de Valentin Oanta
Wroclaw este un oraș captivant, tineresc, dar istoria sa este veche de peste 1000 de ani, ajungând până la Imperiul Roman, când pe aceste locuri exista un centru important de tranzit către Drumul Chihlimbarului. Dispune de un impresionant număr de edificii istorice, de la biserici gotice la palate și castele.
Orașul are un calendar plin de festivaluri și evenimente culturale, muzică clasică, teatru al unor culturi pe cale de dispariție. De asemenea, există chiar incercarea anuală de a bate recordul Guinness de cântat la chitară, când mii de oameni cântă împreună "Hei Jude". Au și o întrecere de sute de caiace colorate care se înghesuie pe un canal începând de la ecluza de lângă clădirea Universității (cu cea mai lungă fațadă baroca din lume), până la ieșirea din oraș .
Wroclaw, capitala Sileziei Inferioare, a aparținut pe rând piaștilor polonezi, Bohemiei, Imperiului Habsburgic, Prusiei, apoi celui de-al treilea Reich, după care s-a întors la Polonia. In Evul Mediu târziu și în timpul Renașterii, orașul era mai important decât Berlinul, rivalizând în Europa Centrală doar cu Praga. Era supranumit Floarea Europei sau Veneția Nordului, datorită celor cinci râuri care au aici confluența și a celor peste 100 de poduri. Un obiectiv istoric demn de vizitat este Palatul Gotic al Vechii Primării (sec. al XIII-lea), clădire în jurul căreia se organizează târgul de Crăciun, cu Sala Burghezilor, Sala Mare și multe încăperi istorice frumos mobilate. Alte obiective : Biserica Sfânta Elisabeta cu cel mai înalt turn gotic din Polonia, Sala Centenarului, o clădire masivă proiectată de Max Berg și declarată Patrimoniu al Umanității UNESCO in 2006. Cartierul Nododrze este cea interesantă parte a orașului, unde, printre baruri și cafenele, găsești tot felul de meșteri tradiționali. Aici poți achiziționa felurite "made hand"-uri, de la mici statuete istorice, la arme și armuri medievale. Recomand și localul UR, cu o vibrație puternică de evenimente culturale, clubul Lokal sau bistroul Karawan Bar, sălile artistice TIFF, unde găsești o atmosferă prietenoasă ce anulează distanța dintre artist și public.
O atracție aparte o reprezintă piticii, prezenți peste tot, statui simbol ale orașului. Sunt ceva mai mici decât cele din alte părți ale Centrului Europei și au fost create în amintirea perioadei comuniste, când studenții disidenți din Wroclaw purtau căciuli ca piticii din poveste. Ipostazele sunt amuzante.
Dar, pentru că suntem în apropierea Crăciunului, vă prezint faimosul târg specific, unul dintre cele mai frumoase din Europa, eveniment desfășurat în jurul Palatului Gotic al Vechii Primării. În perioada târgului e greu să prinzi o masă pe aici, mii de turiști luând cu asalt toate spațiile. Auzi vorbindu-se toate limbile Europei și poți fi servit cu tot felul de specialități poloneze cum ar fi Burek, Fritki, Golonka, Beza, castane coapte etc. Eu prefer Chelboasa și vin fiert, cu cănuța aferentă suvenir. Standurile nu prea seamănă cu ce am văzut prin Europa de Vest, sunt originale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu