sâmbătă, 27 noiembrie 2021
Atmosfera de la Praga, in... prag de Sarbatori
luni, 5 aprilie 2021
Piata Orasului Vechi in Praga si conotatiile ei de groaza
vineri, 25 decembrie 2020
Brasovul are cel mai frumos brad de Craciun din tara!
de Maricela Stupar
Brașovul este un oraș de poveste aflat în inima țării. Dar el se află și în inima noastră, a tuturor celor care il cunoaștem, a celor care locuim în el, a celor care îl vizitează și care întotdeauna se întorc îndrăgostiți de aerul pe care îl respiră aici, de natura verde pe care o vede la tot pasul, de arhitectura medievală, de oamenii buni și primitori.
Iar pentru orașul să devină splendid, pentru ca Sărbătoarea Crăciunului să fie desăvârșită și pentru ca povestea să continue, pentru ca Brașovul să fie întradevăr de poveste, în Piața Sfatului se înalță falnic cel mai frumos brad din țară.
Semețul brad din Brașov din acest an are impresionanta înălțime 24 metri și o vârstă de 70 de ani. Nu este cel mai înalt brad pe care l-am avut în Brașov, dar este frumos, este plin de conuri și este împodobit cu zeci de mii de beculețe și ormanente luminoase. Cu toții ne bucurăm și suntem încântați de prezența bradului în oraș, atât noi, cei mari, cât mai ales cei mici, copii. Vă așteptăm să admirați orașul sclipitor, luminat cu sute de mii de beculețe, cu superbul brad și chiar și cu Târgul de Crăciun, pentru că da, vom avea la
marți, 22 decembrie 2020
Sarbatori pandemice?
de Ioan Laslo
Am iubit intotdeauna Craciunul si colindul care il insoteste. Dar e cineva care nu il iubeste? Anul acesta urma sa colind impreuna cu turistii mei la Sovata, asa cum anul trecut am colindat cu mare bucurie cu alti turisti de ai mei pe drumul de intoarcere de la Targul de Craciun de la Viena. Dar nu a fost sa fie. Speriati de stirile de la tv, turistii si-au anulat sejurul la Sovata. Si le pot intelege pe deplin motivele. Asa ca am inceput a colinda singur. Inchis in casa, asa cum ni se recomanda obsesiv la tv. M-am inregistrat cu un telefon fara pretentii cu una dintre cele mai frumoase colinde pe care le-am invatat vreodata. Am privit apoi filmuletul si m-am cutremurat: vocea gatuita pe care nu mi-o recunosteam, iar la final urarea suna parca endemic, aproape o gluma amara. Desigur, primul imbold a fost sa sterg clipul filmat. E de un penibil absolut! Apoi am inteles ceva: colindul acesta este precum Sarbatorile din 2020. Gatuite, interzise, fara bucurie! Asa ca am decis , chiar cu riscul de a fi luat in deradere de multi, sa il postez pentru ca e viata reala. Iar eu sunt fidel ideii ca viata trebuie sa o iei asa cum e si sa infrunti realitatile de zi cu zi. Tot ce pot sa va doresc este sa gasiti energia si starea de sublim necesara sa va faceti acasa propriile Sarbatori, cat de frumoase puteti. Se zice sa faci Rai din ce ai! Cred ca acum este momentul cel mai potrivit sa reusim, asta!
vineri, 18 decembrie 2020
Bucurestiul pregatit de un Craciun pandemic
Anul acesta, Bucurestiul nu mai are haina de Sarbatoare cu care ne-a obisnuit. Chiar daca Livia Mihaela Manzatu a simtit nevoia sa monteze imaginile filmate azi pe marile bulevarde si in zona centrala, adaugand multe stelute si briz-briz-uri, printre ele se poate vedea imaginea unui oras trist, cu alte preocupari decat venirea Craciunului. Totul este in acord cu deja celebrul indemn de a sta acasa izolat, pe care il auzim zilnic propagat prin toate mijloacele media. Pandemia a invins in Capitala, desi administratiile altor orase de tipul sau au incercat sa suplineasca tocmai printr-un iluminat spectaculos (transmis la nevoie online) tristetea din sufletele oamenilor. Imi vine in minte acum exemplul Parisului, ca tot se alinta localnicii ca ar fi locuitorii Micului Paris. Si lipseste si Bradul de Craciun, ca sa fie totul perfect! Ramane promisiunea (ca atatea altele) ca lucrurile vor sta diferit data viitoare. Sper ca macar fondul sonor al filmuletului sa va aduca putina bucurie!