Bucataria traditionala din nordul Spaniei

de Livia Manzatu

Nordul Spaniei se mandreste cu o bogata istorie si cultura, peisaje spectaculoase, orase elegante si civilizate, precum si cu o delicioasa bucatarie traditionala. Aici, mai mult decat in oricare colt al Spaniei, veti trai o experienta gastronomica de neuitat, fie ca veti merge in renumitele “bodegas”, fie ca veti alege sa degustati preparate rafinate intr-unul din numeroasele restaurante cu stele Michelin (restaurantele din San Sebastian poarta mai multe stele Michelin decat Parisul, dar e drept ca pentru ele aveti nevoie de o rezervare prealabila, iar preturile sunt pe masura!). Oricare ar fi optiunea dumneavoastra, papilele gustative va vor multumi. De la basci, atat de renumiti pentru bucataria fina, la Asturia cu abundenta sa de peste, fructe de mare si legume, bucataria din nordul Spaniei se situeaza printre cele mai variate din Europa.

In programul “Tara Bascilor si nordul Spaniei” veti avea prilejul sa gustati unele dintre cele mai renumite preparate specifice celor trei provincii: Tara Bascilor, Asturia si Cantabria.

In Tara Bascilor vestitele gustari de tip tapas se numesc „pintxos”. Ele nu sunt un preparat in sine, ci constau in mai multe portii de mancare mici, ca niste aperitive. Preparatele pot fi reci (jamón serrano, queso manchego, masline etc.) sau calde (tortilla española, chiftelute etc). Sunt servite pe o felie mica de paine, cu o varietate de topping-uri, printre care: file de ansoa, somon, carnați, branză, omleta tortilla sau sunca. Multe sunt prinse cu o scobitoare si uneori sunt gandite sa fie inghitite dintr-o singura imbucatura. Prezentarea lor iti face mereu cu ochiul!

Nimic nu este mai „spaniol” decat celebrul jamón. Spre deosebire de prosciutto-ul italienesc, jamón-ul este o sunca de un rosu aprins. A devenit o adevarata arta taierea acestei sunci, iar cei care o fac sunt considerati adevarati artisti, deoarece doar cu multa experienta se poate obtine felia de jamón de grosime ideala, aproape transparenta. Jamón ibérico este cel mai bun tip de jamon, fiind un preparat uscat, pregatit din carnea porcilor negri iberici, special crescuti si hraniti cu ghinda pentru a da carnii o aroma distincta de nuci. Picioarele posterioare sunt sarate si uscate la aer timp de cel putin 36 de luni. Jamón ibérico este din acest motiv destul de piperat la pret. Este servit in felii foarte subtiri. Jamón ibérico este mai comun in zonele de munte, unde localnicii obisnuiesc sa sareze carnea si sa o lase la uscat. Merge de minune acompaniat de un pahar de vin rosu sec Rioja. Jamón serrano este mai ieftin decat jamón ibérico, dar gustul nu poate fi comparat. Ambele tipuri de jamón au arome aparte, pe care merita sa le incercati. Cu certitudine veti deveni fan-ul unuia dintre ele.

Tortilla de patatas – o mancare tipic spaniola, un fel de omleta preparata din cartofi si ceapa. Este servita de multe ori pe post de tapas. Exista si variante in care se foloseste jamon, fructe de mare sau alte ingrediente care o fac si ma gustoasa. De obicei, localnicii cer un pincho de tortilla, adica o felie. In cantabria exista si cele mai bune anchoa, numai bune pentru o gustarica. Ele sunt anchoas de santoña, care alaturi de un sidra de buna calitate poate fi degustata mai peste tot. Chorizo sunt carnati de porc, cu multa boia iute, preparati in intestinele naturale ale porcului. Se folosesc cu succes in fabada asturiana. Cum tot acolo intalnim si morcilla (aduce putin cu sangeretele nostru). Branzeturile locale sunt si ele delicioase si inregistrate ca produse de marca.

Fara discutie ca, in Asturia fabada este la mare pret. Ingredientul principal este fabas, un tip de fasole alba, care este gatita la foc mic cu costita de porc, chorizo si morcilla asturiana. Astfel se obtine o tocana consistenta. Este servita ca prim fel si are variante putin diferite in celelalte provincii nordice. De exemplu, pote are adaugat si cartof, precum si o serie de verdeturi locale, extrem de gustoase, in vreme ce in Cantabria, am gasit o alta varianta aparuta in meniuri sub numele simplu de cocina montaña. Oricare dintre variante este unprim fel de mancare extrem de consistent si de gustos. Tot la primul fel pot fi servite rabas de calamar (rondele) sau alte fructe de mare, de obicei prajite. Pentru cei care doresc ceva mai usor, ensalata rusa, sau spaghetele bolognese, desi specifice altor bucatarii, sunt des intalnite pe meniuri la primo.

La secundo, este neaparat sa faceti cunostiinta cu pestele si fructele de mare locale. Proaspete (de cele mai multe ori pescuite chiar in noaptea anterioara!) si gatite dupa retete locale vechi, ele constituie o adevarata experienta culinara de calitate. Lubina, merluza, sau pestele-spada sunt doar cateva dintre variante, iar langustele, homarii, scoicile si crevetii pot aparea pe orice platou cu fructe de mare. Desigur orezul este garnitura principala (pregatit in diverse feluri si cu numeroase condimente), dar daca nu esti mare fan poti adauga garnitura de cartofi sau legume diverse. Paella con mariscos nu lipseste nici aici, dar este important sa fiti cel putin doua persoane pentru a comanda. Daca totusi nu agreati produsele oferite de apa marii, gasiti excelent pregatit tot ce tine de carnea de vita sau de porc. Entrecot de ternera trebuie comandat in sange, medio sau bine prajit (in functie de gustul dumneavoastra), dar eu am preferat mereu al horno (la cuptor), cu sos de piper verde. Desigur exista si varianta carnii de porc. Localnicii adora chuleta de cerdo (cotletul de porc), cu diverse garnituri, dar exista si numeroase tocanite care va stau la dispozitie. De asemenea, va recomand cachopo (un fel de biftec, cu garnitura de cartofi la cuptor si ardei).

Nu se poate termina masa fara un postres (ceva dulce). Churros cn chocolata (gogosi fierbinti si delicioase, presarate cu scortisoara si zahar si insotite de un sos de ciocolata, sunt perfecte alaturi de o cafea aburinda ori de un ceai sau, de ce nu, de a fi savurate direct pe strada. Flan de casero se prepara din galbenusuri de ou, lapte, zahar, faina de porumb, lamaie, portocala si scortisoara. Peste crema se presara o cantitate generoasa de zahar, care apoi se flambeaza, astfel incat sa se obtina un strat subtire si dur.  Arroz con leche este o budinca simpla de orez facuta din laptele bogat si cremos provenit de la vacutele din Asturia si Cantabria. Laptele care nu este îmbuteliat este folosit în schimb pentru a produce unele dintre cele mai bune branzeturi din Spania. Laptele de vaca, oaie si capra este folosit pentru a face o branza cremoasa, moale, care este invelita in frunze de castan si depozitata in pesteri. De altfel tarta de quesso este un alt dulce care foloseste branza locala. 

Vinurile din zona sunt fabuloase. Fie ca vorbim despre vinurile cantabreze, usoare si mai ales albe, fie de cele din regiunea apropiata Rioja, provincie aflata tot in nordul Spaniei, celebra pentru cele peste 65.000 de hectare de vita-de-vie raspandite in cele 3 zone ale provinciei: Rioja Alta, Rioja Alavesa si Rioja Oriental. Productia de struguri a celor peste 16.000 de podgorii este impartita in cele peste 650 de crame, productia anuala fiind de peste 3 milioane de hectolitri. Fiecare terroir imprima o personalitate distincta vinurilor, situand Rioja la loc de cinste in preferintele iubitorilor acestei bauturi. In gama de vinuri predomina soiul Tempranillo, dar sunt apreciate deopotriva si cupajele din Tempranillo alaturi de struguri din soiurile Garnache, Graciano si Mazuelo. La cea mai mare cautare (si) aici. Marques de Murietta, Marques de Caceres, Faustino VII, Campo de Viejo, Beronia, Baron de Ley si numeroase altele sunt o garantie a calitatii. Ele pot fi servite fie invarianta crianza (mai noi), fie reserva (vin invechit) sau gran reserva (ceva mai scumpe, dar exceptionale!). 

Dar bautura traditionala in Asturia, imprumitata si de Cantabria si servita si in Tara Bascilor este sidra (cidrul de mere, o bautura tulbure, usor acra, cu un miros specific, produs dupa retete traditionale). Este imbuteliata in sticle inchise la culoare, iar barmanul face un adevarat spectacol din servirea ei: tinand sticla cu o mana deasupra capului, el toarna in paharul care este tinut cat mai jos, pentru a-l aera. Exista, desigur si localuri specifice numite sidrerii, unde se consuma aceasta bautura.

Covadonga - inima Asturiei

de Ioan Laslo

Covadonga este un loc plin de semnificatii pentru asturieni. De altfel, Asturia si Cantabria sunt singurele teritorii din Spania , care nu au fost niciodata sub ocupatie araba, iar batalia de la Covadonga a fost mereu considerata initiatoarea luptei de Reconquista. Nu e de mirare atunci ca, pentru asturieni, dar si pentru spanioli in general, o vizita aici este obligatorie. O putem face împreună pe programul "Țara Bascilor și nordul Spaniei" în care va puteți înscrie aici! 

Asezata in inima muntilor Picos de Europa, locatia este usor accesibila datorita drumurilor de buna calitate si graviteaza in jurul pesterii Fecioarei de la Covadonga, cea care, spune legenda l-ar fi ajutat pe Pelagius, regele mitic si intemeietorul dinastiei asturiene (amanunte excelente despre aceasta aflati in excelenta prezentare facuta la Muzeul de Istorie si Arheologie din Oviedo). Originea peșterii ca loc de cult este controversată. Se pare că a fost inițial un alt loc de confluență al Cultului Păgân (în acest caz, o fântână și o peșteră împreună, văzute ca locuri sfinte). Tradiția creștină spune că Pelagius, urmărind un criminal, care se refugiază în peșteră, întâlnește un pustnic care o venera pe Fecioara Maria. Pustnicul i-a cerut lui Pelagius să-l ierte pe criminal, deoarece criminalul apelase la ocrotirea Fecioarei și spune că, într-o zi și el va trebui să se adăpostească în peșteră. Cronicile musulmane spun că în această peșteră forțele lui Pelagius au fugit, hrănindu-se cu albinele rămase în crăpăturile stâncii. Cronicile creștine susțin că intervenția miraculoasă a Fecioarei Maria a fost crucială în biruință, respingând atacurile împotriva peșterii. Prima capela construita in pestera dateaza din vremea lui Alfonso I si a fost prezentata calugarilor benedectini. Acoperita cu lemn, aceasta ars insa. Celebra reprezentare a Fecioarei cu Pruncul de aici dateaza din secolul al XVI-lea, fiind donata de Catedrala din Oviedo. Pierduta in timpul razboiului civil, a fost gasita in Ambasada Spaniei din Franta, la 1939. Aici se afla si Panteonul Regal al Asturiei, incepand cu Pelagius.

Bazilica Santa María la Real de Covadonga este mult mai noua, fiind construita între 1877 și 1901 dupa planurile arhitectului Federico Aparici y Soriano,  in stil neoromanic, în întregime din calcar roz, usor accesibil in aceasta zona. Pentru ridicarea ei, s-au colectat donatii din intreaga Spanie, proiectul fiind sprijinit de regele Alfonso al XII-lea. Pe esplanada gasim un clopot de 3m, care cantareste 4000 kg si a fost donat de un conte italian, celebra statuie a lui Pelagius, realizată în 1964 de Eduardo Zaragoza, Obeliscul cu Crucea Victoriei, construit în 1857 de Philippe d'Orléans (pe locul primei incoronari a lui Pelagius) si Manastirea San Pietro.

Impreuna cu turistii Christian Tour am placerea de a ajunge aici intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei, pe care v-o recomand cu caldura! Ideal ar fi ca apoi sa ajungeti si in capitala Asturiei, la Oviedo, pentru o mai buna intelegere a zonei.

Bilbao - adevarata față a poporului basc

 de Ioan Laslo

Chiar daca, oficial, Victoria-Gasteiz este capitala Tarii Bascilor, orasul emblematic pentru aceasta provincie atat de spectaculoasa din Spania ramane Bilbao (sau Bilbo, cum ii spun bascii). 

Am avut placerea ca, pe parcursul mai multor sezoane, sa fiu ghidul celei mai mari agentii de turism din Romania pe un program in aceasta zona si pur si simplu m-am atasat de ea. Civilizatia, bunul gust, curatenia impecabila si educatia localnicilor m-au cucerit iremediabil. Imbinarea de vechi si nou, respectul pentru cei din jur, dorinta de a oferi frumosul sub toate aspectele sale nu au cum sa te lase indiferent. Ai acea senzatie ca totul este la locul lui si e facut sa faca localnicilor viata mai frumoasa. Si asta, pornind de la lucruri care par minore (imi place de exemplu ca nu e trecere de pietoni la care sa nu existe nivelare. Pare marunt, dar e un amanunt care evita disconfortul si chiar accidentele!)

Deoarece nu ma lasa inima sa inghesui totul intr-un singur material, am luat pe rand tentatiile acestui oras fabulos. Vom vorbi despre centrul vechi (Cartierul celor Sapte Strazi), Catedral de Santiago, Teatro Arriaga, Muzeul Guggenheim (cel care a generat o adevarata renastere a sperantelor poporului basc), Puente dela Salve, Estadio San Mames, Puente Biskaya, Zubizuri (construit dupa planurile ingeniosului Calatrava), sau Turnul Iberdrola. Totul despre un oras care are un plan de dezvoltare coerent si sustenabil, urmat pas cu pas, indiferent de vremelnicii conducatori politici. Poate si de aceea, Tara Bascilor a devenit in ultimii ani cea mai dezvoltata zona a Spaniei, intrecand Catalunia si sub aspectul venitului pe cap de locuitor. Tineti aproape ca avem despre ce vorbi! Deocamdata, sper ca am reusit sa va trezesc interesul! Dati un click pe albastru pentru fiecare obiectiv in parte! Iar daca vreti sa vizitam impreuna Bilbao, va puteti inscrie pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei, cu un click pe numele sau!

