În timpul unei călătorii efectuate, în toamna anului 2021, în județul Harghita, am avut ocazia de a cunoaște aspecte acvatice inedite ale peisajului românesc. După cum foarte bine se știe, din călătoriile noastre în zona respectivă este nelipsit Lacul Sfânta
Ana, cel mai mare lac de origine vulcanică din România, format cu 42000 de ani în urmă, pe fundul
craterului unui vulcan din masivul Ciomatu Mare. Pentru a ajunge la el am parcurs ultima parte a drumului pe jos, prin inima pădurii, bucurându-ne de aerul ei curat, protejați de copacii ei înalți, viguroși, antrenându-ne în discuții plăcute și relaxante. Lacul ne-a oferit un frumos spectacol cromatic, prin culoarea lui verde închis, forma circulară, înconjurată de copaci de diverse specii, mărimi și culori, de la verdele deschis al foioaselor, cu ușoare tente aurii, la verdele închis al brazilor, care pot fi priviți atât la suprafață, cât și reflectați etajat în adâncul apei. La plecare, ne-am întors cu autocarul și ni s-a oferit o mare surpriză și mi s-a îndeplinit o dorință mai veche, de a vedea un urs adevărat, dar să fiu în siguranță. Pe marginea drumului un urs stătea cu botul pe labe. Era însă diferit de tot ceea ce știam eu despre urși. Ghidul nostru Ioan Sebastian Laslo și șoferul au avut amabilitatea și au oprit autocarul pentru a-l putea privi și fotografia. Era greu să îți dai seama dacă era bolnav, înfometat, se prefăcea ca să stârnească mila pentru a fi întrajutorat sau poate era rezultatul intruziunii greșite a omului în natură. Noi am plecat și și-a întors capul rugător după autocar. Ce am fi simțit dacă ne ieșea în cale la venire, când ne-am deplasat pe jos???
Cea mai mare surpriză ne-au oferit-o însă cele două formațiuni acvatice, din județul Harghita: Tinovul Mohoș și Tinovul de la Fântâna Brazilor. Ambele sunt arii naturale protejate și accesul în interiorul lor se face numai cu ghid autorizat, om al locului, bun cunoscător al tainelor acestuia, netemător de animalele sălbatice, foarte generos în a oferi informații a căror prezentare o îmbină cu un umor fin și plăcut. Cuvântul ”tinov” cu sensul lui din dicționar ”mlaștină oligotrofă” nu îți spune aproape nimic.
Trebuie să mergi să vizitezi aceste spații ca să îți dai seama că te afli în fața unui miracol al naturii. Tinovul Mohoș se află în apropierea Lacului Sfânta Ana și s-a format acum vreo 50.000 de ani, prin
acumularea apei într-un crater vulcanic. Deasupra ei s-a depozitat cenușa exploziilor vulcanice repetate și a prafului de la Lacul Sfânta Ana. Pe ea a crescut mușchi care s-a transformat în turbă pe care s-a dezvoltat o vegetație specifică tundrei. A fost introdus în circuitul turistic în anul 2000. Deplasarea în interiorul lui se face pe o punte din scânduri groase și trunchiuri de copaci tăiați transversal, înjghebată pe vechea cărare a urșilor. Ni s-a atras atenția să pătrundem în lumea tundrei numai dacă nu avem probleme de echilibru fizic și dacă simțim că pot să apară, să renunțăm. Toți eram curioși să vedem cum arată această lume a tundrei rătăcită în lumea noastră, așa că nu a renunțat nimeni. În realitate, nu am riscat nimic, a trebuit să fim doar foarte atenți pe unde călcăm, mai ales că cu toții aveam aparatele de fotografiat gata să capteze imagini inedite și incredibile. Ce am găsit, de fapt, aici? Un spațiu izolat, înconjurat de munți împăduriți, la margine cu arbori mai înalți și în interior mai scunzi, dintre care foarte mulți erau uscați. Este pinul siberian, care se dezoltă foarte greu și nu atinge înălțimi prea mari. Cauza uscării lui: larvele insectelor și cățăratul urșilor.
Temperatura medie anuală este de 6-7 grade, ceea ce a permis dezvoltarea aici, pe un sol foarte sărac a unei vegetații specifice tundrei, alcătuite din mușchi, o iarbă specifică parcă smârcurilor noastre, afinul roșu, rozmarinul sălbatic, bumbăcărița, roua cerului, o plantă carnivoră. Ne-au fost prezentate efectele lor terapeutice, dar și toxice, precum cele ale rozmarinului sălbatic. Pe suprafața acestui tinov există și două lacuri cu apă acidă, care nu permite creșterea peștilor. Primul lac are o adâncime de 17 metri, o parte de-a lui este acoperită cu mușchi, cealaltă este foarte transparentă și se reflectă în ea pinii de pe margine. Cel de-al doilea lac are o adâncime de 22 de metri și apa foarte limpede.
Am avut impresia că trăim într-un spațiu ireal, de poveste, specific altei lumi, de a cărui veridicitate călăuza noastră a încercat să ne convingă scufundând un baltag într-un orificiu făcut în mușchi. Pe el s-a depus turbă plină de apă pe care a stors-o. Mie mi-a amintit de o lecție predată elevilor la școală, înainte de 1990, ”Mări sub pustiuri”, de D.R. Popescu. Vizita noastră s-a terminat, ne-am întors pe un drum forestier, străjuit de brazi și nu ne-a venit să credem că la distanță de câțiva metri există două peisaje atât de diferite, unul de tundră, cu mușchi și pini uscați, relicvă a unei epoci glaciare, altul cu brazi puternici, de un verde matur, încât nu mai știam care este realitatea. Deși deasupra noastră cerul era însorit, plin de nori alburii, cu nuanțe de petrol, simțeam nevoia să mă întorc în lumea de poveste, cu enigmele ei, cu specificul ei aproape legendar. Am simțit că România mai are multe minuni care se vor descoperite și valorificate, fie în scopuri industriale, fie turistice, fie de cercetare.
