vineri, 18 martie 2022

La Valencia se desfasoara acum Las Fallas

 

de Ioan Laslo

Festivalul care anunta un nou inceput si reinorirea spiritului valencian, Las Fallas este in plina desfasurare  si atrage privirile tuturor. Defilari ale celebrelor papusi (ninots), arta stradala, focuri de artificii, toate sunt menite sa asigure o atmosfera de sarbatoare in frumoasa Valencia. In toata perioada acestei sarbatori orasul este pur si simplu schimbat. La finalul festivalului papusile din polistiren, care ma de care mai originale o sa fie incendiate. Una singura, cea considerata castigatoare, va ajunge in muzeul care este dedicat acestui festival, aflat in Plaza Monteolivete  nr.4, locul in care puteti afla toata indelungata istorie (cea mai veche este din 1934!) a acestei adevarate nebunii, declarata patrimoniu UNESCO.

Originea festivalului se întoarce la tradiția de a improviza focuri cu mobilier vechi pentru a sărbători venirea primăverii și, de asemenea, coincide cu sărbătorirea Zilei Sf. Iosif, hramul tâmplarilor. Evenimentele festive încep în ultima duminică din februarie cu Crida, în care falleras mayores îndeamnă oamenii să se distreze la Fallas. Apoi, de la 1 martie, Mascletà se trage zilnic în piața Primăriei. Datele principale anul acesta sunt între 15 și 19 martie, când începe plantà și are loc arderea monumentelor. Principala atracție, fără îndoială, sunt sutele de fallas, sau monumente fallero, care sunt „plantate” pe străzile și piețele din tot orașul . Fiecare falla urmează de obicei o temă și constă din numeroase sculpturi individuale sau grupuri sculpturale, numite ninoți, care își spun propria poveste . Ele descriu adesea oameni celebri sau critică actualitatea, întotdeauna cu o bună doză de umor, satiră și creativitate. La fel de important ca și aprecierea artei și semnificației lor este fiorul de a-i vedea arzând în noaptea de 19 martie. Dar sunt multe de văzut în Fallas: spectacolele de artificii, de la mascletaes care au loc în fiecare zi până la orbitoarea Nit del Foc (Noaptea de foc) din 18 martie, sau plina de culoare și devoțiune Jertfa de flori către Virgen de los Desamparados (cei Părăsiți), care are loc pe 17 și 18 martie. Aici au fost mii de falleros și fallere îmbrăcați în costumele lor tradiționale, exemple ale celui mai bun meșteșug valencian. Nici muzica nu lipsește, concerte și parade având loc in centrul orasului.

joi, 17 martie 2022

Despre mâncare și America...



 de Valentin Oanta

   Pasiunea mea călătoriile. Pe unde merg, nu o fac doar in calitate de turist. Azi despre mâncarea otrăvitoare a americanilor.

  În America totul e făcut pentru a trece gustul mâncării pe planul 2 sau pentru a-l creea artificial. Trebuie mâncat repede, lucruri greu de digerat și care nu te incita să-ți petreci timpul la masă. Durata meselor se micșorează, mai ales în cazul muncitorilor. Societatea americană incepe sa devină o juxtapunere de indivizi izolați, mâncând singuri sau cu niște cvasinecunoscuți de la locul de muncă. Acasă nu mai au o sufragerie ci un "living-room", ceea ce se extinde rapid și la noi.

  Reducerea spațiului în care se ia masa și timpul afectat ei sporește culmea, productivitatea muncii. Aceasta contribuie din plin la formidabila decolare economică a SUA. Dar cu ce preț! Am văzut cu ochii mei tineri, și nu putini, mâncând grăbiți, alergând pe stradă. Spre ce oare ?

  Lanțurile Goldren Coral (eu îl numeam Golden Ciolan),Panera Bread, sau Jack's contribuie din plin la obezitatea evidentă a americanilor. Rata lor de mortalitate se vede acum, în pandemie deoarece obezii au o grămadă de afecțiuni care îi predispun la moarte în ATI. Degeaba protestează mișcări ale consumatorilor prin General Federarion of Woman's Club, sau în presă în special prin Ladie's Home Journal, așa încât producția industrială de de alimente de foarte proastă calitate se accelerează sub oblăduirea inexplicabilă a conducătorilor, fie republicani, fie democrați.

  Industriașii din sectorul agroalimentar au devenit atât de puternici pentru a asigura propriile norme conform cu interesele lor, încât au impus practic Congresului sa voteze o lege așa zisă de "protecție" a consumatorilor numită "Pure Food and Drug Act" care în realitate urmărește să impună norme care permit anumitor industriași să-i pedepsească pe contravenienții la aceste norme, adică pe rivalii lor.

sâmbătă, 12 martie 2022

Transfagarasanul - cel mai spectaculos drum din Europa

 

de Catalin Popescu

Am strâns într-un singur clip toate imaginile filmate cu drona pe Transfăgărășan, aproximativ 23 de minute. În clip veți putea vedea: Cascada Capra, Lacul Bâlea, Cascada Bâlea, toate în minunatul decor oferit de Munții Făgăraș traversați de Transfăgărășan. Muzica aleasă este motivațională si de relaxare, compusă de Scott Buckley, împreună cu imaginile sper să vă trezească dorul de munte.
Munții Făgăraș și Transfăgărășanul impresionează de fiecare dată.

Manifestari in sprijinul Ucrainei in Piazza di Santa Croce din Florenta

 

de Melania Cotoi

“Într-o zi senină de toamnă, spre după-amiază, eram aşezat pe o bancă în centrul pieţei Santa Croce. În centrul pieţei e ridicată o statuie a lui Dante, îmbrăcat cu o mantie lungă, ce ţine operele sale lipite de propriul corp, iar capul aplecat de gânduri îl are încununat de lauri…
Soarele tomnatic, cald şi puteric, ilumina statuia şi faţada bisericii. Atunci am avut strania senzaţie de a privi acele lucruri ca şi cum le-aş fi văzut pentru prima dată şi, în acel moment, compoziţia picturii se dezvălui ochiului minţii mele. Acum, de fiecare dată când privesc acest tablou, revăd acel moment. Momentul rămâne o enigmă pentru mine, încât el este inexplicabil...".
Giorgio de Chirico despre “Enigma unei după-amieze de toamnă” 
Un loc drag mie. Astăzi, ne vedem aici ca să manifestăm pentru pace, intr-un moment in care o face toata lumea civilizata:

miercuri, 9 martie 2022

Rabat - capitala regala a Marocului

de Raluca Sofian

Pe-un picior de plai, pe-o gura de estuar (Bou Regreg), mângâiat (destul de frenetic, nu prea lin) de unda Atlanticului, Rabatul e “excepția de la regula”. Înclinata spre proiecte de anvergura (vezi Le Grand Theatre/ Opera, moștenirea arhitectei anglo-irakiene Zaha Hadid) Capitala impresionează prin infrastructura, deschiderea spre cultura și precum (pre)zice orice brosura turistică, reședința regală! Bine regele detine zeci de alte “modeste” dependințe si locuințe toate păzite si militarizate din frica suprema de atentate. La Rabat e cea…uzuala. Niciunde, niciuna nu se vizitează dar daca astrele se favorabil aliniază dispui in calitatea-ți de turist, de o dispensa rară si intri barem prin curtea princiara. Dincolo de magnolii in floare marturisesc ca n-am găsit-o peste poate de fermecătoare, in ciuda opulentelor moderniste mai mult decât grăitoare. (Senzația a fost de mausoleu cladit pentru vreun semizeu. )
Ce adevarat fascinant —după sute de kilometri de ariditate—este “aurul verde”. Din urbe și din imediata proximitate. Pădurile de conifere, eucalipt acacia si desigur Maamora cu vestitii sai stejari de pluta sunt o fara de rabat :)) reduta.
Cât despre kasbah, Udayas kasbah! e pur și simplu minunat! Cu usile sale personalizate, cu briza marina rătăcind pe străduțe, terasele suspendate cu ceaiuri și dulciuri marocane, cu, in fine, comunitatea deloc minimalista de feline…Treci, te bucuri si pleci cu suspine