Los Raqueros atrag prin povestea lor turistii in Santander

de Ioan Laslo

Povestile urbane fac intotdeauna deliciul turistilor. Poti merge in diferite locuri ale lumii si trece indiferent, savurandu-ti mancarea, sau le poti da atentia cuvenita. E drept ca trebuie sa  existe cineva care sa ti le spuna. Intr-una din peregrinarile mele prin Santander (aflat la doar vreo 35 de kilometri de Comillas, locul cazarii noastre pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei), am avut ocazia sa stau de vorba cu un localnic in zona cheiurilor portuare si acesta mi-a atras atentia asupra unui grup statuar realizat de Juan Recoba Calderon, denumit Los Raqueros. Este format din patru figurine de bronz în mărime naturală, reprezentand micuții curajoși. Sunt situate lângă port, între Debarcader și Clubul Nautic. Unul stă în picioare, privind spre mare, alți doi stau sezand și al patrulea sare în mare. În plus, lângă ei, se află sau placă de bronz care explica motivele amplasarii acolo, in 1999. Am aflat de la localnic de orfanii care bantuiau in zona cheiului in secolele XIX - XX si se aruncau in apa pentru a aduna monedele aruncate de cei care acostau cu vasele in zona portuara a orasului. Domnul, ajuns la varsta senectutii, imi spunea ca erau ceva ce facea parte din viata fireasca a orasului pe atunci si ca au disparut "odata cu sosirea primei locomotive in Santander". Azi, termenul de "raqueros" este folosit de localnici pentru tot ce este "murdar, mizerabil, lipsit de calitate" (chiar si despre un vin prost se vorbeste cu acest apelativ). Inainte ca localnicul sa isi continue plimbarea zilnica, mi-a mai soptit, cu o reala emotie in glas, "știi, cândva, demult, și eu am fost un umil raqueros!" 

Putem vedea impreuna Santander, daca va inscrieti pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei , disponibil cand dati un click pe numele sau!

San Vicente de la Barquera - vechiul sat de pescari devenit o statiune superba

de Ioan Laslo

Cantabria, provincia spaniola cu iesire la Atlantic din nordul Spaniei abunda de locuri cu peisaje superbe. Aparata de caldura torida de briza Oceanului si brazdata de rauri scurte, izvorate din Cordilierii Cantabrici si care se varsa prin superbe estuare, zona este printre favoritele spaniolilor in a-si petrece concediile. Tot intr-un astfel de estuar se afla si San Vicente de la Barquera, statiune pe care o vizitam impreuna cu turistii Christian Tour, intr-o excursie optionala pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei.

Statiunea de azi a fost la baza un sat de pescari, pe care unii istorici chiar il identifica cu vechiul Encia din vremea romana. Portus Vereasueca se afla aici si este cert ca localitatea isi are denumirea de la un cunoscut martir aragonez de la inceputul secolului al XIII-lea. Originea sa este dovedita si azi de faptul ca pescuitul este, dupa turism, a doua ocupatie a localnicilor (in port exista mereu tiruri care sunt incarcate cu peste si ajung in diverse locuri din Spania), dar si de procesiunile din a doua duminica de dupa Pastele catolic (La Folia) si cea din 16 iulie (Procesiunea lui Carmen).

Plajele sale, Fuentes, Primera de San Vicente, El Rosal, El Tostadero, Merón și Gerra sunt de foarte buna calitate, iar in estuar gasim mereu barci colorate care fac delciul vizual al zonei. Biserica Santa Maria de los Angeles, construita in stil gotic in secolele XIII-XIV este situata in partea cea mai inalta a orasului, pe un pinten stancos si ofera o panorama spledida. In interiorul sau se afla si cripta familiei Marelui Inchizitor Corro (casa acestui localnic este azi sediul Primariei). Castel del Rey poate fi azi vizitat. Dateaza din secolul al XIV-lea (din vremea lui Alfonso I) si are o forma neregulata care urmareste relieful zonei. Este aproape un dreptunghi cu laturile de 55 pe 20m si facea parte din sistemul defensiv al orasului. In interior se afla o reusita expozitie de modele de nave medievale. De altfel resturi din zidul vechii fortificatii care inconjura orasul vechi se pastreaza si azi. De asemenea sunt vizibile si ruinele vechii manastiri franciscane. Interesante sunt si cele doua poduri: Puente Maza, cu 28 de arcuri dateaza din secolul al XVI-lea, in vreme ce Puente Parral a fost construit in secolul al XVIII-lea.

Excelenta bucatarie locala bazata pe peste si crustacee poate fi de asemenea o tentatie. Numeroase restaurante si terase domina zona portului si sunt recomandate turistilor. De altfel, noi am ajuns chiar pe la ora mesei sine-am bucurat din plin de bunatatile de aici.

Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu

O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.

Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?

Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.

Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.

În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.

Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.

Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.

Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).

Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.

Comillas - un punct de pornire perfect pentru a explora Tara Bascilor si nordul Spaniei

 

de Ioan Laslo

Mi-am facut un obicei din a promova o destinatie foarte putin cunoscuta in Romania, dar care constituie cea mai frumoasa parte a Spaniei. Este vorba de Tara Bascilor si nordul Spaniei. Pe acest site gasiti materiale numeroase despre Bilbao - modernul si reprezentativul oras al Byscaiei, San Sebastian - cea mai cunoscuta statiune de pe Costa Vasca, Oviedo - locul unde cultura este coborata in strada, Covadonga - destinatie operata in exclusivitate pentru turistii nostri de Christian Tour, Altamira - Capela Sixtina a Paleoliticului etc., etc... Toate va stau la dispozitie si aici, dand pur si simplu un click pe numele lor! Dar am omis pana acum sa va destainui locul special care este casa noastra pentru 7 nopti in aceasta excursie. Micuta si cocheta statiune Comillas, asezata pe Coasta Atlanticului (sau a Marii Cantabrice, cum mai e cunoscuta aceasta parte a lui) este ea insasi o destinatie de vis. 

Localnicii spun ca localitatea s-a format in jurul casei lui Lopez y Lopez (denumita Palatul Sobrellano si vizitabila azi!), un marchiz extrem de controversat, dar foarte iubit aici (nu intamplator i s-a dedicat o statuie in punctul de belvedere cel mai spectaculos al locului, de unde parca isi priveste creatia!). Multe dintre cladirile reprezentative din statiune (marea majoritate ridicate intr-un stil inconfundabil, specific acestei zone) i se datoreaza. Lor i s-au adaugat altele, asezate intr-un cadru natural care fac din Comillas o tentatie pentru cei care vin, fie pe mare cu micutele ambarcatiuni turistice care acosteaza in port, fie cu masina (localitatea este la doar 10 km de Autovia Cantabrica). Viziteaza neaparat Il Capricho - casa de vacanta proiectata de Antonio Gaudi, o adevarata capodopera arhitecturala aflata in afara Cataloniei, mananca la excelentele restaurante de aici (cel mai vechi poarta numele de Las Filipinas, deoarece era deservit de filipinezii adusi de marchiz odinioara), fac o baie de soare pe excelenta plaja amenajata inca de la mijlocul secolului al XIX-lea si, mai ales, se bucura de liniste si contactul cu niste localnici extraordinari (putin peste 2000 de suflete, majoritatea lucratori in - ati ghicit - turism!). Sunt 4 ani de cand am placerea de fi ghid de destinatie pe acest program si consider Comillas a doua mea casa. Asa ca ma simt obligat sa va ofer si alte amanunte in materialele viitoare! Si credeti-ma, va voi surprinde pentru ca am cu ce! Acum va ofer  un live facut intr-un punct din care se poate vedea micul port si zona plajei. Va puteti inscrie in aceasta excursie dand un click pe Tara Bascilor si nordul Spaniei ! Pe curand!

Santillana del Mar - un pueblo de poveste

de Ioan Laslo

Spania este plina de surprize mai ales in zonele sale rurale. Nici Santillana del Mar nu face exceptie, cei mai multi dintre turistii pe care i-am condus aici considerand zona sa istorica incantatoare. Din acest sezon, vizita din programul Tara Bascilor si nordul Spaniei este inscrisa ca un optional gratuit, astfel ca toti turistii sa poata vedea aceasta bijuterie medievala. Un click pe numele programului va ajuta sa va inscrieti!

Orasul este plin de cladiri care dateaza din secolele XIV-XVIII si care au apartinut odinioara unor familii nobiliare (numeroasele blazoane de la intrare dovedesc acest lucru). Astazi, ele sunt folosite ca magazine cu produse locale excelente, restaurante, spatii de cazare, mici muzee etc. Localnicii (putin peste 4000!) s-au mutat in afara centrului istoric si traiesc marea lor majoritate din turism.

Centrul istoric este pietruit si exclusiv pietonal, fiind grupat in jurul a doua strazi care se unesc pentru a duce la cel mai important obiectiv turistic din pueblo (si din intreaga Cantabrie), La Colegiata, o biserica romanica ale carei inceputuri dateaza din secolul al IX-lea si pe care va recomand cu insistenta sa o vizitati si pe interior. Pe parcurs intalnim Palatul Valdivieso (astăzi a fost transformat în hotel. Acesta datează din secolul al XVIII-lea și îl puteți găsi la sfârșitul străzii Calle del Cantón), Palatul Velarde (cunoscut si sub numele de „Palatul arenelor”. Construcția sa a început în secolul al XV-lea, cu influente gotice, dar și renascentiste), Casa Hombronilor (construită între secolele XV și XVII), Casa Arhiducesei (chiar în stânga La Colegiatei, datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea), Palatul Barreda (denumit si Parador National de Gil Blas, deoarece aici se desfasoara ispravile picanteresti ale burlescului personaj din opera lui Alain-René Lesage), Casas de los Quevedo (de fapt doua case unite, datand din secolul al XVII-lea), Casa Leonor de la Vega (datează de la sfârșitul secolului al XV-lea. Se spune că aici a locuit Leonor, mama primului marchiz de Santillana) si multe altele pe care va las sa le descoperiti intr-o plimbare lejera, la fata locului. Adaugati la tentatii un mic Muzeu al Torturii (scoate in evidenta tehnicile Inchizitiei), un Muzeu al Traditiilor Cantabreze (sunt fascinante mastile ritualice de aici!), Casa Memoriala Jesus Otero (unul dintre cei mai apreciati sculptori cantabrezi), numeroasele mici magazine care atrag mai ales doritorii de produse hand-made, sau de produse traditionale cantabreze si va puteti face o impresie despre acest sat turistic splendid. Iar, daca sunt prea sarace cuvintele, va invit sa vizionati urmatoarele doua filmulete, cu informatii care sper sa fie relevante

Turnul Iberdrola - imensa oglinda din Bilbao

de Ioan Laslo

Cu cele 41 de etaje si 165 de metri inaltime, 21 de ascensoare si peste 50 000 de mp, Turnul Iberdrola nu poate fi evitat de cei care ajung in zona Guggenheim a orasului Bilbao. Iar, daca esti turist, este obligatoriu sa ajungi acolo!

Zona aceasta moderna a celui mai important oras basc a inceput sa prinda contur in momentul in care administratia orasului a facut un plan de dezvoltare de lunga durata. Tot ce a insemnat industrie poluanta a fost atunci scoasa din oras, iar locul a primit o alta infatisare. Floarea de titan a muzeului modernist, Cladirile Universitatii Deusto, Stadionul San Mames, Palacio Euskalduna de Congrese și Muzică, parcuri si o esplanada superba dea lungul a ceea ce localnicii denumesc Estuarul Bilbao au depasit chiar asteptarile localnicilor. Totul intr-o zona a Spaniei unde seriozitatea si munca sunt ridicate la rang de religie.

Blocul turn a fost proiectat de César Pelli, specializat in astfel de constructii, ridicat intre 2007 si 2011 si inaugurat oficial in prezenta regelui Spaniei, un an mai tarziu. Astazi, gazduieste birourile unei firme arhicunoscute, dar functioneaza si ca o imensa oglinda  de forma unui triunghi isoscel cu laturile usor curbate. Iar, cand vremea este prielnica, spectacolul este fabulos! Va invit sa il vedem impreuna! 

Traditii asturiene

de Ioan Laslo

Asturia este, fara dor si poate, una dintre cele mai spectaculoase zone din Spania (in special in partea ei rurala, iar noi, in excursia optionala de la Covadonga, avem ocazia sa vedem asta!). La fel de adevarat este ca spaniolii vorbesc mereu si de faptul ca asturiencele ar fi cele mai frumoase femei iberice. Cand poarta costumul popular si danseaza tind sa le dau dreptate. In programul Tara Bascilor si nordul Spaniei am avut ders ocazia sa intalnesc la Oviedo grupuri de dansuri traditionale asturiene. Induc o atmosfera frumoasa pe strazile orasului, defiland si dansand in diverse locatii. Desigur, cei mai fericiti sunt turistii, care au ocazia sa ia cunostiinta cu traditiile locului. Am filmat si eu pentru dumneavoastra pentru a va duce acolo online. Sper sa va placa! Pentru inscrieri, dati click mai sus pe numele excursiei! Va astept cu drag!

Oviedo - locul unde cultura este coborata in strada!

de Ioan Laslo

    Mi-a placut intotdeauna Oviedo, un oras al elegantei si al bunului gust. De la strazile pavate astfel incat nimic sa nu iti fie nepotrivit, la celebra fabada care te asteapta aburinda pe masa, mergand printre statuile de bronz imprastiate parca peste tot pentru a aduce un omagiu in primul rand oamenilor care si-au pus amprenta asupra evolutiei orasului si oprindu-te, din loc in loc, pentru a admira un fapt de viata. Dar cel mai mult imi place la Oviedo faptul ca se doreste parca, prin toate mijloacele, aducerea culturii in strada. Este un concept care nu place elitistilor, dar care poate da culoare si finete unui intreg oras. Pentru ca Oviedo are muzee de calitate gratuite (este suficient sa intri la Muzeul de Arte Frumoase, sau la Muzeul de Arheologie al Asturiei), are numeroase edificii care iti incanta vazul si mai are Teatro Campoamor, locul unde muzica de buna calitate si spectacolele de dans se tin lant. Am avut ocazia sa vad concertele tinute in strada, in fata acestuia si va atasez o filmare facuta doar cu un simplu telefon:

 

    Adaugati una dintre cele mai frumoase catedrale din Spania, Piata care pare un centru cultural nu locul unde se vand produsele traditionale (degustarile de aici, branza, vinul si toate celelalte produse locale tind sa duca vizitatorul tot catre o experienta culturala), zona noua a orasului, plina de o eleganta discreta, parcurile (orasul este o adevarata gradina!) si veti intelege insufletirea mea. La fel cum, veti intelege de ce o sa revin cu amanunte. Deocamdata am vrut doar sa va fac pofta! Veniti la Oviedo! Putem sa il vizitam impreuna, daca va inscrieti pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei ! Cum? Dand un click pe numele sau!

Manastirea Poblet din Catalunia

de Marian Lisu

Printre razele unui blând soare hibernal și bătând drumuri nu prea umblate de cei care nu-s de prin partea locului (o vale înconjurată de Munții Prades), accesăm acum o minunăție emblematică în sfera monumentelor catalane. O primă întrebare ne bântuie gândurile la vederea măiastrelor edificii –e palat, castel, e oare sediu al puterii monarhice medievale, păstrate prezentului în plină glorie arhitecturală?!

Nimic nu sugerează de la distanță că ne aflăm pe pământ de sacralitate, căci spiritualitatea se împletește aici cu goticul cistercienilor, care încă deservesc mănăstirea, ținând aprinsă flacăra credinței, la capetele încoronate ce dorm somn greu sub albul alabastru dur, amplasat cum nu se mai găsește altundeva.

E astfel necropolă regală, căci cei de pe-aici o știu drept Panteonul Regal al confederației Catalano-Aragoneze. De pe la jumătatea secolului al XII-lea începuse zidirea, inițial în stil romanic, închinarea fiind făcută Sfintei Fecioare. Ceea ce începuse ca zonă dedicată cultului se dezvoltă succesiv secolele ce urmează, locul devenind reședință regală, palat de forță, dar și complex militar de temut.

Ducele Barcelonei dorise abația și ca loc de refugiu în caz de primejdie, de unde și arhitectura tipic militară a zidurilor defensive, în sistem integrat, ca și modelul porților monumentale (cea a Regelui sau cea de Aur). Doar zona claustrului te duce imediat în zona sacrului, căci modelul imensului spațiu mărginit de coloane ce susțin arcadele goticului timpuriu sunt unele tipice unei mănăstiri din zona spaniolă.

Timpul lasă răni adânci, căci mute din dependințe au trebuit refăcute sau restaurate, iar cele care au supraviețuit impecabl trecerii vremiurilor stau mărturie a frumuseții arhitecturale - splendidul altar sculptat în marmură albă (capodopera maestrului Damia Forment), imensele sarcofage suspendate astfel încât poți trece pe sub acestea în părțile laterale, ori frumoasele arce sau colonade, de o rară geometrie, ce tinde spre perfecțiune.

Secolul al XVI-lea e unul de răstriște - mănăstirea fiind jefuită în timpul Războiului Religios Spaniol, când o mare parte din bogăția și arta de aici e distrusă pe vecie, iar trei veacuri după e o altă tragedie pentru edificiu - guvernul spaniol îl vinde, iar noii proprietari văduvesc temeinic patrimoniul inestimabil. Retrocedarea către Ordinului Cistercian (1940) o repune pe harta rutelor mănăstirilor regale, ca simbol al istoriei și culturii catalane.

Arhitectura sa romanică grandioasă ne întâmpină la nivelele superioare, unde sălile regale troneazăînaltul, colidoarele au coloanele zvelte, cu linii simple, iar arcadele gotice din zona basilicii copletează peisajul general, conferind mănăstirii o prezență maiestuoasă. Varietatea stilurilor e completată de elemente renascentiste și baroce, tocmai această combinație dau farmecul aparte edificiilor, recunoașterea UNESCO având în vedere acest aspect, alături de importanța istorică și religioasă pe care o deține acesta.

Accesăm alene spațiile interioare anexe – curtea mare cu fântâna arteziană, bucătăria cu parte din inventarul original, sala de mese, cea capitulară, salonul și biblioteca, trapeza și reflectoriul, iar apoi facem o trecere în revistă a zidurilor fortificate, ce completează în lateralele fațada bisericii abației.

Mormintele regale îi înfățișează în scupturi de marmură pe regii și reginele locului - regii Alfonso al II-lea, Peter al IV-lea, James I, Alfonso al V-lea, Martin ( dinpreună cu Maria de Luna), John al II-lea ( alături de a sa aleasă Eleanor de Albuquerque), la picioarele lor veghind simbolurile de forță – leii. Cei ineresați vor găsi chiar cavaleri cruciați, înfățișați în piatra dură cu sabia lungă și armura completă, dar și înalți prelați ce și-au câștigat dreptul de a fi alături de cei ce au condus destinele țării lor.

La etaj se află și Muzeul mănăstirii, loc de neratat fie și numai pentru scara de piatră pe care o urci ajutându-te de o balustradă lucrată în fier forjat în forma unui dragon înfiorător. Spațiul expune privitorului multe artefacte, cărți rare, podoabe și obiecte destinate cultului, pictură și sculptură în tematică.

Zubizuri - minunea lui Calatrava de la Bilbao

 

de Ioan Laslo

Bilbao este orasul in care geniul lui Calatrava trebuia sa fie prezent. Avea toate ingredientele pentru asta: industrializare, gust pentru futurism, administratie care se tine de un program de dezvoltare sustenabila, finantele necesare pentru a sustine proiecte pretentioase, dar valoroase. Astfel, podul se adauga altor creatii renumite ale arhitectului din Valencia: Auditoriul din Tenerife, Orasul Artelor si Stiintelor, Turnul de Comunicatii Montjuic din Barcelona, Palatul Congreselor din Oviedo, Pudul Alamillo din Sevilla, Gara Oriente din Lisabona, Turning Torso din Malmo, Podul Constitutiei din Venetia, sau Podul Femeilor din Buernos Aires.

Proiectat in 1990, Puente del Campo Volantin, alintat de localnici Zubizuri (Podul Alb) a fost construit intre 1994-1997 si a devenit unul dintre reperele orasului. Pasarela pietonala cu zona de calcare transparenta (sticla translucida) leaga cele doua maluri ale Nervionului si a ajuns loc de promenada foarte rapid. Poate si datorita faptului ca lega zona hotelurilor de Muzeul Guggenheim, devenit principalul punct de atractie turistica din oras. De altfel podul a fost inaugurat cu cateva luni inaintea muzeului. Are o inaltime de 15m, o lungime de 75m si o latime care variaza intre 6,5m si 7,5m. Lucrarea este flancata de cate 39 de cabluri de otel pe fiecare parte, atasate la cate un interval de 1,8 m. Lemnul si otelul alb (albul ar reprezenta renasterea, innoirea) au fost folosite ca materiale, iar designul repetitiv ofera o adevarata incantare vizuala. Zona de sustinere seamana cu coloana vertebrala a unui peste. De altfel, zona unde a fost amplasat este ideala pentru sedintele foto.

Controversele au aparut in momentul in care foarte multi localnici au alunecat pe pod. Se pare ca materialul folosit nu a luat in calcul clima extrem de umeda din zona. Primaria orasului a luat atunci decizia de a monta un covor antiderapant, care au obturat vizibilitatea spre rau. Mai mult, s-a luat decizia taierii uneia dintre barele podului pentru a lega Turnurile Isozaki din apropiere. A fost momentul in care Santiago Calatrava a actionat in instanta administratia orasului si, la final, a obtinut o despagubire financiara consistenta, instanta considerand ca au fost incalcate drepturile morale ale arhitectului.

Putem vedea impreuna orasul Bilbao, inclusiv Zubizuri, daca va inscrieti pe programul Tara Bascilor si nordul Spaniei ! Cum? Dati un click pe numele sau!

Picturile rupestre paleolitice de la Altamira

 

de Livia Manzatu

“Tara Bascilor si nordul Spaniei”… o destinatie de vis oferita de catre cea mai prestigioasa agentie de turism din Romania: Christian Tour. Dati un click pe numele firmei pentru inscrieri! Orase elegante, pline de culoare, care respira bun gust (Bilbao, Burgos, Oviedo, Santander), panorame surprinzatoare asupra golfurilor la Oceanul Atlantic (San Sebastian-Donostia), pagini de istorie ale trecutului glorios al Spaniei (Covadonga), mici asezari rurale care dau un farmec aparte prin arhitectura (Santillana del Mar), dar si cocheta statiune Comillas – care ne-a fost gazda timp de 7 nopti…toate acestea le-am putut vedea si admira in acest program turistic.

In ultima zi a sederii noastre, inainte de a ne indrepta spre aeroportul din Santander pentru a lua pe inserat avionul cu destinatia “acasa”, am primit o surpriza din partea ghidului nostru, aceea de a vizita Muzeul Altamira, cel care adaposteste si o replica a celebrei grote din apropiere, renumita pentru picturile rupestre care dateaza din  Paleolitic.

Intrata in Patrimoniul Mondial UNESCO in anul 1985, Pestera Altamira este inchisa publicului din cauza problemelor de conservare. Intrarea in grota s-a surpat si a acoperit-o, creand un microclimat propice conservarii picturilor. Dar cand a fost descoperita in 1868 si a fost pusa in circuitul cultural, din cauza aerului care a intrat in interior si a numarului tot mai mare de vizitatori, s-au produs modificari de umiditate si temperatura, fiind decisa inchiderea acesteia. Chiar daca pestera originala este inchisa, studiile arheologice si expertii au facut posibila crearea unei replici a grotei care poate fi vizitata, precum si a Muzeului Altamira care adaposteste o colectie permanenta de obiecte din Altamira si din alte pesteri din imprejurimi. Aceasta reproducere exacta, realizata la scara larga, reconstruieste Altamira asa cum era intre anii 18.000 si 13.000 i.Hr, cand a fost locuita de grupuri de vanatori. Ramasitele vietii de zi cu zi a locuitorilor pesterii se regasesc in zona salii care abunda in colectii mari de fauna, scoici, carbuni si ustensile realizate din piatra. Am ramas fascinati de acoperisul viu colorat cu bizoni, cai, capre si simboluri pictate; in multe cazuri au fost exploatate cu maiestrie contururile naturale ale suprafetelor de roca pentru a adauga lucrarilor o imagine tridimensionala. Celebra este pictura de pe tavanul ce masoara 18 x 9 metri care ne infatiseaza o turma de bizoni in marime naturala.

The Hospital de la Santa Creu i Sant Pau Barcelona, Spain

de Marian Lisu

Precum sper să vă fi fascinat cu creațiile copleșitor de frumoase ale maestrului arhitect „Don Lluís” (Domenech i Montaner), vă supun interesului o nouă pleiadă de bijuterii făcute din fier forjat, cărămidă, mozaic, ceramică sau vitralii, măiestru asamblate pentru a crea impresia unui complex ideal.

Când am pus cap-compas pe marea hartă barceloneză nu gândeam cum ne-ar putea impresiona un spital, care să îmbine artele aplicate la un nivel neînchipuit în veac. Nu se are în vedere la realizarea proiectului doar la clădiri cu scop medical, ci la un întreg ce urma să oblojească pe lângă trupul afectat și sufletul celor în suferință: grădini cu arbori decorativi sau fructiferi (exotici), menite să bucure ochiul și să oxigeneze aerul. Anexe colorate și fistichii ce aveau în sarcină relaxarea după tratamentele delicate, unități decorate cu sfinții protectori sau denumirea pavilioanelor cu asemenea nume, menite să ducă pacienții mai aproape de starea de protecție sau iertare.

Când ajungi din bulevardul ce ține în capătul sudic celebra Sagrada (opera lui Gaudi, contemporan lui Montaner), te întâmpină o fațadă colosală – e Pavilionul Administrativ al Spitalul Sfintei Crucii și Sfântul Pavel – un palat modernist cu două alveole masive (care să inspire Sfânta Treime, căci mai tot ce vom găsi în perimetru are valoare simbolistică, preponderent religioasă).

Cel ce finanțase mega proiectul de început de secol XX era bancherul Pau Gil, care avusese dorință testamentară expresă în a se alătura numelui vechiului Spital al Sfintei Cruci și numele sfântului sub care nume fusese botezat.

Noul centru de sănătate urma să aducă aici pe cei mai importanți medici ai regiunii, care îți vor desăvârși tratamentele medicale prin dezvoltarea de tehnici inovatoare, ducând rapid medicina la un nivel superior (în special inovații în domeniul neuropsihiatric), dar atent asistați de măicuțele ce se dedicaseră întrutotul ajutării celor suferinzi.

Multele pavilioane gândite în stil Art Nouveau nu pot fi desăvârșite de marele arhitect, căci moartea luase tribut vremelnic, singura alinare în lumea de apoi fiind faptul că munca îi va fi continuată de fiul său Pere Domenech i Roura. Acesta va construi în stil modernist catalan și următoarele edificii, dar în stil oarecum diferit față de cele din partea din față a complexului.

Frumusețea arhitecturală ne uimește în special în zona uimitoare Pavilionului Administrativ, cu sălile lui voluminoase, luminoase din belșug, cu linii frânte sau dinamice și cu decorațiuni ce amintesc de perioada maură. Scara monumentală ne duce într-o atmosferă de poveste, treptelor albe fiindu-le uitat repede numărul căci ochiul însetat de frumos fixează cu nesaț tavane de o splendoare desăvârșită.

Din holurile colorate de lumina filtrată prin mari vitralii pașii ne sunt purtați spre aula unde se țin prelegeri, dar în special în sala deciziilor, unde te simți mai degrabă ca într-o galerie de Bell’Arte. Din tavane îți zâmbesc forme geometrice atent alese. Lateralele sunt ofertante prin pictură și sculptură în marmură dură, iar peisajul exterior este cel care conferă obiectivului fotografic panoramice ale edificiilor interioare pe o rază de circa un kilometru.

De aici se poate constata lejer de ce complexul este considerat cel mai mare în stil Art Nouveau la nivel mondial, deși nu poți percepe de la înălțimi ce se află în măruntaiele ce se întrezăresc printre alveolele amplasate în fața crucii din piatră din centrul platoului. Deasupra tronează un ceas maiestuos, amplasat astfel încât cei care doreau să știe ora la care aveau programări să poată fi găsită rapid.

Nu e chiar un labirint, deși aceasta este impresia inițială. Culoarele largi subterane, luminate excepțional de luminatoare gândite să disperseze generos lumina naturală, conduceau rapid echipele medicale spre blocul operator, saloanele pacienților sau pentru accesul facil al personalului auxiliar ce aveau ca atribuții să curețe, să pregătească hrana sau să pregătească instrumentarul sau medicația.

Pavilionul Sant Rafael și Pavilionul Sant Jordi oferă celor ce le trec pragurile o imagine destul de laborioasă referitoare la modul în care se desfășurau activitățile în perimetrul spitalicesc. Am parcurs rapid inventarul aparaturii de specialitate cu care se lucra acum un secol, am cunoscut metodele inovatoare ce au dat omenirii speranțe pentru tratamente cu rezultate favorabile, ne-am făcut o idee despre ce presupunea tratamentul unui suferind și grija pe care cei care au dus la îndeplinire sarcina construirii unui spital nemaivăzut și-au dus planul spre culmile succesului.

Și peste toate, ne-a bucurat peste măsură frumusețile nebănuite într-un tărâm care nu atrage prin destinație, ci prin arhitectura desăvârșită, culoare și atmosfera pe care o conferă împletirea elementului natural, perfect integrat peisajului general.

 

Girona - Braavos din Game of Thrones

de Marian Lisu

„Girona m'enamora” (”Girona inspires me with love”) e eticheta care va rămâne peren în sufletele călătorilor însetați de frumosul universal ce ni-l înfățișează orașul de vis.

Pentru fanii serialelor de top e bine de știut dinainte că orașul vechi a fost cadrul perfect al multor scene din seria a șasea din Game of Thrones. E orașul Braavos, catedrala e reședința Marelui Sept de Baelor, pe străduțele de piatră o vedem deseori în film pe Arya Stark, iar în Băile Arabe își găsise scăparea. Și multe cadre din Debarcaderul Regelui sunt filmate aici, în mănăstire (Cetatea din Oldtown) e locul unde Jaime Lannister îl înfruntă pe High Sparrow, când voia să anuleze pedeapsa „mersului rușinii” pentru regina Margaery. Ce încântare!

Trecând cadrele ficțiunii, Girona are o rară moștenire istorică și culturală, căci trecutul său de mai bine de 2.500 de ani păstrează prezentului multe edificii etalon, vestigii neprețuite și o atmosferă de poveste unică.

Abordăm traseul din zona râului Onyar, de unde se obțin cele mai spectaculoase instantanee. Coloritul spectaculos al caselor, ce copiază valea râului, pun splendid în valoare cadrul general secund, cel cu bisericile și turnurile medievale, a căror reflexie în luciul de apă dublează spectacolul vizual.

Pont Pedra sau Podul Eiffel (Palanques Vermelles) sunt, de altfel, cele mai accesate căi pietonale peste albia lină, fiind intrările consacrate în vechiul cartier, cel plin de nestemate arhitecturale.

Orașul a reprezentat acum 2.500 de ani o importantă fortificație a ibericilor, căci se afla pe drumul Galiei, pe care ulterior romanii o cuceresc facil și o botează Oppidum Gerunda. Istoria îi perindă aici pe vizigoți și mai apoi pe musulmani (care au păstrat melodicitatea numelui – Jerunda).

Pe drumul șerpuit de piatră de râu, bătută cu modele geometrice sau florale, intrăm în prima catedrală din Girona, ce a funcționat până în secolul al X-lea. Un colos gotic cu o clopotniță înaltă pân’ la cer – Sant Feliu, de o poți vedea de oriunde în peisajul general. Din exterior pare castel, iar interiorul are nave gotice întunecate, cu nervuri zvelte.

La doar câțiva pași, la propriu, este Piața Catedralei cu multele sale trepte late, pe platoul pe care domină orizontul e marea catedrală ce intră în topul „Cele mai...”, căci are cea mai largă navă fără stâlpi de susținere din lume. Mileniul care a trecut peste ea îi sporește frumusețea goticului nemaivăzut altundeva, căci este cel care domina stilul romanic, în care se începuse edificiul, și rămăsese determinant în fața celui neo-clasic, ce dorise să adauge plusvaloare.

Nu trebuie ratat Tezaurul, aici nu ai de admirat numai cărți valoroase sau obiecte de cult deosebite, ci deține o relicvă de o importanță colosală. Tapiseria Creației, o ciudățenie pentru cercetătorii care au încercat să-i deslușească înțelesurile, în cadrul acesteia apărând zei și eroi mitologici, sfinți și obiceiuri, dar centrul tuturor lucrurilor era evident Mântuitorul.

În spatele zidurilor înalte, trecând pe lângă Băile Arabe, aflăm repede zona istorică din spatele zidurilor carolingiene. Frumoasa Biserică Sant Pere, în clasicul stil romanic consacrat, dar de dimensiuni impresionante, adăpostește și Muzeul Arheologic, iar în proximitate are alte biserici de piatră sau capele.

Urcăm zidurile fortăreței medievale, pentru a accesa turnurile de observație, de unde se văd Pirineii înzăpeziți și, în special, orașul de vis – zidurile romane se evidențiază rapid de cele carolingiene, dar sunt la fel de bine conservate.

Jos, ne pierdem la propriu printre străduțele neregulate, pietruite strașnic admirând arhitectura Cartierul evreiesc, cel mai bine conservat din lume, din secolul al X-lea și până la finele celui de-al XV-lea, căruia cei de aici îi spuneau El Call, păstrat exact ca acum cinci veacuri.

Găsim aici o altă bijuterie medievală – Biserica Sant Nicolau, care și-a pierdut rolul religios cedând spațiul interior culturii, însă valoarea construcției romanice este dată de bolta distinctă, multe coloane cu capiteluri sculptate și o cupolă grandioasă.

Și nu am luat în calcul doar turul patrimoniului în orașul vechi. Girona e spectaculoasă cu totul, în partea stângă a râului vei găsi o parte contemporană de neuitat și o alta modernă, cu viață socială intensă.

PALAU DE LA MUSICA CATALANA – Barcelona (Spain)

de Marian Lisu

Vă invit acum într-o călătorie de neuitat, undeva arc peste timp, preț de peste un secol. În inima Barcelonei, lângă celebrul Barri Gotic, cartierul ce deține atât de multe atracții, găsim ușor minunea căreia îi trecem pragul marmorat multicolor.

Lăsați-vă purtați pe aripi de timp în cea mai frumoasă sală de concerte făcută vreodată, nu o operă în sensul direct, ci un spațiu dorit a găzdui spectacole de tot soiul (piese simfonice, cor, spectacole de Flamenco, cabaret).

Ne facem loc timid în mulțimea pestriță, ce vine dinspre marele bulevard La Rambla, pe locul unde activase până spre finele de Secol al luminii vechea Mănăstire Sant Francesc de Paula. Lăsase parțial spațiu vital realizării celui mai însemnat edificiu Art Nouveau - Palau de la Musica Catalana, grandios edificiu gândit de arhitectul de geniu Lluis Domenich i Montana. Mulți îl consideră a fi peste Gaudi, căci contemporaneitatea acestora în perioada modernistă făcea ca rivalitatea creațiilor să atingă culmi nebănuite.

E de fapt perioada de redeșteptare barceloneză, cea rămasă în memoria locului drept Renașterea catalană „Renaixença”, care-i va face renumiți și pe Miro, Dali, Sorolla (în domeniul artelor), atunci când apar edificiile cele mai reprezentative pentru această parte a lumii.

Încă de la intrarea în foaier se aud sunetele aranjate să încânte auditoriul. Suntem luați de curentul de curioși spre o sală colosală, inundată de lumină multicoloră, ce vine din înaltul unei cupole ce pare mai degrabă gândite să reflecte culorile Paradisului. Vitraliile susținute în structura metalică, ce lasă impresia unui clopot răsturnat, creează senzația naturaleței, căci nici nu trebuie aprinse încă lămpile grele, de inspirație medievală, amplasate la intrare sau pe pereții laterali.

Vreți să stăm jos, să simțim pe deplin acordurile grave sau înaltele? Ori energiile ce sunt transmise de cei care oferă senzaționalul spectacol de muzică, dans și trăire intensă? E primul impuls, deci hai să luăm loc pe catifeaua de vișină putredă, spre a ne minuna de spectacolul vizual până la momentul de început. Admirăm pe rând scena – o arhitectură unică și splendid decorată cu elemente sugestive, ce ne fac să ne familiarizăm cu elementele îndrăgite de societatea catalană, acelea pe care societatea corală Orfeo Catala și le dorise de la celebrul arhitect spre a le fi spațiu de creație, pentru repetiții, reprezentații și loc unde să poată la final a aduna laurii recunoștinței publicului însetat de cultură.

Deasupra sunt arcade multe, strașnic decorate, iar peisajul din înalt dă senzația de Grădina Raiului, căci vreo 2000 de trandafiri din ceramică pictată par a se prăvăli din boltă. Din lojele amplasate pe nivele diferite străbat doar murmure, mai târziu vor izbucni urale, ovații și sala se va cutremura sub aplauzele fără de sfârșit, cu siguranță.

Nu suntem obturați de cortină, căci lipsește cu desăvârșire, rolul acesteia pare a fi luat de razele de lumină ce vin fie din înaltul luminatorului măiastru ori din spatele scenei, unde sunt alte vitralii magnifice. Lateralele scenei sunt ținute de stâlpi colosali, completați spre înalt de grupuri sculpturale. La dreapta tronează bustul lui Beethoven, titanul muzicii clasice, deasupra lui fiind reprezentate Valkiriile din opera lui Wagner, ce par să colinde într-o odă a bucuriei spre copacul stilizat amplasat în dreapta și deasupra bustului lui Josef Clave, gigantul muzicii tradiționale din Catalunia, ce are la baza stâlpului său o altă alegorie: cea a florilor de Mai, reprezentată de muze ce încântă piatra cu tonalități nemaiauzite pe scenele de operă, căci e de fapt muzica poporului. E un cadru cu simbolism grav – universalitatea muzicii face legătura directă între cea elevată cu cea tradițională, a celor mulți.

La nivelul scenei ne încântă multe muze diverse, ca și instrumentele ce le utilizează cu sârg – o altă alegorie a universalității muzicii, deasupra fiind o orgă ce completează spațiul dreptunghiular al structurii ușoare de oțel.

Geometria sălii e astfel determinată matematic: sala pătrățoasă, scena dreptunghiulară, tavanul cu cercuri concentrice, linii drepte cu arcade semicirculare, spiralele din scări. Candelabrele stilizate spânzurate din înalt prin orificii atent gândite împrăștie lumină lină – doar o senzație de supliment de firavă strălucire, căci tavanul colosal își face pe de-a întregul misiunea.

Timpul ce trecu ne pusese alături de dame bine, cu rochii sofisticate și pălării cu boruri mari, produse unicat pe semne, iar domnii – niște domni (în costume complete și mustăți sau frizuri ce trimit cu gândul la mult prea multul timp petrecut în frizeriile epocii).

Arc peste timp, revenind în cotidian – scena e animată și acum, ca și atunci – trupa artiștilor scenei face pregătirile finale spectacolului ce urma scenei. Regizorul dă ultimele indicații, cei de la lumini și sunet par implicați peste măsură. Cei care performează par a nu ne observa, deși stăm la o atingere de aceștia, baritonul ridică vocea chiar în momentul în care filmarea era în toi, violonista trece cu arcușul rapid, la o distanță de-i puteam simți răsuflarea. Te bagă definitiv în piesa lor, aparții oarecum locului, suntem parte a spectacolului – e festival de bucurie trăită pe deplin. Din priviri ne înțelegem că nu este suficient pentru a potoli sufletul, hrana spirituală trebuie savurată la maxim, deci adăstăm locului momente pe care le-am dori perene.

Farmecul clădirii monument nu este doar marcat de atmosfera interioară, cea plină de culoare și poveste, căci inspirația ne produce endorfine. Mai ales că trecem pe lângă Pegașii grei din piatră albă, ce străjuiesc coloanele din înalt, acolo, undeva spre spirala scării, unde stau atârnate până la nivelul solului tuburile de lumină pe care stau posterității numele celebrităților a căror activitate a fost prezentată aici – opere și autori.

Prin foaier ne strecurăm și în zona de socializare, spațiul unde se destindeau la bârfe cei din vechea societate, chiar în fața cafenelei și a restaurantului. Terasa e un spectacol vizual, coloanele pline de culoare creând o stare de bună dispoziție.

În marele hol realizăm dimensiunile urieșești ale edificiului. Afară trecem în revistă mențiunile cu informații generale, îi recunoaștem pe cei de pe scenă în multele afișe ce anunțau premiere, dar cel mai important – admirăm exteriorul din partea cea mai interesantă. Acolo unde tronează pe lateral imensul grup statuar ce reprezintă simbolul Orfeo Catala: o Venus flancată de tineri și maturi, deasupra tuturor veghind simbolul catalan – Sfântul Gheorghe, purtând steagul biruinței.