Peisaj de tundră în inima Ardealului - Tinovul Fantana Brazilor

de Elena Trifan

Pentru a ajunge la tinovul de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.

În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.

Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă. Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc. Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA. Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele. Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani. Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor. Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în capaci și așa aceștia sunt zgârâiați și se usucă. O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.

Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din

Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice. În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor.