de Paul Drosu
RAPA NUI (Isla de Pascua, Easter Island, Insula Pastelui), o slujba de duminica dimineata in, probabil, cea mai izolata biserica crestina din lume. Si, probabil, una dintre cele mai exotice, daca nu chiar "cea mai", slujbe crestine de pe Pamant.
Aceasta insulita reprezinta varful estic al imensului triunghi polinezian din Pacific si una dintre cele 3 insule magice ale planetei, in opinia mea! Unul dintre cele mai izolate locuri din lume in care traiesc oameni, o insulita fara rauri, cu un tarm salbatic, aflata in plin ocean Pacific, la aproape 4.000 de km vest de continentul sud-american.
Credinta este catolica, la fel ca si biserica, care apartine Parohiei Sfintei Cruci, fondata in 1937. Cu toate acestea, credinta catolica, la fel ca si in multe alte locuri din Polinezia, s-a contopit, intr-un proces de sincretism, cu elemente ale credintelor specifice polineziene (ca si in Polinezia Franceza), rezultand o credinta oarecum exotica pentru noi, atat in gandire cat si in aspect, avand la baza, totusi, credinta crestina (catolica sau protestanta, vorbind, in general, de imensul teritoriu polinezian). Acest sincretism se observa inclusiv in arhitectura bisericutei, care la intrare are atat motive crestine – Crucea, Isus, Tablele lui Moise, o pereche de ingeri, dar si motive polineziene – pesti, Tangata Manu (Omul Pasare), Manutara (pescarusul de mare, parte a vechiului cult al Omului Pasare) sau simboluri ale scrierii stravechi rongorongo, singura scriere descoperita in Polinezia, scriere inca nedescifrata!!!
In general, polinezienii (ca si populatiile din America de Sud) cred in Divinitate cu o sinceritate dezarmanta, cu profunzime si fara fatarnicia atat de raspandita, de obicei, la europeni… Slujba este foarte interactiva, atat in spaniola, dar si in limba rapanui, cu multe cantece in limba rapanui, iar la sfarsitul slujbei se face un lant uman, tinandu-se toti de mana si apoi fiecare il saruta pe obraji pe cei de langa el…lucruri pe care le-am vazut nu numai aici, ci si in Polinezia Franceza. Interactiunea umana in aceste zone atat de indepartate si izolate are o mare insemnatate…caci aici nu prea ai de unde sa astepti ajutor si pe cine sa te bazezi, decat pe cei de langa tine, din comunitate.
P.S. In duminica Pastelui Catolic de anul viitor se vor implini fix 300 de ani de cand INSULA PASTELUI a fost descoperita de catre europeni. Si de cand au inceput suferintele cumplite pentru bastinasi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu