Santa Maria degli Angeli - bijuteria care domina Assisi de Jos

 de Marian Lisu

Poate numele titlului vă face să gândiți: iar Assisi? Ei bine, acum suntem practic în orășelul de la baza dealului, unde sper că instantaneele de până acum v-au încântat. E Santa Maria degli Angeli, locul unde practic începe și se sfârșește destinul Sf. Francisc.Marea Bazilică Sfânta Maria a Îngerilor e aici de aproape cinci secole, impresionând prin dimensiunile colosale (cea de-a șaptea în clasamentul general), dar adevărata comoară este înăuntru – micuța și vechea bisericuță Porziuncola (tradusă ca „Mică  bucată de pământ”).

Deasupra Sanctuarul Protoconventului Porziuncola ne întâmpină dictonul latin „Hic Locus Sanctua Est” (Acesta este un loc sfânt), chiar Sf. Francisc declarând că este cămin, spunând că „vizitele spiritelor cerești erau frecvente în acel loc”. 

Aici are pornirea lăuntrică de a se dedica muncii neobosite de a fonda Ordinul Fraților Minori (al Călugărilor Cenușii/ Franciscanilor), tot aici discipolii jură credință și pleacă în lume să ducă mai departe mesajul. Aici e locul unde Chiara di Offreduccio renunță la viața fără de griji, îmbrățișează jurământul de sărăcie și se dedică întru-totul credinței, înființând Ordinului Doamnelor Sărace (Clariselor), fiind sanctificată și ea după ce se dovedise că făcuse minuni. Viziunea Sf. Francisc, aceea că obținuse aici chiar de la Isus „Indulgența Porziuncolei” (mai cunoscută în literatură drept „Iertarea din Assisi”), va genera ulterior pelerinaje impresionante, iar anual o mare sărbătoare locală. Este astfel centrul franciscanismului, așa cum ne ilustrează și frescele minunate pe care le descoperim în anexele marii biserici. După Grădina cu trandafiri, loc preaiubit de Francisc, din pictură se perindă privirii adunarea călugărilor pentru a înțelege tainele Regulei, respectiv viziunea ce trebuia vestită în lumea largă.

Biserica mare are trei nave, având în laterale zece capele, cupolă impresionantă și absidă semicirculară, centrul edificiului reprezentându-l vechea bisericuță ce fusese la începuturi a benedictinilor, dar lăsată în ruină. Sf. Francisc decisese să o readucă la menirea inițială, așa cum mai făcuse și cu alte două din Assisi.

Fresca interioară e de mare valoare – în partea din spate e Calvarul, lucrare a lui Perugino, iar în capelele laterale sunt lucrări ce au în principal teme cu Fecioara cu Pruncul, aspecte din viața spirituală a Sf. Francisc, dar și cu Sf. Bernardino. Cappella del Transito e chiar în locul unde Sfântul Francisc a murit în 1226, imediat lângă Grădina cu trandafiri, de unde statuia ce-i este dedicată așteaptă parcă înflorirea rapidă, sub atenta supraveghere a porumbeilor pașnici. E aparent o mare discrepanță între ceea ce propovăduia Francisc – traiul în sărăcie, dar bogăție în credință – raportat la ceea ce vedem actualmente – structuri ce rivalizează cu marile catedrale, având în vedere că la începuturi discipolii trăiau în colibe și dormeau pe rogojină, îmbrăcați fiind în pânză de sac cârpită.

Turnul imens, cu clopotele lui grele, vestește la intervale regulate chemarea credinței, fațada monumentală ținând în vârf o statuie impunătoare a Fecioarei din bronz aurit, ce magnetizează privirile curioșilor de la mare distanță.

În laterala ce dă spre edificiile publice se află o fântână activă de acum cinci secole – Fonte Medicee.

Peste drum e splendidul Palazzo del Capitano del Perdono (Palatul Căpitanilor Iertării) ridicat pentru a servi drept casă a „căpitanilor” – persoanele ce trebuiau să vegheze mulțimea de pelerini ce veneau să descopere locul unde Sf. Francisc obținuse privilegiul iertării.

Tocmai dimensiunea impresionată pe care o căpătase pelerinajul făcuse ca în jurul bisericii să se formeze un adevărat târg, acum oraș, iar supravegherea trebuia să aibă parte de o justiție specială, condusă de Căpitanul Iertării. Palatul e construit sobru, dar are o eleganță conferită în special de succesiunea coloanelor groase de la bază ce susțin bolte-n semicerc, având deasupra alte rânduri de coloane scunde, ce dau impresia de spațialitate. Cel de-al treilea nivel, adăugat ulterior, duce clădirea în epocile recente, păstrând arhitectura specifică umbriană, tocmai pentru a pune în evidență edificiul, prin comparație cu construcțiile relativ contemporane. "

l'Amore non è amato" („Dragostea nu se iubește”) – Sf. Francisc.