În ultimul an numărul celor care au vizitat Cluj-Napoca a fost mai mare decât al locuitorilor. Astfel, s-au înregistrat 370000 de turiști în vreme ce la ultimul recensământ populația urbei numără aproximativ 325000 locuitori. Turiștii străini vin mai ales din Europa și SUA și sunt interesați mai ales de zona centrală a Clujului. Biserica Sfântul Mihail, statuia lui Matei Corvin, zona Teatrului Național, Gradina Botanica și Parcul Central. Este adevărat însă că o mare parte dintre turiști călătoresc în interes de serviciu, Clujul fiind una dintre locațiile preferate de numeroase multinaționale și firme IT. Primăria orașului ardelean are în plan îmbunătățirea spatiilor pietonale și dezvoltarea parcărilor din zona centrala, acum extrem de aglomerata.
vineri, 24 martie 2017
duminică, 19 martie 2017
Rosia Montana - mercantilism sau conservare?
Rosia Montana a dezlantuit pasiuni nebanuite in ultimii ani. De la "Nu ne vindem tara!" pana la "Vrem sa fim mineri nu ciupercari!", societatea romaneasca a trecut prin toate fazele. Subiectul a fost folosit politic (nu este primul fireste!), iar opiniile "celor care decid" s-au schimbat dupa cum se aflau la putere sau in opozitie.
Am zabovit si eu la Rosia Montana si am fost interesat sa aflu parerea unui localnic inauntrul galeriei vizitabile. A fost ghidul nostru de interior si, cateva dintre parerile lui au ramas consemnate in filmuletul care incheie slide-ul cu pozele surprinse acolo. Dincolo de parerile pro sau contra ( nu este locul aici sa devenim partizani!), de un lucru putem fi siguri: zona este una de o frumusete rara! Ca va ramane asa, sau ca mai marii vremii vor decide sa schimbe lucrurile pornind exploatarea, ramane de vazut! Deocamdata eu am surprins ce am vazut: case care
Etichete:
Alburnus Maior,
aur,
Chernic,
Cotroanta,
Excursii interne,
galerii romane,
ghid de turism,
Gold Corporation,
Rosia Montana,
tablite cerate,
Traian
Locația:
Roșia Montană 517615, România
miercuri, 15 martie 2017
"Adio Italia! Pregatesc drapelul pentru o noua tara!"
de Oleg Barbara
Mă gândeam ,când o să finisez călătoria prima ţară pe care am s-o vizitez o să fie , Italia timp de vreo lună.
Pentru că citisem mult despre locurile turistice de aici dar strict: cu rută, cu vizitarea obiectivelor turistice importante cu cazare ş.a.m.d.
Şi iată că în Italia m-am aflat mai bine de o lună şi nu-mi era în plan să stau asa mult dar aşa s-a primit .
De ce scriu asta ? Pentru că astăzi mă despart de Italia ,iau cu mine doar amintirile ...
Am cutreierat Italia de la Nord la Sud şi nu numai odată :
- am admirat multe oraşe uimitoare-am primit multă ,multă inspiraţie şi putere de la marea mea,iubită.
-am vazut ,admirat : Coasta de Azur ,Coasta D'Amalfi care sunt printre cele mai frumoase din lume.
Sigur: cu multe, multe aventuri .
În călătorie nu prea m-am întâlnit cu
luni, 13 martie 2017
Un oras de poveste: Tirgu-Mures
Stiati ca Targu Mures-ul...
-Este orasul cu cele mai multe cladiri art nouveau din Romania? Palatul Culturii, Palatul Administrativ, UMF, Liceele Papiu, Unirea si Bolyai?
-A avut primul spital din Transilvania si al doilea din Romania?
-Are cea mai mare gradina Zoologica din Romania?
-Este orasul cu cei mai multi maghiari din Romania?
-Biblioteca Teleki este prima biblioteca publica din Romania, care contine carti si documente unice in lume, chiar si copia Declaratiei de Independenta a SUA?
-Catedrala Mare este lacasul de cult cu cea mai mare suprafata pictata din Romania?
-In Palatul Culturii gasim cea mai puternica orga din Romania cu 4.488 tuburi si 3 claviaturi, iar vitraliile Palatului au fost premiate in anul 1914 la San Francisco?
- Cateva restaurante din oras va asteapta cu mancare "ca la mama acasa", dupa metodele bucatariei ardelenesti traditionale?
Poftiti la Tirgu-Mures si apelati la Travel Guide Ioan Laslo sa va arate frumusetea acestui oras si a imprejurimilor sale, din perspectiva unui localnic! Nu veti regreta!
Sursa imaginilor: https://www.youtube.com/watch?v=nxB4mPbn1D4

sâmbătă, 11 martie 2017
In Bora Bora cu submarinul
de Paul Drosu
Acesta cred ca este unicul submarin turistic din Polinezia Franceza si se gaseste, cum spuneam, in minunata laguna din Bora Bora. Este foarte micut, doar de 4 locuri + pilotul, dar mult mai prietenos si interesant (si mai claustrofob, pentru unii) decat alte submarine turistice din lume. Noua ne-a placut la nebunie. <3 Este complet autonom si poate cobori pana la 50-60 de metri, teoretic. In laguna, insa, adancimea apei este de 30-35 de metri. Inainte de a ne scufunda, pilotul ne-a aratat si ne-a explicat (si s-a asigurat ca am si inteles) ce manete trebuie sa tragem si cum anume, pentru a ne putea ridica la suprafata, in cazul in care lui i s-ar face rau in timp ce suntem scufundati.
Si pe ce alta melodie ar putea fi vazuta aceasta fotografie, decat celebra melodie a lui Beatles, cu acelasi nume – Yellow Submarine: :)https://www.youtube.com/watch?v=krIus0i9xn8
Etichete:
Beatles,
Bora,
colaborare,
laguna,
Polinezia Franceza,
Tentatii externe,
Yellow Submarine
Locația:
Bora Bora, Polinezia Franceză
Abonați-vă la:
Postări (Atom)