Mezquita: Moscheia-Catedrală

de Marian Lisu

Punctul focal, inima pulsândă a splendidei Cordoba este Mezquita – Moscheia-Catedrală cum greu se poate cuprinde în cuvinte, căci este de o frumusețe ireală.

Edificiul inițial, moscheea, este ctitoria lui Abd Ar-Rahman, cel care-i făcuse pe mauri stăpânii Andaluziei, pe la începuturi de secol VIII.

Piatra de temelie se pune la 784, dar îi trebuiesc vreo două veacuri să termine adaosul de frumos, iar importanța colosală era dată și de faptul că deținea moaștele lui Mohamed și un Coran de pe la începuturile religiei lor, deci devine rapid loc de pelerinaj musulman.

Deși acum nu mai are grandoarea inițială nu este dificil să ne-o imaginăm aievea, căci și elementele de ,,noutate” – adaosurile creștine sunt vechi de vreo șapte secole (prima capelă).

Palatul emirului se conecta direct cu marea moschee, mai târziu creștinii îl transformă în sediu episcopal. Mixul de stiluri ne evocă o veritabilă istorie a artei, căci nu avem aici doar splendoarea califală ci o multitudine de alte curente europene – elenistice, gotice, renascentiste, baroce.

Curtea interioară păstrează și acum vechile fântâni, înconjurate și acum de palmieri și portocali, pe care o asimilăm unei oaze de sănătate fizică înaintea celei spirituale interioare. Coloanele fără de număr din perioada califatului susțin arcadele-potcoavă ce trimit privitorul la o imagine nesfârșită de palmieri, cremul pietrei în mixaj cu roșul-cărămiziu al arcadelor trimițând la ideea paradisului.

Sunt materiale nobile, recâștigate preponderent din desființarea marilor temple romane, dar și din resturile bisericii vizigote a Sf. Vincent, care erau încă aici la cucerirea maură. Emirul era tolerant cu religiile universale, motiv numai bun ca și acum să admirăm mozaicurile creștine de la începuturile noii religii europene.

Cupola se gândise sub forma unui cort musulman la scară majoră , la construcție fiind folosite grinzi de lemn intercalate, sculptate cu modele geometrice. Modelul ales era similar celor din Damasc sau Ierusalim.

În oglinda istoriei, asemenea Sf. Sofia - perla creștină a Bizanțului, se ajunge ca marea moschee sa devina Catedrală creștină, iar la distanță de mai bine de două secole se începe construcția anexelor – Capela Regală, naosul gotic sau turnul-clopotniță apărând în peisaj.

Pereții cei noi devin spațiu vital exprimării catolice – frescele aparțin unor pictori de seamă, epoca spaniolă aducând plusvaloare prin claritatea și coloritul personajelor, mai cu seamă prin bogăția detailistică.

Sculptorii își aduc consistentul aport, dar nu sunt mai prejos argintarii sau aurarii, ce lasă posterității opere inspitraționale.

Uneori simți că frumosul te copleșește la propriu, în special când ajungi în zona spațiului corului. Geniul creator, indiferent de religia sau perioada de exprimare, reprezintă factorul determinant ce pune în valoare bijuteria arhitecturală. Schimbul de valori, perpetuarea formelor arhitecturale excepționale fără a distruge precedentul ci asimilând elementele altor culturi, desăvârșirea artistică, bogăția elementelor, prezența aici a etapelor distincte ale istoriei lumii – sunt cu toate elementele definitorii ale declarării monumentului ca bun patrimonial universal.

Actualul turn-clopotniță –Campanario, păstrează în corpul său vechiul minaret – Aljama. Chemarea muezinulu pentru musulmani se înlocuise cu dangătul clopotelor liturgice. Ușile au forme diferite, echipate deseori cu personaje mitologice, altele cu scene ale evoluției spirituale – de la Arcul Binecuvântării până la Poarta Iertării.

Privită ca un ansamblu Mezquita e practic un manual de istorie andaluză – sunt laolată resturi din perioada episcopală creștină de secol VI, construcția clădirii inițiale din vremea lui Abderraman I și extensiile în succesiune din perioada urmașilor, până când cel de-al III-lea se proclamă calif (929), cât și elementele ulterioare medievale, de după stăpânirea regilor catolici.

