Sunt atât de multe legende legate de marea insulă a Pontului, Leuke (Albă), cea numită acum Insula Șerpilor… Și toate aceste mituri îl au ca personaj central pe eroul Ahile (Achilles), ucis sub zidurile Troiei dar renăscut în spirit, odată ce mama sa Thetis i-a adus trupul pe insula Mării Negre.
Una dintre poveștile extrem de interesante este cea legată de existența unui Oracol al lui Ahile în Insula Leuke. Despre un templu sacru închinat eroului devenit nemuritor ne vorbește un istoric al antichității, Flavius Arrianus (sec. I – II d.H).
El scria despre Oracolul lui Ahile în anul 130 d.H, în opera „Periplus Ponti Euxini”: “Unii istoricesc și că dintre cei ce se coboară pe insulă, cei veniți înadins aduc de pe corăbii victime, pe care parte le