de Elena Trifan
Simţim nevoia să respirăm aerul proaspăt al primăverii şi, ca de obicei, ne propunem să ne deplasăm în zona deluroasă de la nord-est de Ploieşti.
Ajungem din întâmplare la Mânăstirea „Sfântul Nicolae” din localitatea Valea Orlei, comuna Bucov, judeţul Prahova. Ne este greu să ne dăm seama dacă este biserică sau mânăstire, deoarece nu se văd chiliile nelipsite de la mânăstiri. Cu multă amabilitate nişte tinere din localitate ne spun că este mânăstire veche de peste 500 de ani şi că este slujită de un singur preot călugăr care locuieşte în sat, deoarece casa monahală care a fost în curtea mânăstirii a fost distrusă.
Mânăstirea este înconjurată de un gard de lemn cu două porţi, cu acoperiş în formă de V răsturnat, construite după model maramureşean. Soarele străluceşte, biserica, cimitirul, pomii înfloriţi, dealurile din jur sunt cuprinse de o lumină blândă şi binefăcătoare. Suntem impresionaţi de ordinea, curăţenia şi prospeţimea din curtea bisericii.
Deşi cimitirul se află aici, situat de-a lungul aleii care leagă poarta cea mică de mânăstire nu simţim nimic apăsător, nimic mohorât, ci dimpotrivă, îţi creează impresia că până şi moartea are chip de lumină.
Crucile sunt albe. Pe mormintele bine îngrijite flori galbene strălucesc în lumina soarelui. Verdele fraged al ierbii este pigmentat de florile mov ale unor plante de câmp. Pomi fructiferi ne încântă cu florile lor albe şi roz. O fântână ne aminteşte de fântâna Meşterului Manole. Ne atraga atenţia, în mod deosebit, imaginea unui măr ce îşi răsfaţă în soare coroana lui bogată cu flori în nuanţe de roz din care iradiază lumină, frăgezime, puritate. Mugurii lui înfloriţi par a ascunde o mare taină, acolo pare a sălăşlui misterul sacralităţii, al vieţii, al frumuseţii. Ne cheamă spre el cu o forţă nevăzută, nu ne mai săturăm privindu-l, admirând-l, îl fotografiem din toate părţile, ne minunăm de miracolul florilor lui, simţim nevoia să inspirăm bogăţia de viaţă roz ce înfloreşte în coroana lui.
La colţul bisericii, în drept cu altarul peri cu flori albe completează puritatea şi rodnicia peisajului. Plopi cu trunchiurile albe şi frunze de un verde deschis se înalţă spre cer, protejând şi delimitând acest loc binecuvântat de Dumnezeu.
Privită din exterior mânăstirea este de mărime potrivită, nu prea înaltă, cu pereţii albi, având la mijloc un brâu de lemn, în formă de frânghie răsucită.
Biserica a fost construită în 1396 de către coana Tinca Mărăcineanca, din bârne de stejar. Lăcaşul are formă de navă, grinzile sunt îmbinate în forma cozii de rândunică, fapt mai puţin obişnuit în zonă. Când în localitate au avut loc alunecări de teren, biserica a rezistat în mod miraculos. A fost renovată ultima dată între anii 2000-2007, sub oblăduirea părintelui stareţ Cassian Gheorghe care slujeşte şi astăzi aici şi a preafericitului părinte patriarh Teoctist. A fost resfinţită la data de 1 iulie 2007, având două hramuri „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Petru şi Pavel”. Acoperişul actual este acoperit cu şindrilă de fag şi de stejar, pereţii exteriori sunt tencuiţi. Pictura a fost executată în frescă de către o singură persoană, Mişcă Alexandru din localitatea Bucov.
În faţa bisericii separată de aceasta se află o turlă din lemn. Intrarea în biserică se face pe o scară de piatră păstrată încă de la construirea acesteia, un pridvor cu pereţii din lemn, cu stâlpi bine finisaţi şi arcade, o uşă masivă construită dintr-un singur lemn pe care sunt încrustate o funie împletită şi patru cruci la baza cărora se află câte un cerc ce simbolizează perfecţiunea. Peretele dintre pridvor şi pronaos este construit din bârne de stejar netencuite.
