Cum poate sparge bariera urii un gest de ne-nțeles, vedem roșu-figurat pe scaunul măreței Republici, care se stinge brusc – dând naștere Imperiului, iar mai apoi victoria unui alt personaj controversat, dar respectat.
Fabritius ne zugrăvește opera intitulată ,,Continența lui Scipio”, unde găsim exemplificarea sublimă a înfrânării dorinței de dominare totală, în virtutea principiilor care dau măsura unui adevărat lider militar.
Plecând de la scrierile lui Liviu, descriind istoriile Romei, ca regat – după evenimentele majore, ce ar fi putut schimba radical lumea cu totul căci Hannibal oprise măcelul fără să știe ce stârnea apoi. Măritul comandant roman Scipio, își câștigase de-acum renumele de ,,Africanul” – îl zdrobise la Zama pe Hannibal, spulberând Cartagina. Pentreu a nu mai exista nici pomenirea numelui orașului de care Eterna suferise îndelung,pleacă în Noua Cartagină, în zona spaniolă, unde distruge totul.
În scena de acum intervine momentul de luciditate, îmbinat cu o excelentă strategie militară – Scipio o eliberează pe Lucreția, salvată fiindu-i viața, prin luarea în robie, de frumusețea-i fără seamăn.
La picioarele comandantului, când armele încă nu se coborâseră, sunt părinții fetei rugând iertare. La spatele lor sunt daruri de răscumpărare, multe și grele. În plan secund, armatul biruitor binecuvântează însă prin iertare pe Lucreția dând-o celui care-i promisese inima ei – lui Allucius. Mai mult de-atât, el le dă darurile aduse spre răscumpărare ca și darul lui de nuntă. Simbolistica este una desăvârșită – cei care erau temuți ca și cuceritori, devin acum eliberatori. În plan istoric, militar, Scipio reușește astfel să-și mărească oastea, căci ulterior are suportul celor din ținutul spaniol.
Priviți în planul trei, expresiile celor ce au rămas perplecși, e oare cel care a trecut prin foc și sabie atâtea mari orașe?!?!
Păstrăm romanitatea, cu un subiect sensibil – uciderea marelui lider al Republicii, în viziunea lui Carl Theodor von Piloty - ,,Moartea lui Caesar”.
Nu e chiar scena shakespeariană, cu replica celebră ,,Și tu, Brutus?!?!” căci avem ilustrată imaginea premergătoare, cu Cezarul încă necunoscând că viața-i atârna de-un fir. Iar ghemul lui se cam sfârșise, căci cei ce-aici erau uniți în a-i porni sfârșitul. Sub statuia lui Pompei, pe scările marmorate ale Senatului, la picioarele Cezarului Iulius, e Lucius Tillius Cimber, care are răboj și-i cere vehement clemență. Cezar refuză însă, iar tragerea de togă de către Lucius e semnul ca ceilalți să scoată pumnalele. Primul, ce scoate mișelește lama, e Casca, în plan secund stă Brutus. Istoria a numărat 23 de conspiratori, ce au împuns trupul cu tot atâtea lovituri, părtași egali uciderii. Ce scenă, câtă ură, ce deznădejde... Ce-i viața oare, când te crezi nemuritor, ca zeii?!?!? De ce, crezând în semne, nu le asculți defel... Căci Cezar avusese cumpene multe – a sa consoartă Calpurnia-i visase moartea cu o noapte înainte, pe drumul de Senat primise o scrisoare, dar n-o deschise, pe treptele intrării Marc Antoniu îl prevenise de o conspirație ce vrea să-l vadă dus.
Muri de-acum Cezarul, se stinse Republica cu el, urma Octavian, cel zis Augustus, primul împărat, deci se năștea Imperiul. Ce soartă avea Roma, ce patimă, cât sânge?!:!
Albrecht Adam - e pictorul bavarez ce la-nsoțit pe Bonaparte în campaniile sale militare, imortalizând (ca în fotografiile de-acum) scenele reale pe pânză. Acultați din Memoriile lui Adam : ,,Ce apariție... L-am văzut (pe Napoleon) pe calul său alb arab, cu pălăria pe cap... o expresie ciudată pe fața sa palidă, trăsături reci, privire serioasă și ascuțită...” – iar ca urmare impactului vizual primordial, alege să-l zugrăvesască întocmai.
Suntem în scenă la Abensberg, în zare e Regensburgul, ce arde ca o torță. Împăratul spulberase, cu ajutorul trupelor bavareze, pe Carol - Arhiducele Imperiului Austriac, ce încercase să oprească tăvălugul.
În prim plan, austriecii nici nu vor să scruteze zarea, căci vechiul oraș imperial ceda focului intens, imens și fără sens. Iar Împăratul nu se bucură profund, căci știe ce-l a șteaptă, căci provocarea venea apoi din Est.
Vă las să va uimească reacția vie, un live de la locul faptei, din amintirile lui Adam:,,Totul era luminat splendid de soarele serii. Se uita (Bonaparte) spre oraș.Mi s-a părut înfricoșător, căci m-am gândit la Nero.”
Vă las de-acum într-o selectă companie: Cranach (cu Venus și Amor), Boticelli (Bunavestire), Perugino (Sfântul Petru), Rubens (Centaurul Nessus și Dejanira), Pissaro, Renoir, Doupre, Courbet, cu peisaje din natură.
Și nemți flamanzi și alți italieni, cu cadre surprinse-n burguri, la vremea lor, asemenea unor instantanee ale altor epoci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu