marți, 28 decembrie 2021

Dealul Petřín - o experienta inedita

 

de Raluca Sofian

Azi e despre “Sus inimile!” Și pașii :)) Dacă nu e timp, funicularul rămâne calea cea mai practica și întrucâtva boema cale de-a escalada dealul Petřín spre aventura “aeriana”, traibila prin toti porii și provocatoare de inocente entuziasme a turnului de oțel - Petřínská rozhledna, Eiffel-ul Pragăi, mândrie a națiunii cehe încă din 1891. Dar dacă e, parol ca merita o Promenada tihnita pe aleile parcului/parcurilor de o parte și alta a Hladová zeď (zid medieval defensiv înălțat de săraci). Pe drum te învăluie involuntar un exercitiu de imaginație despre cum trebuie sa fi arătat priveliștea inițială din turn sau dealul in sine pana la atractiva idee pusă in practica de patosul industrializării. Litografiile vorbesc despre zone împădurite si ceva mai jos spre malul Vltavei de arii impresionante cu …vita de vie.
Dupa experiența cu vântul in plete (mult vant in plete!) in intimul spatiu expozitional deschis la subsolul turnului Panoramic găsești inedite captări fotografice. Unele vorbesc despre istoria de faima și prăbușire a restaurantului Nebozizek, altele despre temerarele acțiuni ale Czech Tourist Club. Plus câteva uzanțe probabil nebănuite la vremea ridicării stabilimentului. Afli de pilda printre rânduri cum apartia turnului a dat un imbold fără precedent activităților sportive. Sau acțiunilor de emancipare a femeii si schimbărilor in stilul de viața. Sau de fashion. (Deși azi cel puțin, între noi fie vorba, imaginea unor rochii infoiate diafan, a unor umbrele și palarii plutind de jur împrejur de vant furate sau a unor mănuși delicate desperecheate dau experienței o nota de originalitate.
P.S La întoarcere cotiți spre Strahov. Mănăstirea Strahov a permis unei berării comerciale, Klásterní Pivovar Strahov, să deschidă un punct de vânzare în incinta lor. Nu, călugării nu au de-a face cu procesul producerii berii. Și totuși, berea de aici și-a luat numele de la Sf. Norbert.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu