îmbrățișările suave au dus nu la o legătură vie, căci răzbunarea sultanului fu peste măsură de crudă – sub cuțitele încovoiate ale gărzilor vor fi tăiate capetele întregului trib din care făcea parte voinicul, drept exemplu pentru cei care vor mai încerca doar să gândească adulterul.

Patio del Cipres de la Sultana păstrează vechea fântână de piatră, iar bazinele au parcă oglindite în apa curată lacrimile sultanei căreaia i se frânseseră visurile unei iubiri secrete.

Tot din înalt se văd și resturile Palatelor Dar al-Arusa și Alixares, ce se aflau pe malurile opuse –unul spre râul Darro și celălat spre Genil.

Elementul omniprezent - apa proaspătă de munte, captată din muntele vecin și transportată prin tubulatură de teracotă, ce se subțiază la scurgeri pentru a asigura presiuni suficiente nivelelor artezienelor. Nu doar o vezi ci o și auzi și simți la atingere – o scară de apă (cu balustrade amenajate astfel încât să devină două izvoare gemene) sau fântâni care se ating gingaș în jocuri de apă asemenea unor bolți răcoroase.

Plantele decorative sunt alese astfel încât să incadreze impecabil peisajul , stricat oarecum de ceva corpuri apărute ulterior. Gardul viu, care formează adevărate labirinturi, este întrteținut și acum, ca și atunci, impecabil.

În preajma micilor iazuri nu sunt doar grădini decorative, parfumul florilor ne mângîia nările la orice adiere – ci multe sole cu legume specifice zonei, ce susțineau în trecut nevoile bucătăriilor regale.

Palatul Alhambra - minunea din Granada

 

de Marian Lisu

E visul transpus aievea, spectaculoasa realizare a minții și a mâinilor puse în slujba frumosului, mai frumos decât ce se făcuse vreodată altundeva.

Califii din Nasrid, iubitori de cuceriri dar și de realizări care să înfrunte timpul, ne vor lăsa aici una dintre maiestuoasele arhitecturi militare și utilitare, amprenta primară pe orașul din oraș fiind a lui Muhammad Ibn al-Ahmar. Regulile islamului fuseseră impuse Peninsulei Iberice, iar din Palatul palatelor va prelua ideile primului Mohamed, completând apoi minunea pe vremurile lui Iusuf și preț de patru secole după (până în XIV), în timpul lui Mohamed al V-lea.

Granada e cunoscută acum drept ultimul oraș musulman și primul spaniol, căci regii catolici duc la apogeu Reconquista, iar locul devine curte regală pentru Isabela de Castillia și Ferdinando al Aragonului. Dar nu vor distruge definitiv frumusețile plăsmuite, așa cum nici în faimoasa Cordoba se păstrează Mezquita.

Modelul maur al arhitecturii clădirilor vechiului emirat înființat în zona sudică spaniolă, special în prima jumătate de secol XIV, capătă formă prin prelucrarea pietrei și a lutului roșiatic – de unde și numele edificiului „Qalat al Hamra” (Castel Roșu), nuanță ce ne încântă privirea pe lungimea zidurilor groase, până în înaltul turnurilor semețe văzute dinspre Colina Sabica, din cartierul rezidențial.

Realizarea Medinei maure, îndărătul fortificațiilor impresionante, erau oarecum ascunse privirii muritorilor de rând. Multele săli dreptunghiulare, cu multele lor coloane și arce, aveau pereții împodobiți cu motive ale islamului – forme geometrice tridimensionale din cele mai diverse, flori nemaivăzute ori inscripții meșteșugite.

Pictura tavanelor și lemnul sculptat migălos completau splendoarea locului. Lui Iusuf îi datorăm grija pentru detalii. Pentru a păstra senzația de prospețime perpetuă sunt instalate arteziene, dar și bazine masive, dintre care cel mai apreciat este cel din Curtea Mirtilor, cu plante mari ce formau zid viu, cea înconjurată de Palatul Comares – apogeul arhitecturii ce stă la umbra celui mai înalt turn.

În Curtea Leilor interioarele sunt povești din 1001 de Nopți, cele 124 de coloane de marmură și arcadele lor decorate fiind reprezentarea Raiului într-o viziune maură. De vei sta la jumătatea spațiului colosal, vei simți instant că e ca o imagine ce pare reflectată în oglindă, căci e gândit identic pentru părțile laterale, până la cel mai mic detaliu. Și peste toate avem aici o sală a regilor, asemenea celorlalte surate din marile palate regale.

Palatul Nasrid era destinat nobilimii și își primea oaspeții de soi în zona Mexuarului, în Camera Ambasadorilor – spațiu menit să impresioneze diverșii emisari sau diplomați cu modelele viziunilor celor 7 ceruri ale islamului. Apoi, urmau sălile sau dormitoarele emirilor din Palatul Comares, dar și haremul Mirador de Dorava sau băile tradiționale.

Sub zidurile grele se află și o primă structură militară – Cazarma Gărzilor („Alcazaba”), spațiul adiacent care pe vremuri era folosit de apărători, cu camere diverse în centru, iar în laterale cu turnuri - Torre Puerta de Armas și Torre del Cubo, din înaltul cărora se văd cele mai complete și complexe panorame ale Alhambrei.

La doi pași găsim Palatul lui Carlos al V-lea, un colos dreptunghiular la exterior și circular înăuntru, cu scările lui monumentale și care găzduiește Muzeul Alhambra, loc în care aflăm detalii sau admirăm diferitele obiecte recâștigate timpului din vechile încăperi.

După preluarea spațiului drept curte regală de către „Regii Catolici”, se mai adaugă complexului frumoasa Biserică închinată Sf. Maria. În curtea mănăstirii devenită cu timpul hotel de lux, am găsit mormintele Isabelei și a lui Fernando, care dorm somnul greu alături, așa cum spunea dictonul vremurilor lor de glorie: „Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando”, căci deveniseră un singur suflet deși separat în corpuri cu sex distinct, armonia existenței referindu-se la egalitatea deplină în stăpânire, drepturi și decizie.