O poveste de Crăciun despre dragoste și dăruire in Baptisteriul din Florenta

     de Melania Cotoi

    Eu vorbeam si el privea. Erau vreo 47 de persoane si el era cel care PRIVEA. Nu mi-e greu ca dupa 5 minute sa-mi dau seama de cei care cunosc istoria, inteleg arta, sunt curiosi, intersati, vor sa faca poze, cumparaturi.... Eu vorbeam si EL PRIVEA IN SUS, PRIVEA IN STANGA, PRIVEA IN DREAPTA. Asculta. Il cautam cu privirea, asa cum fac de obicei cu persoanele care sunt interesate de ceea ce povestesc eu. La un moment dat, insotitorul grupului imi atrage atentia ca nu trebuie sa ma pierd in detalii si, atunci, incepe lumea: “lasati-o sa vorbeasca”, “ pai, noi de ce am platit”, “ daca tot vedem, e bine sa stim”....s-au linistit, eu am continuat si el asculta si privea, n-a spus nimic.

    Au vazut mozaicurile din Baptisteriu si frescele lui Ghirlandaio din S.M. Novella, toate sclipitoare, colorate, unele mai frumoase decat celelalte. EL PRIVEA si avea o fata senina, fericita... N-a pierdut nici un amanunt. Sa tot fi avut vreo 25 de ani si era unul din putinii tineri din grup. Le dau pauza de poze si tigara pt. mine in Piata Senioriei.... incep ei sa vorbeasca si sa intrebe: ce frumos, unde-i toaleta, inghetata, statui, Michelangelo, unde-s magazinele, etc...

    El se indeparteaza cu o alta persoana mai in varsta si il vad cum, obosit, ca toata lumea, incearca sa urce niste scari. Persoana de langa el il ajuta. Intreb lumea daca totul este in regula cu el si o doamna de langa mine imi spune “ ESTE FIUL MEU, E BINE, DAR NU VEDE. AM FACUT EXCURSIA ACEASTA PENTRU EL”

    Mai aveam o ora cu ei, adun grupul si plecam... Il sagetez pe ghidul insotitor si incep din nou sa vorbesc. Il intrezaresc, stiu ca el priveste, insa atentia mea se indreapta spre parintii lui care stateau cumintei langa baiat. Termin, salut pe toata lumea si ma apropii de ei....

Eu: Sper ca v-a placut

Mama: Multumim mult, pentru noi a insemnat f. mult....

EL: F. frumos, multumesc. Traiti intr-un oras minunat.

Mi-au dat lacrimile, am imbratisat parintii si le-am urat calatorie placuta in continuare. Plecau la Roma.

    Nu stiu daca el s-a nascut asa, nu stiu daca viata i-a oferit posibilitatea sa vada ziua, soarele, culorile.

    Da, stiu ca Florenta este un oras minunat, aici pietrele vorbesc, statuile sunt vii si picturile sunt parfumate.... Si el daca a privit, eu stiu ca a vazut si sunt fericita. Si sunt f. fericita pt. parintii lui care, la fel ca oricare alt parinte, prin dragostea lor, au facut tot posibilul ca copilului sa nu-i lipseasca nimic.