Din pridvor pot fi admirate împrejurimile înverzite. În pronaos este mormântul protosinghelului Macarie, ctitor şi slujitor al bisericii, 1524. Pe peretele din stânga sunt pictate chipurile stareţului Cassian, ale sfinţilor cuvioşi: Dimitrie Basarabov, Daniel Sihastru, Eftimie cel Mare. Peretele dintre pronaos şi naos este din lemn, cu arcade şi stâlpi,
făcând vizibile naosul şi altarul şi facilitând audierea în condiţii foarte bune a slujbei. Aici este expusă o copie după testamentul mânăstirii care este zidit sub piciorul mesei din altar, oferind celor interesaţi informaţii despre istoricul acesteia.
Participăm la slujba religioasă din a doua zi de Paşti. În interior, biserica străluceşte de lumină, curăţenie şi credinţă. Aspectul bisericii nu prea înalte, grinzile tăiate în formă de coadă de rândunică, pictura realizată în culori dulci creează o atmosferă intimă şi plăcută. Culoarea albă a feţelor de masă, a perdelelor de la uşile altarului şi a straielor preoţeşti sporeşte impresia de puritate şi lumină. Slujba este oficiată de un singur preot, părintele stareţ Cassian, şi de un cântăreţ. Credincioşi cu lumânări aprinse în mâini participă la slujbă.
Întreaga slujbă este un elogiu adus Creatorului şi Fiului Său, Iisus Hristos, a cărui Înviere se sărbătoreşte în bisericile ortodoxe până la Înălţare. Se cântă Imnul „Hristos a înviat”. Părintele stareţ merge prin biserică şi îl binecuvintează pe fiecare credincios cu Sfintele Daruri. În afară de rugăciunile care se rostesc la astfel de slujbe, două fetiţe spun „Tatăl nostru” în faţa altarului. Ca un laitmotiv sunt cântate versurile: „Hristos a înviat din morţi,/
Cu moartea pre moarte călcând/Şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.” Se rosteşte repetat salutul pascal „Hristos a înviat!/Adevărat a înviat!”. La sfârşitul slujbei ni se oferă paşti „pâine sfinţită stropită cu vin” şi suntem serviţi cu ouă roşii, prăjituri, suc şi vin. Rugăciuni, cântece, suflete curate conduc la esenţa Învierii Universale în jurul axului central sau a trunchiului veşnic tânăr care este Iisus Hristos. Biserica şi împrejurimile ne apar ca un un loc sfânt, unde florile creaţiei se împletesc cu cele ale sufletului, ale iubirii şi ale credinţei.
Călătorim prin satele din comuna Bucov: Valea Orlei, Bighilin, Chiţorani şi ochiul ne este încântat de un peisaj colinar, o alternanţă de dealuri şi văi acoperite cu plantaţii de viţă-de-vie, arbuşti, sălcii pletoase, pomi fructiferi ale căror coroane sunt pline de flori albe şi
roz.
Case tradiţionale coexistă cu cele moderne, grădinile sunt înviorate de ghiocei galbeni şi lalele multicolore. Spiritul gospodăresc, hărnicia şi dragostea de frumos ale locuitorilor completează darurile date de Dumnezeu acestor locuri.
Spre asfinţit lumina aurie a soarelui de primăvară învăluie întregul peisaj cu aura ei mângâietoare. La întoarcerea spre casă înainte de a intra în oraşul Ploieşti, ni se dezvăluie o nouă minune cromatică, fascinantă şi relaxantă. Asfinţitul soarelui a colorat bolta cerească într-o mare de rubin, presărată cu nori bleu-cenuşii şi fâşii de lumină strălucitoare.
Ziua aceasta ne-a confirmat părerea că raiul există în orice loc, totul este să vrem şi să ştim să îl descoperim.
