Mezquita: Moscheia-Catedrală

de Marian Lisu

Punctul focal, inima pulsândă a splendidei Cordoba este Mezquita – Moscheia-Catedrală cum greu se poate cuprinde în cuvinte, căci este de o frumusețe ireală.

Edificiul inițial, moscheea, este ctitoria lui Abd Ar-Rahman, cel care-i făcuse pe mauri stăpânii Andaluziei, pe la începuturi de secol VIII.

Piatra de temelie se pune la 784, dar îi trebuiesc vreo două veacuri să termine adaosul de frumos, iar importanța colosală era dată și de faptul că deținea moaștele lui Mohamed și un Coran de pe la începuturile religiei lor, deci devine rapid loc de pelerinaj musulman.

Deși acum nu mai are grandoarea inițială nu este dificil să ne-o imaginăm aievea, căci și elementele de ,,noutate” – adaosurile creștine sunt vechi de vreo șapte secole (prima capelă).

Palatul emirului se conecta direct cu marea moschee, mai târziu creștinii îl transformă în sediu episcopal. Mixul de stiluri ne evocă o veritabilă istorie a artei, căci nu avem aici doar splendoarea califală ci o multitudine de alte curente europene – elenistice, gotice, renascentiste, baroce.

Curtea interioară păstrează și acum vechile fântâni, înconjurate și acum de palmieri și portocali, pe care o asimilăm unei oaze de sănătate fizică înaintea celei spirituale interioare. Coloanele fără de număr din perioada califatului susțin arcadele-potcoavă ce trimit privitorul la o imagine nesfârșită de palmieri, cremul pietrei în mixaj cu roșul-cărămiziu al arcadelor trimițând la ideea paradisului.

Sunt materiale nobile, recâștigate preponderent din desființarea marilor temple romane, dar și din resturile bisericii vizigote a Sf. Vincent, care erau încă aici la cucerirea maură. Emirul era tolerant cu religiile universale, motiv numai bun ca și acum să admirăm mozaicurile creștine de la începuturile noii religii europene.

Cupola se gândise sub forma unui cort musulman la scară majoră , la construcție fiind folosite grinzi de lemn intercalate, sculptate cu modele geometrice. Modelul ales era similar celor din Damasc sau Ierusalim.

În oglinda istoriei, asemenea Sf. Sofia - perla creștină a Bizanțului, se ajunge ca marea moschee sa devina Catedrală creștină, iar la distanță de mai bine de două secole se începe construcția anexelor – Capela Regală, naosul gotic sau turnul-clopotniță apărând în peisaj.

Pereții cei noi devin spațiu vital exprimării catolice – frescele aparțin unor pictori de seamă, epoca spaniolă aducând plusvaloare prin claritatea și coloritul personajelor, mai cu seamă prin bogăția detailistică.

Sculptorii își aduc consistentul aport, dar nu sunt mai prejos argintarii sau aurarii, ce lasă posterității opere inspitraționale.

Uneori simți că frumosul te copleșește la propriu, în special când ajungi în zona spațiului corului. Geniul creator, indiferent de religia sau perioada de exprimare, reprezintă factorul determinant ce pune în valoare bijuteria arhitecturală. Schimbul de valori, perpetuarea formelor arhitecturale excepționale fără a distruge precedentul ci asimilând elementele altor culturi, desăvârșirea artistică, bogăția elementelor, prezența aici a etapelor distincte ale istoriei lumii – sunt cu toate elementele definitorii ale declarării monumentului ca bun patrimonial universal.

Actualul turn-clopotniță –Campanario, păstrează în corpul său vechiul minaret – Aljama. Chemarea muezinulu pentru musulmani se înlocuise cu dangătul clopotelor liturgice. Ușile au forme diferite, echipate deseori cu personaje mitologice, altele cu scene ale evoluției spirituale – de la Arcul Binecuvântării până la Poarta Iertării.

Privită ca un ansamblu Mezquita e practic un manual de istorie andaluză – sunt laolată resturi din perioada episcopală creștină de secol VI, construcția clădirii inițiale din vremea lui Abderraman I și extensiile în succesiune din perioada urmașilor, până când cel de-al III-lea se proclamă calif (929), cât și elementele ulterioare medievale, de după stăpânirea regilor catolici.

O altă parte de însemnătate pentru cunoașterea medievală a minunatului oraș sunt cele opt biserici vechi: Santa Marina, San Pedro, San Francisco, San Lorenzo, San Augustin, San Andreas, Santiago Apostol și Carmen de Puerta Nueva, cele cunoscute ca aflate generic în categoria Templele Fernandinas. Unele sunt atât de mari că nu le pot cuprinde obiectivul în integralitate, au porți masive cu arcade grele, interioarele uneori austere, răcoroase. Sunt animate de agitația credincioșilor care le trec pragul până la supraplin, cor însoțit de orgă, slujbele fiind o adevărată încântare. Nu doar edificiile în sine sunt o atracție pentru pasionații arhitecturii medievale, căci unele sunt construite sub forma unor fortărețe, imediat după Reconquista.

