Avem azi vorbe despre zambile, rebeliuni de îngeri, o dragoste-n oglindă și-o muză ce încântă, indiferent de vremuri.
Nu vă speriați de ciorba cu de toate – e suflul artei ce mi s-a părut demnă de a o pune în valoare, altfel.
Colecția e una dintre cele mai de seamă, poate doar Prado s-o întreacă în zona spaniolă, căci stau degrabă marii maeștri, renascentiști desigur, dar și flamanzi și marile genii cu penel hispanic.
La o scară aproape naturală, găsim pe Hyacinthus și Apollo, în viziunea lui Tiepolo. Venețianul preia un mit al vechilor greci, unul despre iubire, deși subiect tabu și-acum – între bărbați puternici și frumoși, despre o moarte crudă și regrete, dar cu final divin – căci el se va întrupa în flori, în fiecare primăvară ce-o să vină după.
,,Moartea lui Hyacinthus” preia tema antică punând-o în actualitatea secolului italianului (al XVIII-lea), căci jocul antic, cel cu aruncări de discuri, e înlocuit aici de mingi de piatră, lovite cu palete de bărbați potenți.
Se spune că Zefirul deviase traseul proiectilului, căci nu era cu putință ca Apollo să cadă în mrejele unui muritor, chiar dacă era
