de Mircea Poeana
Viena e o stare. O traire, o metafizica a finetii.
De la iarba taiata cu migala, pe care se odihnesc tinerii, nu departe de Hofburg, pana la bancile imaculate, unde seniorii isi savureaza pipa cu tutun adiind a continent exotic si amintirile cu mireasma de femeie frumoasa.
Viena zvoneste a valsul pe care il auzi odata cu freamatul frunzelor din Stadtpark, e galbenul Rococo al Schönbrunn-ului Theresian.
E forfota de catifea a cafenelelor, "institutii de socializare", unde savurezi un Einspänner pentru placerea de a vedea si de a fi vazut.
Viena poarta nume austriece, germane, sarbesti, croate, poloneze, turcesti... amintind de patima cuceririlor si a victoriilor cantate in marsuri.
Cum s-o intelegi, daca nu poti patrunde sensul cuvantului "Imperial"?
Cum s-o savurezi daca dincolo de mustatile stufoase ale Kaiser-ului Franz Josef, nu-ti talmacesti intelesurile si celorlalte nume ale sale - Ferenc József, Giuseppe Francisco, Франц Јосиф?...
Cum sa-i patrunzi aerul aristocratic si tainele de
