PUERTO EDEN – sau acolo unde ploua cele mai multe ZILE dintr-un an. :)
Cine a auzit vreodata ceva despre acest loc? Un minuscul satulet
pierdut pe o insula, printre miile de fiorduri sudice chiliene,
accesibil doar de pe oceanul Pacific. Unul dintre cele mai izolate
locuri din lume, un loc a carui izolare este comparata cu cea a Rapa Nui
(Insula Pastelui), care, totusi, se afla la peste 3500 km de coasta
Americii de Sud… Satucul se afla, dupa cum spuneam, in Chile, provincia Última
Esperanza, regiunea Magallanes (Magelan)… nume predestinate, parca,
pentru izolarea in care se afla. De altfel, aceasta provincie chiliana
are una dintre cele mai mici densitati de populatie omeneasca din lume –
doar 0,34 locuitori/km2 !!! Iar daca scadem populatia de
marți, 4 aprilie 2017
luni, 3 aprilie 2017
Călătorul diabetic și pregătirile dinaintea zborului
de Dr. Florin Conghilete
De câteva săptămâni mă gandesc sa iți aduc în vedere problema diabetului
și a diabeticilor ce călătoresc, și astfel m-am gandit să scriu o serie
de articole destinate acestui subiect. Poate nu te interesează în mod
direct, însa dacă citești aceste rânduri și cunoști o persoană diabetică
ce călătorește câtuși de puțin, încearcă să i le supui atenției. Poate
ți se pare puțin, însă o persoană din 11 este afectată de diabet în lumea întreagă, cifrele fiind în creștere, iar 422 de milioane de oameni suferă de această boală.
Cred că știm cu toții ce înseamnă diabetul și complicațiile acestuia,
iar dacă consideri că nu stii îndeajuns, printr-o simplă cautare pe
Google, vei găsi informațiile necesare.
Dar, a fi diabetic, nu înseamnă că nu ai voie să călătorești, ba
chiar din contră! Activitatea fizică, dacă călătoria ta presupune și
acest lucru, este foarte indicată pentru persoanele afectate de această
boală. Zborul cu avionul nu trebuie să te facă anxios, iar răspunsul la întrebarile
și nelămuririle tale le poți găsi de-a lungul unei consultații cu
medicul tău de familie sau medicul specialist, înainte de a pleca în
călătorie.
Pentru a-ți fi de ajutor, mi-am propus să scriu aceste articole ce iți vor răspunde posibilelor temeri ce te
duminică, 2 aprilie 2017
Genova: Pe urmele lui Cristofor Columb...
de Nuti Iancu
De la San Remo la Ventimiglia, si de aici pe impresionanta Autostrada Dei Fiori (A10) am plecat in vara lui 2015 spre locul de nastere al exploratorului Cristofor Columb, un loc ispititor,care este din ce in ce mai cautat pe piata turistica.
Imediat ce am trecut punctul ce marca inceputul autostrazii A10, a inceput ceea ce a insemnat cea mai frumoasa amintire legata de calatoriile cu masina. Autostrada merge paralel cu Mediterana iar in cealalta parte sunt Apeninii. Pe langa frumusetile pozitionarii sale, un numar impresionant de viaducte si tuneluri intregesc experienta. Peisajul este uimitor…uitandu-te in stanga vezi soarele reflectandu-se in mare, in dreapta nu este nimic, poate doar o prapastie peste care masina trece in viteza doar ca sa descoperi un perete vertical de munte, peisaj care va lasa imediat locul unui intuneric neasteptat care nu este decat unul dintre cele cateva zeci de tuneluri prin care vom trece,lungimea lor variind intre 200 si 1000 metri. Dar, spre surprinderea noastra, nu aveam timp sa ne obisnuim cu ele deoarece de cele mai multe ori, iesirea dintr-un asemenea tunel insemna intrarea pe un viaduct. Asadar, dupa aceasta minunata experienta, am intrat in capitala Liguriei, orasul Genova - Unul dintre cele mai mari porturi la Mediterana, un port vechi, renovat, unde fery-boat-ul face legatura cu alte porturi. Totodata constituie principal port de deservire al Insulelor Corsica si Sardinia, port care a adus comert si bogatie in oras timp de
sâmbătă, 1 aprilie 2017
Amazonia sau "Iadul verde"
de Paul Drosu
AMAZONIA a fost numita secole de-a randul si "Iadul Verde". Pentru oamenii care nu sunt nativi din aceasta zona, a calatori prin Amazonia reprezinta o provocare extraordinara atat fizica cat si psihica. Nu vorbim de zonele deja "civilizate", ca orasele de pe Amazon sau de pe afluentii lui, nu vorbim de zonele mai "turistice" in care sunt adusi turistii, cum ar fi zona Puerto Maldonado de pe fluviul Madre de Dios, nu vorbim nici macar de orasul Iquitos, cel mai mare oras din lume in care nu se poate ajunge decat cu avionul sau cu vaporul. Vorbim de acea Amazonie, care se restrange din ce in ce, inca salbatica si plina de pericole, rar calcata de alti oameni decat populatiile indigene. In aceasta Amazonie, totul este o provocare si o incercare pentru cei veniti "din afara", incepand cu clima: temperaturile constante de 30-35*C, umezeala de 90-100%, lipsa totala a vantului in jungla, ploile torentiale coplesitoare. Noi, desi am fost in
Etichete:
Amazonia,
boli tropicale,
Iadul verde,
malarie,
Puerto Maldonado,
Tentatii externe
miercuri, 29 martie 2017
De ce calatoresc fără bani ? Pentru ca...
de Oleg Babara
Bună !!! Țara care m-a crescut este Moldova ,țara pe care o iubesc .
Voi credeti in vise ?
Voi visati ?
Eu da . Iată că am trecut deja peste 30 de ani și nu am realizat mari lucruri .Deseori mă gândeam ce o sa povestesc copiilor mei . Viața trece și visele rămân vise .Și deseori îmi puneam întrebări:
Unde merg ?
Și care e destinația mea pe lumea aceasta ?
Și vedeam că nu-mi trăiam viața mea . Vedeam că zâmbetul nu este zâmbet ,fericirea nu este fericire și nu toate trăirile sunt viață .Poate cuiva îi place rutina și aflarea în zona de confort ,mie nu .Dar fiecare are dialogurile lui cu inima și cu sufletul său și cu necesitățile sale .Și în fine, Viața este o alegere . Și fiecare are drumul său .Așa că fără multă pregătire mi-am luat rămas bun de la oamenii dragi și am deschis ușa spre Lumea întreagă și am făcut primul pas .Dacă să vorbim despre călătorii de obicei oamenii le planifică, se informează, adună bani. Eu am decis să trec peste asta. Eu m-am gândit că o dată în viață se poate de mers fără planuri, fără pregătire. Iată așa ,să iau și să ies și da, fara bani!
Desigur fără bani. Mie îmi era interesant Omul e singur pe planetă ori totuși între oameni . Ce îl înconjoară ? Cine îl înconjoară ?
- De ce fără bani ?
Pentru că banii sunt factori importanți pentru toate greutățile . Dar fără bani e mai interesant și pun creierul în mișcare să caute soluții .
Au trecut 126 de zile și 21 de țări înscrise în cartea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)