de Mircea Poeana
Cand ajung in Koln primul drum il fac in piata catedralei.
Ma opresc la cativa pasi de grupul de acordeonisti care vorbesc ruseste.
Canonul in re major al lui Pachelbel pare a rasuna din sute de tuburi ale unor orgi eterice.
Privesc degetele uneori inghetate de ploaie si de vant si lucratura lor migaloasa pe clape mi se pare un spectacol fabulos.
Putin mai incolo, doi violonisti tineri replasmuiesc baladele care te conduc aerian in Secret Garden.
O muzica straveche venita de pe meleagurile celtice.
Mai fac cativa pasi.
Kambala Solo Djembe se cheama "toba", asa imi spune percutionistul venit de pe coastele Africii de Vest.
Ritmuri aproape de netalmacit in intelegerea mea europeana si cu toate astea magnetice.
Il salut pe amicul meu si las incet cativa banuti in palaria lui multicolora.
Ma indrept spre caldura Americii Latine, acolo, nu departe de Cafeneaua Merzenich.
Intr-o mana cu o gogoasa cu gem (Berliner...) si in alta cu espresso-ul cel de toate zilele dansez economic pe ritmuri de Cumbia, Joropo si El Vals Criollo.
Habar nu aveam eu de numele astea inainte de a schimba cateva vorbe cu magicienii din Columbia, Venezuela si Peru.
Gata, momentele de respiro au luat sfarsit.
Ma intorc repede in fata Domului.
"Hello, Sir, how is it going? Life is bombastik, isn't it?..."
