de Ovi Madsen
In capodopera sa, „Cinci săptămâni în balon”, Jules Verne îşi lasă protagoniştii să poposească, preţ de un capitol, pe insula magică Zanzibar! „Sejurul” pe „coasta celor negri” avea să reprezinte o aventură de povestit la stră-strănepoţi (ceea ce bătrânul Jules a şi făcut-o într-un mod magistral) unde fascinaţia pentru peisajele halucinante se contopeşte în fiecare clipă cu atracţia fatală pentru misterul feroce al localnicilor. Plin de suspans şi adrenalină, capitolul poveşteşte, la un moment dat, cum zanzibarezii, ostili din fire faţă de aventurierii care le calcă paradisul terestru, nu ar fi refuzat în meniul lor tribal un antricot de lord!
Din fericire, la peste două secole de la povestea lui Jules Verne, aceste vremuri sălbatice sunt demult apuse. Azi ţie, turistului european, mai că-ţi vine să-i mănânci pe micii zanzibarezi! Dar nu aşa cum o făceau prea pofticioşii lor strămoşi cu mai fragezii noştri înaintaşi eşuaţi pe insulă, ci doar cu sufletul! Asta pentru că zanzibarezii sunt la fel de paşnici şi prietenoşi precum jamaicanii sau indienii, de pildă. Şi la fel de săraci, din păcate. Iar comparaţia nu e deloc întâmplătoare, întrucât Zanzibar ar putea fi lesne descris drept „Jamaica indiană a Africii”. Contrastul dintre bucuria vieţii şi sărăcia ţării este sfâşâietor.
Rar ţi-e dat să vezi atâtea zâmbete pe metru-pătrat amestecate cu atâtea focare de mizerie. Este ireal să poţi vedea într-un singur sfert de oră cele mai frumoase plaje din lume şi cele mai murdare locuri din lume! Şi totuşi, pentru cel dornic să descopere magia exotismului, dincolo de trenduri de consum şi de marketing turistic, Zanzibar este într-adevăr o destinaţie de vis.Un vis albastru infinit cu nuanţe de turcoaz, aidoma Oceanului Indian care mângâie ţărmul acestei splendide insule descoperite acum mai bine de 12 secole de arabi şi de persani. „Paradisul snorkelilor&scuba-diverilor” sau „Raiul mirodeniilor” sunt doar două dintre