O altă parte de însemnătate pentru cunoașterea medievală a minunatului oraș sunt cele opt biserici vechi: Santa Marina, San Pedro, San Francisco, San Lorenzo, San Augustin, San Andreas, Santiago Apostol și Carmen de Puerta Nueva, cele cunoscute ca aflate generic în categoria Templele Fernandinas. Unele sunt atât de mari că nu le pot cuprinde obiectivul în integralitate, au porți masive cu arcade grele, interioarele uneori austere, răcoroase. Sunt animate de agitația credincioșilor care le trec pragul până la supraplin, cor însoțit de orgă, slujbele fiind o adevărată încântare. Nu doar edificiile în sine sunt o atracție pentru pasionații arhitecturii medievale, căci unele sunt construite sub forma unor fortărețe, imediat după Reconquista.

 

Centrul istoric al Cordobei

de Marian Lisu

Frumosul oraș scăldat de apele Guadalquivir-ului are un aer de capitală universală. Nu este un termen gratuit – așa au gândit romanii ce construiesc aici ceva monumental, plăcut în special de Augustus, devenind capitala provinciei Baetica, la marginea Lusitaniei, apoi emirii de Damasc pun aici capitala lor, mai apoi urmând a deveni centrul califatului lui Abd Al-Rahman al III-lea.

La tot pasul admiri cu nesaț realizările tuturor celor pentru care orașul a fost o încântare – Podul Roman cu poarta păstrată ca parte a intrării sudice pe sub marele zid antic (Puerta de Algeciras), mai cunoscut drept Arcul de Triumf.

Calea de peste ape are acum 16 arcade, cu una mai puțin ca la construcție, iar în multe porțiuni se găsesc reminiscențe islamice, din perioada reconstrucției arabe. De vei parcurge cei peste 330 de metri de piatră dură vei afla istoria sa – e parte din Via Augusta (ce lega Eterna de Cadiz) și ai șansa de a cunoaște îndeaproape cultura arabă în spațiile interioare ale Torre Fortaleza de la Calahorra.

Muzeul Al-Andalus combină în prezentare interactivă îmbinarea celor trei culturi din Cordoba (creștină, musulmană și evreiască) pe parcursul timpului. Cea mai frumoasă și completă imagine a Podului Vechi (Roman), dar și a Mezquitei și Alcazarului se face din înaltul turnului-fortăreață, de pe o platformă la care se ajunge pe treptele înguste, circulare, ale unei scări greoaie.

Zidurile antice și cele medievale (Murallas) supraviețuiesc și acum fragmentar, dar este un bun exemplu de model de fortificație din perioada veche. La umbra lor, întorși în inima nucleului istoric, ne purtăm pașii spre Alcazar de los Reyes Cristianos, fosta reședință califală devenită palat regal creștin. Regii Catolici au domnit acolo aproape un deceniu,iar spațiile de acum păstrează urmele trecerii diferitelor culturi peste acest loc - vestigii romane și vizigotice (inclusiv mozaicuri măiastre), dar și unele de origine arabă. Edificiul de formă dreptunghiulară au ziduri mari și groase, turnurile putând fi accesate pe scări înalte din piatră - Turnul Leilor, Turnul Inchiziției sau Turnul Porumbeilor oferă privitorilor ocazia de a surprinde unele dintre cele mai spectaculoase instantanee, fie spre grădinile interioare,ori spre centrul vechi, sau spre zona râului și a podului roman. Cristofor Columb venise în Turnul Omagiului pentru a cere regilor catolici fondurile necesare pentru mica flotă cu care avea să descopere America. Jos e un spectacol olfactiv – fântâni ce impresionează prin jocurile de arteziene, iazuri cu pești, fântâni înconjurate cu lămai și portocali, cu rod greu și care colorează exemplar. Marile curți Patio Moriscos (a maurului) și Patio Mujeres (a femeilor) sunt unele dintre cele mai fotografiate grădini, mai ales cu peisajul general aflat în cadrul panoramic.

Părăsim cu greu micul colț de Rai spre a cunoaște în detaliu centrul istoric, cel neafectat de modernism de-a lungul ultimelor secole, luând drumul fostului cartier evreiesc (Judería), cel ce păstrează edificii ale arhitecturii maure și medievale creștine. Străduțele înguste, neregulate, au piatra originală iar în înaltul zidurilor albe stau zâmbind ghivece cu flori de sezon.

Centrul istoric reflectă secolele diverse de ocupație romană, vizigotă, islamică, iudaică și creștină, amalgamul format alcătuind un tot unitar de o frumusețe senzațională, acea amprentă andaluză, przentă aici mai bine decât oriunde atundeva. Fie că pe aici se perindaseră evrei spanioli, ori dintre cei sefarezi, edificiilor li se păstrează parfumul epocilor trecute, unele chiar milenare de-acum, unde ici-colo poți întâlni spații superbe, patio amenajate cu stil, balcoane cu gust sau fântâni ce amintesc de vremurile gloriei locului.