Seria marilor muzee europene - Louvre

 

de Marian Lisu

Mergem virtual pe urmele Împăratului, căci el rămâne cel mai bun simbol francez în opere de soi, cunoscându-l la extreme, ținem reduta Revoluției franceze, cu tricolorul sus și dorință de eliberare, iar la desert avem porție dublă, căci Delacroix ne pune altfel în lumină clarobscurul.

În peisajul hibernal, în fața căruia adăst spre a-i da unitatea de măsură, a-ți crede, poate, că e începutul sfârșitului gloriei napoleoniene. Ei bine, nu-s rusnaci, ci doar prusaci. E pe la 1807, începutul de an ce a condus marii victorii de la Eylau. Și nu e lupta, căci măcelul se sfârșise de-acum, doamna cu coasă secerase strașnic, preț de-o zi întreagă. Iar cei căzuți au congelat în stratul de omăt și chiar ninsese proaspăt, căci sângele a dispărut sub albul pur. E viziunea de

Sarbatori pandemice?

de Ioan Laslo

Am iubit intotdeauna Craciunul si colindul care il insoteste. Dar e cineva care nu il iubeste? Anul acesta urma sa colind impreuna cu turistii mei la Sovata, asa cum anul trecut am colindat cu mare bucurie cu alti turisti de ai mei pe drumul de intoarcere de la Targul de Craciun de la Viena. Dar nu a fost sa fie. Speriati de stirile de la tv, turistii si-au anulat sejurul la Sovata. Si le pot intelege pe deplin motivele. Asa ca am inceput a colinda singur. Inchis in casa, asa cum ni se recomanda obsesiv la tv. M-am inregistrat cu un telefon fara pretentii cu una dintre cele mai frumoase colinde pe care le-am invatat vreodata. Am privit apoi filmuletul si m-am cutremurat: vocea gatuita pe care nu mi-o recunosteam, iar la final urarea suna parca endemic, aproape o gluma amara. Desigur, primul imbold a fost sa sterg clipul filmat. E de un penibil absolut! Apoi am inteles ceva: colindul acesta este precum Sarbatorile din 2020. Gatuite, interzise, fara bucurie! Asa ca am decis , chiar cu riscul de a fi luat in deradere de multi, sa il postez pentru ca e viata reala. Iar eu sunt fidel ideii ca viata trebuie sa o iei asa cum e si sa infrunti realitatile de zi cu zi. Tot ce pot sa va doresc este sa gasiti energia si starea de sublim necesara sa va faceti acasa propriile Sarbatori, cat de frumoase puteti. Se zice sa faci Rai din ce ai! Cred ca acum este momentul cel mai potrivit sa reusim, asta!

Seria marilor muzee europene - Prado

 

de Marian Lisu

Azi, un meniu cu mult subînțeles: simbolul rezistenței, în vremuri de răstriște, când nu aveau eroi, un joc al vieții - valabil chiar de la Adam și Eva (de parcă sună mai bine Eva și Adam) și un moment dramatic, cu multe energii, cu oameni slabi în duh. Să nu trageți în autor pentru poze mai nereușite, dar știți că nu e voie...

Jose de Madrazo în „Moartea lui Viriatus, liderul lusitanilor” exprimă, la momentul creației, un strigăt de revoltă față de jugul franțuz. Cum manifestarea artei lasă posibile diverse tipuri de subterfugii, pe care populația locală le-ar fi înțeles cu siguranță.

Eroul vechilor trăitori ai Peninsulei Iberice în perioada Republicii Romane, lusitanul Viriato era

Vino la Capatul Lumii!

    de Paul Drosu

    De ce sa vii la Capatul Lumii?

    Pentru imagini pe care cu greu le mai poti intalni prin alte zone tropicale ale planetei... Corali minunati de vii si de "infloritori", care cresc in apa si de doar 1 cm (!!!) , chiar de la tarmul lagunei, formand adevarate paduri impenetrabile, cu pesteri si canioane, prin care cu greu reusesti sa intri in apa lagunei...  Pentru asta, trebuie sa te duci la (adevaratul) capat al Lumii, fix in cealalta parte a

Cathedral of Our Lady din Anvers, locul cel mai nimerit pentru arta sacră flamandă

de Marian Lisu

„Se apropie Crăciunul / Oh...ce bucurie!” sunt momentele când revăd cu ochii minții serbările păpușii mele dragi... acum e mare.

Dar e și momentul să mă întorc la copilul din mine, undeva departe, într-un sat între dealuri, unde fugeam cu drag cu sania din lemn, până ce lumina începea să nu mai fie destulă, căci urcau înalt fumurile caselor de pe micul platou de lângă un râu neimportant.

Știam că nu trebuia să întârzii, că bătrânii mei trebuiau să dea stingerea repede, că doar dis-de-dimineață începeau muncile, iar eu îi încurcam – timpul fura mult când hainele ca tabla oțelită refuzau să cedeze căldurii sobei, iar fața se îmbujora repede, și nu chiar de la căldura teracotei, ci de la palma aspră a bunicului, cât lopata de zăpadă, care făcea educație sănătoasă, spre a-mi aduce ușor aminte regulile casei. Ce dor mi-e acum...

La prima oră, puțin după cântatul cocoșilor, mamaie venea cu pâinea din țest, mare cât roata carului, pe care se uscase semnul crucii, făcut pios cu coada unui