de Mircea Poeana
Viena e o stare. O traire, o metafizica a finetii.
De la iarba taiata cu migala, pe care se odihnesc tinerii, nu departe de Hofburg, pana la bancile imaculate, unde seniorii isi savureaza pipa cu tutun adiind a continent exotic si amintirile cu mireasma de femeie frumoasa.
Viena zvoneste a valsul pe care il auzi odata cu freamatul frunzelor din Stadtpark, e galbenul Rococo al Schönbrunn-ului Theresian.
E forfota de catifea a cafenelelor, "institutii de socializare", unde savurezi un Einspänner pentru placerea de a vedea si de a fi vazut.
Viena poarta nume austriece, germane, sarbesti, croate, poloneze, turcesti... amintind de patima cuceririlor si a victoriilor cantate in marsuri.
Cum s-o intelegi, daca nu poti patrunde sensul cuvantului "Imperial"?
Cum s-o savurezi daca dincolo de mustatile stufoase ale Kaiser-ului Franz Josef, nu-ti talmacesti intelesurile si celorlalte nume ale sale - Ferenc József, Giuseppe Francisco, Франц Јосиф?...
Cum sa-i patrunzi aerul aristocratic si tainele de poveste daca nu citesti in ochii melancolici ai lui Sissi toata pasiunea unei iubiri poate nicicand pe deplin impartasite, pentru tulburatorul Conte Andrássy?
Cum sa respiri Viena fara aerul tragic al unei alte mari iubiri, sfarsite in iarna enigmatica a unui Mayerling?
Viena.
Imperiala, coplesitoare si mereu altfel.
Pentru ca acolo, la alt mal de Dunare, incepe fluviul unei civilizatii de care inca mai avem parte, fara sa o pretuim indeajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu