Așezarea e veche de aproape trei milenii, cei dintîi fiind etruscii, ce lasă aici celebrele necropole.
Stânca semeață din marginea Umbriei devenise prin fortificare ușor de apărat, poziția strategică ajutând populația locală să dezvolte urbea în timpurile imperiale, dar îndeosebi în vremurile medievale.
Tocmai dezvoltarea din evul când alții nu aveau speranță face din Orvieto unul din marile centre culturale și economice, invidiat de mulți – având statut independent.
Edificiile ridicate în secolele XIII și XIV sunt și acum păstrate în forma originală, frumoasele piețe publice (del Populo și del Duomo) păstrând acel farmec tipic italienesc.
Palazzo Comunale ne-a îmbiat să descoperim arta medievală a Renașterii. În spiritul libertății se născuse ideea de a fi construită o fortăreață mai strașnică, peste cea făcută de Natură – zidurile ce continuă culoarea stăncii dând impresia că nu au fost cioplite , ci zidite.
Supremul edificiu rămâne însă Ctedrala, cea frumos botezată drept ,,Santa Maria Assunata in Cielo”, cu fațada ei impresionantă ce trimite privitorul la amintirea geamănei din Siena.
Goticul lucrase secole de-a rândul să-și arate splendoarea desăvârșită, iar pentru a convinge pe cei interesați să-i treacă pragul pomenim doar trei dintre multele nume consacrate în relizările artistice de geniu creator – Pisano, Beato Angelico și Perugino.
Conceptul Creației e punctul forte – despărțirea noilor tendințe prevestesc germenii arhitecturii renascentiste.
Fresce ale marilor maeștrii italieni au legătură cu scene din viața Fecioareai, iar în Capella dei Corporale întâlnim legenda orașului - Miracolul din Bolsena (în urma căruia Papa Urban al IV-lea instituie acum vreo opt secole procesiunea „Corpus Domini”).
Capella Nuova e povestea frumoasă a artei, o capodoperă renascentistă ce ridică standardul de reprezentare în zona ecleziastică.
Pentru a întregi corola de minuni e de luat în calcul vizite lejere la două palate ce trimit la perioada în care papii aveau aici bază de credință – Palazzo dei Papi, undeva în spatele catedralei și pe cel din proximitate – Palazzo Soliano, unde se pot admira relicvele romanității și opere de artă (inclusiv contemporană).
În cel al papilor sunt camere ce aduc mai degrabă a sălilor regale de ceremonii, doar că aici sunt masate tablouri de dimensiuni urieșești, sculpturi parcă aduse direct din Paradis, îngerii ce însoțesc personajele consacrate fiind martori tăcuți ai minunilor artistice.
Peste drum, în partea opusă pieței,e Palazzo Faina, unde sunt actualmente prezentate relicvele perioadelor trecute, în cadrul Muzeului Arheologic, de neratat pentru cei interesați de arta etruscă.
O mostră de reprezentare arhitecturală a timpurilor în care etruscii scriau aici istoria este și Tempio del Belvedere, templu vast și bine păstrat, în imediata apropiere a Pozzo di San Patrizio, puțul colosal săpat în piatra dură ce coboară în măruntaiele muntelui și care solicită privitorul să-i afle secretele până la luciul de apă. Prin sutele de ferestre lumina lină e filtrată colorat spre bază, iar pentru ca cei care privesc cerul să nu fie realmente orbiți de astrul ceresc s-a decis amplasarea unui glob imens, luminat astfel încât ochiul să poată percepe iluzia unei realități moderne.
La pas printre clădirile etalon – Palazzo del Popolo ține în umbra lui parte a Cartierului Medieval, iar luând ca etalon Torre del Moro ținând întins pe Corso Cavour ajungi în locul de poveste – Fortezza di Albornoz, vașnica fortăreață ce avusese menirea de a demoraliza răuvoitorii în a gândi să râvnească la avuțiile urbei, ridicată sub autoritatea cardinalului Egidio Albornoz după jumătatea secolului al XIV-lea, când Orvieto se va supune puterii papale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu