de
Marian LisuVă invit acum într-o călătorie de neuitat, undeva arc peste timp, preț de peste un secol. În inima
Barcelonei, lângă celebrul Barri Gotic, cartierul ce deține atât de multe atracții, găsim ușor minunea căreia îi trecem pragul marmorat multicolor.
Lăsați-vă purtați pe aripi de timp în cea mai frumoasă sală de concerte făcută vreodată, nu o operă în sensul direct, ci un spațiu dorit a găzdui spectacole de tot soiul (piese simfonice, cor, spectacole de Flamenco, cabaret).
Ne facem loc timid în mulțimea pestriță, ce vine dinspre marele bulevard
La Rambla, pe locul unde activase până spre finele de Secol al luminii vechea Mănăstire Sant Francesc de Paula. Lăsase parțial spațiu vital realizării celui mai însemnat edificiu
Art Nouveau -
Palau de la Musica Catalana, grandios edificiu gândit de arhitectul de geniu
Lluis Domenich i Montana. Mulți îl consideră a fi peste
Gaudi, căci contemporaneitatea acestora în perioada modernistă făcea ca rivalitatea creațiilor să atingă culmi nebănuite.
E de fapt perioada de redeșteptare barceloneză, cea rămasă în memoria locului drept Renașterea catalană „Renaixença”, care-i va face renumiți și pe Miro, Dali, Sorolla (în domeniul artelor), atunci când apar edificiile cele mai reprezentative pentru această parte a lumii.
Încă de la intrarea în foaier se aud sunetele aranjate să încânte auditoriul. Suntem luați de curentul de curioși spre o sală colosală, inundată de lumină multicoloră, ce vine din înaltul unei cupole ce pare mai degrabă gândite să reflecte culorile Paradisului. Vitraliile susținute în structura metalică, ce lasă impresia unui clopot răsturnat, creează senzația naturaleței, căci nici nu trebuie aprinse încă lămpile grele, de inspirație medievală, amplasate la intrare sau pe pereții laterali.
Vreți să stăm jos, să simțim pe deplin acordurile grave sau înaltele? Ori energiile ce sunt transmise de cei care oferă senzaționalul spectacol de muzică, dans și trăire intensă? E primul impuls, deci hai să luăm loc pe catifeaua de vișină putredă, spre a ne minuna de spectacolul vizual până la momentul de început. Admirăm pe rând scena – o arhitectură unică și splendid decorată cu elemente sugestive, ce ne fac să ne familiarizăm cu elementele îndrăgite de societatea catalană, acelea pe care societatea corală Orfeo Catala și le dorise de la celebrul arhitect spre a le fi spațiu de creație, pentru repetiții, reprezentații și loc unde să poată la final a aduna laurii recunoștinței publicului însetat de cultură.
Deasupra sunt arcade multe, strașnic decorate, iar peisajul din înalt dă senzația de Grădina Raiului, căci vreo 2000 de trandafiri din ceramică pictată par a se prăvăli din boltă. Din lojele amplasate pe nivele diferite străbat doar murmure, mai târziu vor izbucni urale, ovații și sala se va cutremura sub aplauzele fără de sfârșit, cu siguranță.
Nu suntem obturați de cortină, căci lipsește cu desăvârșire, rolul acesteia pare a fi luat de razele de lumină ce vin fie din înaltul luminatorului măiastru ori din spatele scenei, unde sunt alte vitralii magnifice. Lateralele scenei sunt ținute de stâlpi colosali, completați spre înalt de grupuri sculpturale. La dreapta tronează bustul lui Beethoven, titanul muzicii clasice, deasupra lui fiind reprezentate Valkiriile din opera lui Wagner, ce par să colinde într-o odă a bucuriei spre copacul stilizat amplasat în dreapta și deasupra bustului lui Josef Clave, gigantul muzicii tradiționale din Catalunia, ce are la baza stâlpului său o altă alegorie: cea a florilor de Mai, reprezentată de muze ce încântă piatra cu tonalități nemaiauzite pe scenele de operă, căci e de fapt muzica poporului. E un cadru cu simbolism grav – universalitatea muzicii face legătura directă între cea elevată cu cea tradițională, a celor mulți.
La nivelul scenei ne încântă multe muze diverse, ca și instrumentele ce le utilizează cu sârg – o altă alegorie a universalității muzicii, deasupra fiind o orgă ce completează spațiul dreptunghiular al structurii ușoare de oțel.
Geometria sălii e astfel determinată matematic: sala pătrățoasă, scena dreptunghiulară, tavanul cu cercuri concentrice, linii drepte cu arcade semicirculare, spiralele din scări. Candelabrele stilizate spânzurate din înalt prin orificii atent gândite împrăștie lumină lină – doar o senzație de supliment de firavă strălucire, căci tavanul colosal își face pe de-a întregul misiunea.
Timpul ce trecu ne pusese alături de dame bine, cu rochii sofisticate și pălării cu boruri mari, produse unicat pe semne, iar domnii – niște domni (în costume complete și mustăți sau frizuri ce trimit cu gândul la mult prea multul timp petrecut în frizeriile epocii).
Arc peste timp, revenind în cotidian – scena e animată și acum, ca și atunci – trupa artiștilor scenei face pregătirile finale spectacolului ce urma scenei. Regizorul dă ultimele indicații, cei de la lumini și sunet par implicați peste măsură. Cei care performează par a nu ne observa, deși stăm la o atingere de aceștia, baritonul ridică vocea chiar în momentul în care filmarea era în toi, violonista trece cu arcușul rapid, la o distanță de-i puteam simți răsuflarea. Te bagă definitiv în piesa lor, aparții oarecum locului, suntem parte a spectacolului – e festival de bucurie trăită pe deplin. Din priviri ne înțelegem că nu este suficient pentru a potoli sufletul, hrana spirituală trebuie savurată la maxim, deci adăstăm locului momente pe care le-am dori perene.
Farmecul clădirii monument nu este doar marcat de atmosfera interioară, cea plină de culoare și poveste, căci inspirația ne produce endorfine. Mai ales că trecem pe lângă Pegașii grei din piatră albă, ce străjuiesc coloanele din înalt, acolo, undeva spre spirala scării, unde stau atârnate până la nivelul solului tuburile de lumină pe care stau posterității numele celebrităților a căror activitate a fost prezentată aici – opere și autori.
Prin foaier ne strecurăm și în zona de socializare, spațiul unde se destindeau la bârfe cei din vechea societate, chiar în fața cafenelei și a restaurantului. Terasa e un spectacol vizual, coloanele pline de culoare creând o stare de bună dispoziție.
În marele hol realizăm dimensiunile urieșești ale edificiului. Afară trecem în revistă mențiunile cu informații generale, îi recunoaștem pe cei de pe scenă în multele afișe ce anunțau premiere, dar cel mai important – admirăm exteriorul din partea cea mai interesantă. Acolo unde tronează pe lateral imensul grup statuar ce reprezintă simbolul Orfeo Catala: o Venus flancată de tineri și maturi, deasupra tuturor veghind simbolul catalan – Sfântul Gheorghe, purtând steagul biruinței.
.jpg)
