Catedrala Sfantul Nicolae din Bari - locul moastelor sale

de Ioan Laslo

O vizita la Bari, capitala Pugliei te duce foarte repede la mormantul Sfantului Nicolae, cel care aduce nuieluse copiilor neastamparati, dar si protectorul marinarilor(drept urmare, catedrala inchinata lui este in imediata apropiere a portului din Bari!).

Dupa ce orasul bizantin Mira a fost cucerit de musulmani, moastele Sfantului Nicolae au fost furate (salvate, spun italienii azi) de niste marinari si au ajuns la Bari (voiau sa le duca la Roma, insa legenda spune ca Sfantul Nicolae le-a dat de inteles ca trebuie sa ajunga la Bari!), pe 9 mai 1087. Desigur s-a inceput construirea unei biserici, care sa le gazduiasca, finalizata in 10 ani(ea constituie azi cripta in care se afla moastele, imediat sub altarul principal al actualei biserici). Pentru a finaliza splendidul edificiu in stil romanic pe care il putem vedea azi a mai fost nevoie de un secol.

Am pasit in biserica intr-o dimineata de toamna si la subsol, sub altar, se oficia o slujba de inmormantare, astfel ca am fost nevoit sa revin dupa aproximativ o ora pentru a lua imagini edificatoare si cu mormantul. Interiorul este in forma de litera T(cruce latina), cu trei nave impartite prin coloane. Impresioneaza tavanul pictat de Carlo Rosa, in secolul al XVII-lea. Altarul cu baldachin este cel mai vechi din Puglia (secolul al XI-lea). Culoarele laterale duc la doua scari care permit coborarea spre mormantul Sfantului Nicolae. Tot jos se afla si doua altare (unul pentru ritul catolic, iar celalalt pentru cel ortodox) si o serie de capiteluri variate.

Florile credinței, Mânăstirea ”Sfântul Nicolae”, Valea Orlei

 de Elena Trifan

Simţim nevoia să respirăm aerul proaspăt al primăverii şi, ca de obicei, ne propunem să ne deplasăm în zona deluroasă de la nord-est de Ploieşti.

Ajungem din întâmplare la Mânăstirea „Sfântul Nicolae” din localitatea Valea Orlei, comuna Bucov, judeţul Prahova. Ne este greu să ne dăm seama dacă este biserică sau mânăstire, deoarece nu se văd chiliile nelipsite de la mânăstiri. Cu multă amabilitate nişte tinere din localitate ne spun că este mânăstire veche de peste 500 de ani şi că este slujită de un singur preot călugăr care locuieşte în sat, deoarece casa monahală care a fost în curtea mânăstirii a fost distrusă.

Mânăstirea este înconjurată de un gard de lemn cu două porţi, cu acoperiş în formă de V răsturnat, construite după model maramureşean. Soarele străluceşte, biserica, cimitirul, pomii înfloriţi, dealurile din jur sunt cuprinse de o lumină blândă şi binefăcătoare. Suntem impresionaţi de ordinea, curăţenia şi prospeţimea din curtea bisericii.

Deşi cimitirul se află aici, situat de-a lungul aleii care leagă poarta cea mică de mânăstire nu simţim nimic apăsător, nimic mohorât, ci dimpotrivă, îţi creează impresia că până şi moartea are chip de lumină.

Crucile sunt albe. Pe mormintele bine îngrijite flori galbene strălucesc în lumina soarelui. Verdele fraged al ierbii este pigmentat de florile mov ale unor plante de câmp. Pomi fructiferi ne încântă cu florile lor albe şi roz. O fântână ne aminteşte de fântâna Meşterului Manole. Ne atraga atenţia, în mod deosebit, imaginea unui măr ce îşi răsfaţă în soare coroana lui bogată cu flori în nuanţe de roz din care iradiază lumină, frăgezime, puritate. Mugurii lui înfloriţi par a ascunde o mare taină, acolo pare a sălăşlui misterul sacralităţii, al vieţii, al frumuseţii. Ne cheamă spre el cu o forţă nevăzută, nu ne mai săturăm privindu-l, admirând-l, îl fotografiem din toate părţile, ne minunăm de miracolul florilor lui, simţim nevoia să inspirăm bogăţia de viaţă roz ce înfloreşte în coroana lui.

La colţul bisericii, în drept cu altarul peri cu flori albe completează puritatea şi rodnicia peisajului. Plopi cu trunchiurile albe şi frunze de un verde deschis se înalţă spre cer, protejând şi delimitând acest loc binecuvântat de Dumnezeu.

Privită din exterior mânăstirea este de mărime potrivită, nu prea înaltă, cu pereţii albi, având la mijloc un brâu de lemn, în formă de frânghie răsucită.

Biserica a fost construită în 1396 de către coana Tinca Mărăcineanca, din bârne de stejar. Lăcaşul are formă de navă, grinzile sunt îmbinate în forma cozii de rândunică, fapt mai puţin obişnuit în zonă. Când în localitate au avut loc alunecări de teren, biserica a rezistat în mod miraculos. A fost renovată ultima dată între anii 2000-2007, sub oblăduirea părintelui stareţ Cassian Gheorghe care slujeşte şi astăzi aici şi a preafericitului părinte patriarh Teoctist. A fost resfinţită la data de 1 iulie 2007, având două hramuri „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Petru şi Pavel”. Acoperişul actual este acoperit cu şindrilă de fag şi de stejar, pereţii exteriori sunt tencuiţi. Pictura a fost executată în frescă de către o singură persoană, Mişcă Alexandru din localitatea Bucov.

În faţa bisericii separată de aceasta se află o turlă din lemn. Intrarea în biserică se face pe o scară de piatră păstrată încă de la construirea acesteia, un pridvor cu pereţii din lemn, cu stâlpi bine finisaţi şi arcade, o uşă masivă construită dintr-un singur lemn pe care sunt încrustate o funie împletită şi patru cruci la baza cărora se află câte un cerc ce simbolizează perfecţiunea. Peretele dintre pridvor şi pronaos este construit din bârne de stejar netencuite.

Din pridvor pot fi admirate împrejurimile înverzite. În pronaos este mormântul protosinghelului Macarie, ctitor şi slujitor al bisericii, 1524. Pe peretele din stânga sunt pictate chipurile stareţului Cassian, ale sfinţilor cuvioşi: Dimitrie Basarabov, Daniel Sihastru, Eftimie cel Mare. Peretele dintre pronaos şi naos este din lemn, cu arcade şi stâlpi,

făcând vizibile naosul şi altarul şi facilitând audierea în condiţii foarte bune a slujbei. Aici este expusă o copie după testamentul mânăstirii care este zidit sub piciorul mesei din altar, oferind celor interesaţi informaţii despre istoricul acesteia.

Participăm la slujba religioasă din a doua zi de Paşti. În interior, biserica străluceşte de lumină, curăţenie şi credinţă. Aspectul bisericii nu prea înalte, grinzile tăiate în formă de coadă de rândunică, pictura realizată în culori dulci creează o atmosferă intimă şi plăcută. Culoarea albă a feţelor de masă, a perdelelor de la uşile altarului şi a straielor preoţeşti sporeşte impresia de puritate şi lumină. Slujba este oficiată de un singur preot, părintele stareţ Cassian, şi de un cântăreţ. Credincioşi cu lumânări aprinse în mâini participă la slujbă.

Întreaga slujbă este un elogiu adus Creatorului şi Fiului Său, Iisus Hristos, a cărui Înviere se sărbătoreşte în bisericile ortodoxe până la Înălţare. Se cântă Imnul „Hristos a înviat”. Părintele stareţ merge prin biserică şi îl binecuvintează pe fiecare credincios cu Sfintele Daruri. În afară de rugăciunile care se rostesc la astfel de slujbe, două fetiţe spun „Tatăl nostru” în faţa altarului. Ca un laitmotiv sunt cântate versurile: „Hristos a înviat din morţi,/

Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” Se rosteşte repetat salutul pascal „Hristos a înviat!/Adevărat a înviat!”. La sfârşitul slujbei ni se oferă paşti „pâine sfinţită stropită cu vin” şi suntem serviţi cu ouă roşii, prăjituri, suc şi vin. Rugăciuni, cântece, suflete curate conduc la esenţa Învierii Universale în jurul axului central sau a trunchiului veşnic tânăr care este Iisus Hristos. Biserica şi împrejurimile ne apar ca un un loc sfânt, unde florile creaţiei se împletesc cu cele ale sufletului, ale iubirii şi ale credinţei.

Călătorim prin satele din comuna Bucov: Valea Orlei, Bighilin, Chiţorani şi ochiul ne este încântat de un peisaj colinar, o alternanţă de dealuri şi văi acoperite cu plantaţii de viţă-de-vie, arbuşti, sălcii pletoase, pomi fructiferi ale căror coroane sunt pline de flori albe şi

roz.

Case tradiţionale coexistă cu cele moderne, grădinile sunt înviorate de ghiocei galbeni şi lalele multicolore. Spiritul gospodăresc, hărnicia şi dragostea de frumos ale locuitorilor completează darurile date de Dumnezeu acestor locuri.

Spre asfinţit lumina aurie a soarelui de primăvară învăluie întregul peisaj cu aura ei mângâietoare. La întoarcerea spre casă înainte de a intra în oraşul Ploieşti, ni se dezvăluie o nouă minune cromatică, fascinantă şi relaxantă. Asfinţitul soarelui a colorat bolta cerească într-o mare de rubin, presărată cu nori bleu-cenuşii şi fâşii de lumină strălucitoare.

Ziua aceasta ne-a confirmat părerea că raiul există în orice loc, totul este să vrem şi să ştim să îl descoperim.

CREDINȚĂ ȘI ISTORIE LA MĂNĂSTIREA COMANA

 de Elena Trifan

Localitatea Comana, situată pe malul râului Neajlov, județul Giurgiu, este renumită pentru Delta Neajlovului, Parcul Natural, Satul meșteșugăresc și Mănăstirea ”Sfântul Nicolae”, unde istorie și religie își dau mâna reușind să înscrie momente de unicitate în istoria neamului românesc, unde patriotismul înseamnă credință, dar și faptă pusă în binele unei comunități și al unei națiuni.

 Complexul monahal de aici construit chiar pe malul râului Neajlov este alcătuit din biserica mânăstirii, un muzeu de istorie, un mausoleu și chilii.

Am fost uimiți, mulțumiți și încântați de buna organizare a mânăstirii.

Era zi de sărbătoare, slujba religioasă era în plină desfășurare și noi pelerinii am fi putut rămâne nebăgați în seamă, dar nu a fost să fie așa. Părintele Ghelasie, ghidul mănăstirii, și muzeograful Ioan Dan Rusem ne-au însoțit și cu multă amabilitate ne-au dat explicațiile necesare.

Biserica din curtea mănăstirii are un istoric zbuciumat, alcătuit din perioade de înălțare și decădere din care a ieșit biruitoare precum pasărea Phoenix. În anul 1461, ”pe o insulă în mijlocul mlaștinilor” Comana, ”drept  în iezerul Câlniștei” Vlad Țepeș a construit un lăcaș de cult, o adevărată mănăstirea-cetate, care a fost distrusă în secolul al XVI-lea.

În 1588 boierul Radu Șerban din  Coiani (Mironești de azi), viitor domn al Țării Românești,  în apropierea zidurilor vechii mânăstiri, a pus bazele actualei mănăstiri care a fost pictată în 1609. 

Între 1699-1701 mânăstirea  a fost restaurată. În 1728 a intrat într-o perioadă de declin, după ce  a fost închinată Patriarhiei Sfântului Mormânt de la Ierusalim.  În decembrie 1769 a fost asediată timp de 3 zile de un detașament turcesc din Giurgiu, în 1802 a fost afectată de un cutremur de pământ, în 1854 a fost reamenajată. După secularizarea averilor mănăstirești, între anii 1863-1991 nu a mai funcționat ca mânăstire, ci ca biserică parohială a satului.

În 1876 mlaștinile din jur au fost desecate. În 1908 a fost restaurată, dar după cel de-al Doilea Război Mondial a căzut în paragină.  După 1970 au început lucrări de restaurare. A fost afectată de cutremurele din anii 1977 și 1986 și a fost supusă unor ample lucrări de consolidare. În 1991 a redevenit mănăstire de călugări și a beneficiat de ample lucrări de restaurare cu fonduri europene. Actuala pictură a fost realizată între anii 1992-1996.

Un rol important în amenajarea actuală a complexului monahal de la Comana l-a avut părintele stareț Mihail Muscalu.  Interiorul Bisericii ”Sfântul Nicolae”  evidențiază aceeași legătură istorie-religie care este prezentă în tot complexul monahal de la aici.

În afară de scenele religioase specifice oricărei biserici, la intrare,  pe vitralii sunt pictate chipuri ale unor personalități istorice românești: Vlad Țepeș, Matei Basarab, Neagoe Basarab,vornicul Radu Cantacuzino, Șerban Cantacuzino. În naos o pictură îl înfățișează pe Ștefan cel Mare purtând coroană pe cap, îmbrăcat în hlamidă și cu sabia în mână.

Pictura este realizată pe fond albastru celest, catapeteasma este sculptată în lemn de tei, cu motivul viței-de-vie. Din tezaurul bisericii fac parte și icoanele de la ușile împărătești care au aparținut vechii catapetesme și cele 2 racle cu moaște, una cu moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina și una ce conține o colecție de moaște, printre care se află și cele ale Sfântului Nectarie, Sfântului Nicolae etc.

La rândul ei, curtea bisericii este o dovadă vie și lăudabilă a respectului pentru istoria patriei de care au dat și dau dovadă slujitorii Mănăstirii Comana.

Pe partea dreaptă se află o expoziție documentară, 3 tunuri, 3 diorame ce înfățișează scene istorice, panouri cu informație despre personalități istorice.

Muzeograful mânăstirii, domnul Ioan Dan Rusem, ne atrage atenția asupra unor marcaje din piatră care există în curte și care pun în evidență  fundațiile vechii biserici construite de Vlad Țepeș, care au fost descoperite în anii 1970-1971. În acestea a fost identificat altarul vechii bisericuțe, s-au găsit monede vechi și un mormânt al unui bărbat decapitat despre care se bănuiește că este al lui Vlad Țepeș care a fost ucis în această zonă, în anul 1476, de către Basarab Laiotă.

Bine amenajat și întreținut este și Muzeul de Istorie al mănăstirii în care la parter sunt expuse unelte agricole, planșe cu istoricul localității și fragmente din jurnalele de călătorie ale unor personalități precum: Paul de Alep – 1657, Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Cretanul – 1746, Cezar Bolliac – 1860, Nicolae Iorga – 1908, arhiepiscopul romano-catolic Raymond Netzhammer, regina Maria,  care au făcut aprecieri la adresa mănăstirii din care vom reproduce selectiv: ”Este o mânăstire mare, trainică, închisă cu ziduri de piatră. În cele patru colțuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumusețarea aspectului și pentru plimbare. Unul din ele seamănă cu unul din turnurile Mănăstirii Sfintei Treimi din Moscova.” (Paul de Alep); ”Am intrat în biserica deschisă fără să văz niciun om. Nicio candelă aprinsă, o sărăcie lucie, vreo două cărți grecești, prăfuite pe tripede și o lespede mare de marmură  sculptată admirabil, cu stema Domnului țării.” (Cezar Boliac), ”Oricui trece cu trenul de la București la Giurgiu, Comana îi va rămâne de neuitat.” (Raymond Netzhammer) etc.

La etaj se află o colecție de obiecte din epoca pietrei, vase de pe vremea cumanilor, icoane vechi, bijuterii de domnițe, arme. O puternică impresie de viață creează manechinele de soldați, domnițe și mai ales ale lui Vlad Țepeș, Radu Șerban, Șerban Cantacuzino.

Credință și istorie, respect pentru sacrificiul în numele libertății patriei, pentru ființa umană, fie în ipostază de confrate sau dușman sunt concentrate și în Mausoleul Paraclis ridicat în memoria ostașilor căzuți pe aceste locuri în Primul Război Mondial, în anii 1916-1919. Acesta a fost construit de Asociația Cultul Eroilor din inițiativa lui Nicolae Iorga și a reginei Maria, pe locul unui vechi paraclis ce data de la 1700. Mausoleul ridicat în cinstea eroilor a fost inaugurat în anul 1932 și în anul 2016 când s-au împlinit 100 de ani de la luptele care s-au dat în zonă, pe data de 25 noiembrie de Ziua Sfintei Mucenițe Ecaterina a fost sfințit și ca paraclis, luându-și vechiul hram ”Sfântul Ierarh Spiridon și Cuviosul Eftimie.”

În el a fost amenajat un osuar iluminat electric, în care sunt expuse osemintele a 720 de soldați necunoscuți dintre care 553 români, 151 bulgari, 10  turci, 4 ruși, și numai 2 germani, deoarece poporul german și-a repatriat eroii. Osemintele celor căzuți pe câmpul de luptă din această zonă au fost adunate de luptătorii germani și depuse aici. Soldații au fost identificați în funcție de uniforma purtată. Mi-au amintit de craniile expuse în Catedrala din Otranto, pe pereții laterali de lângă altar, fiind o dovadă că și România știe să își cinstească eroii într-un mod demn și ingenios.

În mausoleu se află și o placă depusă de poporul englez în memoria unui echipaj alcătuit din 5 compatrioți care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial s-au prăbușit cu un  bombardier într-o baltă de lângă Comana. Deși trupurile lor au fost repatriate în anul 1990, în fiecare an, în luna mai, când la Comana este sărbătorită Ziua Eroilor, reprezentanți ai Ambasadei Britanice la București vin și depun coroane de flori.  O astfel de sărbătoare avusese loc și cu o zi înainte de a ajunge noi acolo și coroanele de flori mai erau încă proaspete în mausoleu. În pictura mausoleului paraclis sunt prezente scene religioase, chipuri umane și de sfinți, imagini ale unor păsări cu valoare simbolică, sugerând ideea de protecție divină, de viață eternă, obținută din propriul sacrificiu. Astfel pot fi admirate chipuri ale unor conducători  români, precum Constantin Brâncoveanu, regele Ferdinand și regina Maria, Sfântul Dimitrie, Sfânta Treime în ipostaza a trei îngeri, Învierea Domnului, pasărea Phoenix, simbol al regenerării, păunul, simbol al regalității, pelicanul, al sacrificiului.   

Între biserică și apa Neajlovului a fost amenajat un colțișor prevăzut cu bănci de lemn, unde te poți odihni, reculege, ruga, medita, gândi la valurile istoriei care s-au petrecut pe aceste meleaguri, te poți desprinde de necazurile și stresul vieții cotidiene.

În timp ce am vizitat complexul monahal de la Comana auzul și întreaga ființă ne-au fost mângâiate de glasurile blânde și armonioase ale preoților care oficiau slujba duminicală și străpunse de glasurile puternice ale clopotelor în care se contopeau deopotrivă solemnitate, chemare, tânguire.

Mănăstirea oferă o sinteză de istorie și credință, hărnicie, patriotism, sacrificiu, construcție, distrugere și reconstrucție, perseverență, putere de a lupta, aprecia și elogia. 

Minunea de la Lubliana - Catedrala Sf. Nicolae

de Ioan Laslo

    Sunt lucruri care definesc un oras! Este si cazul Catedralei orasului Lubliana, inchinata Sfantului Nicolae. Initial o biserica romanica de stil clasic (cu trei nave), lacasul a fost reconstruit in stil gotic dupa incendiul din 1361. A ars de mai multe ori (incendiata inclusiv de turci) si a suferit mai multe modificari pana sa ajunga la stadiul de astazi. De fapt, ce vedem acum este munca arhitectului iezuit Andrea Pozzo de la inceput de secol XVIII, iar cupola este adaugata la 1841. Arhitectul roman s-a inspirat de la planurile basilicilor Il Gesu si Saint Ignatio din capitala Italiei. Excelenta fresca de pe cupola este adaugata la 1844 de Matevz Langus, dar interiorul include si lucrari mai vechi semnate Giulio Quaglio (frescele si statuile celor patru episcopi din Emona), Francesco Robba (ingerii din altar din partea stanga a navei), sau Dean Putti. Nu puteau lipsi nici cateva dintre minunile Sfantului Nicolae (interiorul contine reliefate patru dintre minunile sale). Deosebite sunt usile de la intrare, de secol XX, , cu basoreliefurile lui Tone Demsar care ilustreaza istoria Sloveniei. Ele au fost comandate pentru a marca cea de-a 1250-a aniversare a crestinismului pe aceste meleaguri. Totul constituie un tot unitar, care impresioneaza inca din prima clipa a intrarii.