 

Moscheea Albastra - raspunsul dat de otomani

de Daniel Stefan

Moscheea Albastra se afla chiar vis-a-vis de Sf. Sofia, in cartierul vechi din Istanbul. Otomanii, ca sa nu ramana mai prejos de bizantini au construit fata in fata cu Sf. Sofia o moschee cam dupa aceleasi planuri ca ale Sf. Sofia. Ridicata intre anii 1609-1616 de catre sultanul Ahmed I, Sultanahmed Cami, este unul dintre cele mai cunoscute monumente din oras. Numele de Moscheea Albastra vine de la faianta bogat ornamentata ce impodobeste peretii moscheii astfel incat lumina ce patrunde prin geamurile cladirii este colorata in bleu. Sultanul a vrut sa treaca peste legea care nu da voie decat marii Moschei de la Mecca sa depaseasca numarul de patru minarete astfel incat a reusit sa-l manie pe seful bisericii musulmane construind sase minarete Moscheei Albastre. Seful musulman a trimis un protest la Istanbul sultanului, dar acesta a gasit o solutie de compromis astfel incat a trimis mai multi arhitecti si constructori impodobind Moscheea din Mecca cu sapte minarete. In prezent Marea Moschee din Mecca are noua minarete. Ca sa intrati in aceasta moschee, ca in toate moscheele de altfel, trebuie sa va descaltati la intrare si sa luati pantofii in niste pungi puse la dispozitie de catre niste gardieni foarte amabili. Tot ei va dau si niste haine cu care sa va imbracati daca tinuta nu este adecvata intrarii intr-o biserica sau moschee. Hainele le lasati la iesirea, care se face prin alta parte a moscheii. Faptul ca va descaltati la intrare nu trebuie sa va sperie deoarece pe toata suprafata interioara a moscheii se afla niste covoare foarte moi si pufoase. Deoarece moscheea nu este in intregime un muzeu, ea fiind inca activa, turistii vor fi intampinati de o bariera ce desparte partea care poate fi vizitata de partea cea mai sfanta a moscheii, astfel incat nisa de rugaciune si amvonul nu pot fi vizitate decat de la distanta. Fiind o moschee inca activa intrarea este libera pentru orice vizitator.

Sfanta Sofia - un simbol

 

de Daniel Stefan

Acest monument al Istanbulului, de o rara frumusete a epocii bizantine a fost construit intre anii 532 – 537, in timpul domniei Imparatului Iustinian, de catre doi arhitecti din Asia Minor, Anthemios din Tralles si Isidor din Milet, si refacuta in perioada 558–562. In aceasta perioada de 5 ani de zile au muncit la ridicarea monumentului 10.000 de oameni, iar la inaugurarea lui, Imparatul Iustinian, care a si comandat constructia catedralei a exclamat : "O, Solomon, te-am intrecut!". Prin acest monument Imparatul Iustinian a vrut sa demonstreze perfectiunea creatiei artei bizantine. La inceput Sf. Sofia a fost o catedrala ortodoxa, si ca orice monument bizantin, este plin de aur si purpura, culori ce definesc pregnant stilul bizantin. Sf. Sofia devine in timpul asediului otoman asupra Constantinopolului ultimul refugiu al populatiei crestine din cetate. Cuceritorul Mahomed al II–lea, constient de valoarea inestimabila a monumentului a interzis distrugerea si pradarea lui. Trecand peste acest ordin al sultanului, un ostas a incercat totusi sa distruga pavimentul de aur, dar sultanul insusi l-a ucis pe loc, si inmuindu-si palma in sangele lui a marcat pe perete, dreptul sau exclusiv de a dispune de acest monument. Semnul se vede si astazi innegrit de trecerea vremii. Dupa cucerirea sa de catre sultanul Mohamed al II–lea, Sf. Sofia a fost transformata in moschee prin construirea a patru minarete in cele patru colturi ale cladirii. Moscheea a fost transformata apoi in muzeu ce nu trebuie ocolit sub nici o forma de nici un trecator prin Istanbul. Acum din ordinul dat de Presedintele Erdogan, Muzeul este transformat la loc in Moschee. Vizitarea sa se face dupa regulile de vizitare ale oricarei moschei.

Catedrala Santa Maria de la Sede – minunea din Sevilla

de Livia Manzatu

Motto: „Si no has visto Sevilla, no has visto maravilla” („Dacă nu ai văzut Sevilla, nu ai văzut minunea”)

Ce minune putea ascunde acest oraș andaluz aveam să aflu în primăvara anului 2017 împreună cu un grup de turiști seniori într-un sejur organizat de cea mai prestigioasă agenție de turism din România, sub ghidajul profesionist oferit de domnul Ioan Laslo – cel mai bun și mai documentat ghid de turism cu care am călătorit de-a lungul timpului.  

Minunea pe care aveam să o descopăr în frumoasa Sevilla este Catedrala Santa Maria de la Sede, considerată una dintre cele mai importante și mai impresionante biserici ale lumii romano-catolice. 

În Andaluzia, cele mai multe catedrale au fost construite pe locul vechilor moschei sau au încorporat elemente maure din acestea (vezi Mezquita – Catedrala din Cordoba). Catedrala din Sevilla nu putea face excepție de la regulă. Construcția acesteia a început în prima parte a secolului al XV-lea, mai precis în anul 1402,  la un an după marele cutremur din iulie 1401 care avea să