Celebrele PATIO din Cordoba

de Marian Lisu

O suavă adiere împrăștie parfum diafan de flori de portocal. La trei pași în lateral, lămâii își revarsă mirosul proaspăt în nările scormonitoare de noi descoperiri prin largile curți interioare (Patio) ale vechilor conace sau case cochete înghesuite laolaltă pe străduțele șerpuinde ale vechiului cartier, La Juderia.

Cum să nu pui plusvaloare instantaneelor surprinse împrejurul Mezquitei, în special pe Calleja de las Flores!? Ori pe lângă marile biserici medievale, unde localnicii pioși împodobeau curțile pentru primirea oaspeților de soi, veniți în special în perioadele sărbătorilor care pun accent pe prezența florilor, pentru a crea arhitectura vegetală!?

Prin climatul specific, Andalucia avea perioade lungi cu temperaturi ridicate, populațiile de aici fiind oarecum obligate să-si ridice locuințe în jurul unei fântâni centrale (nu dintre cele forate, ci unele ce aveau apă prin acumulare). De aici apariția unor terase generoase, unde se putea sta la umbra pereților laterali în zilele toride.

Dacă la începutul existenței lor erau construite ca edificii cu destinație precisă (palate, conace, mănăstiri), casele normal gândite pentru traiul uzual vor deveni micul colț de Rai pe care cei care leneveau prelung în zona umbroasă le transformă în grădini în miniatură. Plante cățărătoare ce copiază relieful structurilor, ghivece meșteșugite atârnate în fel și chip, vase decorative ce susțin plante colosale sau simple jardiniere menite să poarte specii diferite, multicolore. Totul este într-o mare de alb dat de varul pereților interiori, care erau de la începuturi gândiți a fi cadrul ideal de a valorifica aranjamentele de orice fel, asemenea ecranului cinematografic ce susține claritatea peliculei. Plante decorative, colorate în tot spectrul paradisiac, laolaltă trandafiri și iasomie, crizanteme și mușcate curgătoare, poziționate tocmai să pună în valoare spațiul, indiferent de dimensiune.

În centrul teraselor stau mândre fântâni arteziene, unele menite să răcorească aerul în zilele toride, altele doar să potolească setea celor ce le trec pragul, spre admirația aranjamentelor și peisajului general creat cu pricepere și sârguință.

Cu timpul, devine un obicei ce se perpetuează din generații, iar anual (în luna mai) se organizează competiții de frumusețe, unde sunt admiși doar vreo 50 de participanți, unii de pe străduțele înguste, alții din micile piețe publice, restul din cochetele conace.

Pentru a înțelege spiritul amenajării Patios, am ales să parcurgem traseul interior Palacio de Viana, un conac făcut acum șase secole, păstrat impecabil. Nu doar interioarele lui sunt o atracție pentru cei curioși să treacă prin poarta timpului preț de secole de-a rândul, ci am pus accent pe percepția senzorială a grădinilor istorico-artistice (declarate monument național), un mix romanic și maur, în care ulterior sunt adăugate elemente baroce sau romantice. Obiceiul islamic completase cultura romană, adăugase edificiilor plante naturale pentru a crea senzația de răcoare, rezultatul fiind o fuziune culturală unică. Marmura, gresia și mozaicul erau preferate pentru execuția podelelor, etajele având deseori balcoane și spații mari pentru circulația aerului, dormitoarele bucurându-se de prezența baldachinelor. Sunt 12 asemenea spații interioare, niciuna neasemănându-se cu alta. Unele au curți distincte înconjurate de coloane, altele au fântâni, iar altele au arteziene. Aflăm rapid secretul diferențelor care dau unicitate: casele apropiate au fost cumpărate pe rând și integrate într-un întreg, fără a modifica definitiv vechile structuri și concepții arhitecturale.

Amurgul ne zorea oarecum pașii ce nu se lăsau purtați prea repede din zonele vaste, unde obiectivul flămând scurta linia orizontului, dar și detalii mărunte în zona limitrofă. Cum ar fi la piscina de gresie, cu arteziene laterale, unde mirosul crinilor la ora scăpătării era oarecum ireal sau la Patio al Arhivei. Ori la Patio de la Madama, acolo unde arhitectura se completa perfect cu peisajul floral, iar prezența statuilor tematice conferea spațiului de relaxare o senzație de întoarcere în timpurile legendelor cu zei și nimfe. Este astfel un exemplu monumental al curților andaluze, căci la Patio del Pozo, la Patio de los Jardineros și la Patio de la Alberca, care aveau inițial rol de grădini deservite de grădinari, iasomia albastră intră în rezonanță cu roșul mușcatelor ținute în ghivece stilizate. În plus, din loc în loc apar și vestigiile unor civilizații spulberate în colbul istoriei (ale vechilor greci sau romanilor imperiali).

Competițiile pentru amenajările din Patios sunt permanente de pe la începutul de secol XX, pe când în spațiile interioare începuseră să se țină spectacole de muzică și dans, acele cluburi de Flamenco, alt patrimoniu imaterial ce se prezintă călătorilor pasionați de tradiții locale unice.

Mezquita: Moscheia-Catedrală

de Marian Lisu

Punctul focal, inima pulsândă a splendidei Cordoba este Mezquita – Moscheia-Catedrală cum greu se poate cuprinde în cuvinte, căci este de o frumusețe ireală.

Edificiul inițial, moscheea, este ctitoria lui Abd Ar-Rahman, cel care-i făcuse pe mauri stăpânii Andaluziei, pe la începuturi de secol VIII.

Piatra de temelie se pune la 784, dar îi trebuiesc vreo două veacuri să termine adaosul de frumos, iar importanța colosală era dată și de faptul că deținea moaștele lui Mohamed și un Coran de pe la începuturile religiei lor, deci devine rapid loc de pelerinaj musulman.

Deși acum nu mai are grandoarea inițială nu este dificil să ne-o imaginăm aievea, căci și elementele de ,,noutate” – adaosurile creștine sunt vechi de vreo șapte secole (prima capelă).

Palatul emirului se conecta direct cu marea moschee, mai târziu creștinii îl transformă în sediu episcopal. Mixul de stiluri ne evocă o veritabilă istorie a artei, căci nu avem aici doar splendoarea califală ci o multitudine de alte curente europene – elenistice, gotice, renascentiste, baroce.

Curtea interioară păstrează și acum vechile fântâni, înconjurate și acum de palmieri și portocali, pe care o asimilăm unei oaze de sănătate fizică înaintea celei spirituale interioare. Coloanele fără de număr din perioada califatului susțin arcadele-potcoavă ce trimit privitorul la o imagine nesfârșită de palmieri, cremul pietrei în mixaj cu roșul-cărămiziu al arcadelor trimițând la ideea paradisului.

Sunt materiale nobile, recâștigate preponderent din desființarea marilor temple romane, dar și din resturile bisericii vizigote a Sf. Vincent, care erau încă aici la cucerirea maură. Emirul era tolerant cu religiile universale, motiv numai bun ca și acum să admirăm mozaicurile creștine de la începuturile noii religii europene.

Cupola se gândise sub forma unui cort musulman la scară majoră , la construcție fiind folosite grinzi de lemn intercalate, sculptate cu modele geometrice. Modelul ales era similar celor din Damasc sau Ierusalim.

În oglinda istoriei, asemenea Sf. Sofia - perla creștină a Bizanțului, se ajunge ca marea moschee sa devina Catedrală creștină, iar la distanță de mai bine de două secole se începe construcția anexelor – Capela Regală, naosul gotic sau turnul-clopotniță apărând în peisaj.

Pereții cei noi devin spațiu vital exprimării catolice – frescele aparțin unor pictori de seamă, epoca spaniolă aducând plusvaloare prin claritatea și coloritul personajelor, mai cu seamă prin bogăția detailistică.

Sculptorii își aduc consistentul aport, dar nu sunt mai prejos argintarii sau aurarii, ce lasă posterității opere inspitraționale.

Uneori simți că frumosul te copleșește la propriu, în special când ajungi în zona spațiului corului. Geniul creator, indiferent de religia sau perioada de exprimare, reprezintă factorul determinant ce pune în valoare bijuteria arhitecturală. Schimbul de valori, perpetuarea formelor arhitecturale excepționale fără a distruge precedentul ci asimilând elementele altor culturi, desăvârșirea artistică, bogăția elementelor, prezența aici a etapelor distincte ale istoriei lumii – sunt cu toate elementele definitorii ale declarării monumentului ca bun patrimonial universal.

Actualul turn-clopotniță –Campanario, păstrează în corpul său vechiul minaret – Aljama. Chemarea muezinulu pentru musulmani se înlocuise cu dangătul clopotelor liturgice. Ușile au forme diferite, echipate deseori cu personaje mitologice, altele cu scene ale evoluției spirituale – de la Arcul Binecuvântării până la Poarta Iertării.

Privită ca un ansamblu Mezquita e practic un manual de istorie andaluză – sunt laolată resturi din perioada episcopală creștină de secol VI, construcția clădirii inițiale din vremea lui Abderraman I și extensiile în succesiune din perioada urmașilor, până când cel de-al III-lea se proclamă calif (929), cât și elementele ulterioare medievale, de după stăpânirea regilor catolici.

O altă parte de însemnătate pentru cunoașterea medievală a minunatului oraș sunt cele opt biserici vechi: Santa Marina, San Pedro, San Francisco, San Lorenzo, San Augustin, San Andreas, Santiago Apostol și Carmen de Puerta Nueva, cele cunoscute ca aflate generic în categoria Templele Fernandinas. Unele sunt atât de mari că nu le pot cuprinde obiectivul în integralitate, au porți masive cu arcade grele, interioarele uneori austere, răcoroase. Sunt animate de agitația credincioșilor care le trec pragul până la supraplin, cor însoțit de orgă, slujbele fiind o adevărată încântare. Nu doar edificiile în sine sunt o atracție pentru pasionații arhitecturii medievale, căci unele sunt construite sub forma unor fortărețe, imediat după Reconquista.

 

Centrul istoric al Cordobei

de Marian Lisu

Frumosul oraș scăldat de apele Guadalquivir-ului are un aer de capitală universală. Nu este un termen gratuit – așa au gândit romanii ce construiesc aici ceva monumental, plăcut în special de Augustus, devenind capitala provinciei Baetica, la marginea Lusitaniei, apoi emirii de Damasc pun aici capitala lor, mai apoi urmând a deveni centrul califatului lui Abd Al-Rahman al III-lea.

La tot pasul admiri cu nesaț realizările tuturor celor pentru care orașul a fost o încântare – Podul Roman cu poarta păstrată ca parte a intrării sudice pe sub marele zid antic (Puerta de Algeciras), mai cunoscut drept Arcul de Triumf.

Calea de peste ape are acum 16 arcade, cu una mai puțin ca la construcție, iar în multe porțiuni se găsesc reminiscențe islamice, din perioada reconstrucției arabe. De vei parcurge cei peste 330 de metri de piatră dură vei afla istoria sa – e parte din Via Augusta (ce lega Eterna de Cadiz) și ai șansa de a cunoaște îndeaproape cultura arabă în spațiile interioare ale Torre Fortaleza de la Calahorra.

Muzeul Al-Andalus combină în prezentare interactivă îmbinarea celor trei culturi din Cordoba (creștină, musulmană și evreiască) pe parcursul timpului. Cea mai frumoasă și completă imagine a Podului Vechi (Roman), dar și a Mezquitei și Alcazarului se face din înaltul turnului-fortăreață, de pe o platformă la care se ajunge pe treptele înguste, circulare, ale unei scări greoaie.

Zidurile antice și cele medievale (Murallas) supraviețuiesc și acum fragmentar, dar este un bun exemplu de model de fortificație din perioada veche. La umbra lor, întorși în inima nucleului istoric, ne purtăm pașii spre Alcazar de los Reyes Cristianos, fosta reședință califală devenită palat regal creștin. Regii Catolici au domnit acolo aproape un deceniu,iar spațiile de acum păstrează urmele trecerii diferitelor culturi peste acest loc - vestigii romane și vizigotice (inclusiv mozaicuri măiastre), dar și unele de origine arabă. Edificiul de formă dreptunghiulară au ziduri mari și groase, turnurile putând fi accesate pe scări înalte din piatră - Turnul Leilor, Turnul Inchiziției sau Turnul Porumbeilor oferă privitorilor ocazia de a surprinde unele dintre cele mai spectaculoase instantanee, fie spre grădinile interioare,ori spre centrul vechi, sau spre zona râului și a podului roman. Cristofor Columb venise în Turnul Omagiului pentru a cere regilor catolici fondurile necesare pentru mica flotă cu care avea să descopere America. Jos e un spectacol olfactiv – fântâni ce impresionează prin jocurile de arteziene, iazuri cu pești, fântâni înconjurate cu lămai și portocali, cu rod greu și care colorează exemplar. Marile curți Patio Moriscos (a maurului) și Patio Mujeres (a femeilor) sunt unele dintre cele mai fotografiate grădini, mai ales cu peisajul general aflat în cadrul panoramic.

Părăsim cu greu micul colț de Rai spre a cunoaște în detaliu centrul istoric, cel neafectat de modernism de-a lungul ultimelor secole, luând drumul fostului cartier evreiesc (Judería), cel ce păstrează edificii ale arhitecturii maure și medievale creștine. Străduțele înguste, neregulate, au piatra originală iar în înaltul zidurilor albe stau zâmbind ghivece cu flori de sezon.

Centrul istoric reflectă secolele diverse de ocupație romană, vizigotă, islamică, iudaică și creștină, amalgamul format alcătuind un tot unitar de o frumusețe senzațională, acea amprentă andaluză, przentă aici mai bine decât oriunde atundeva. Fie că pe aici se perindaseră evrei spanioli, ori dintre cei sefarezi, edificiilor li se păstrează parfumul epocilor trecute, unele chiar milenare de-acum, unde ici-colo poți întâlni spații superbe, patio amenajate cu stil, balcoane cu gust sau fântâni ce amintesc de vremurile gloriei locului.

Palatul Alhambra

de Ioan Laslo

        Andalusia inseamna, in primul rand, civilizatia araba! Si spun corect CIVILIZATIE, deoarece arabii au adus aici cu adevarat plus-valoare. Tot ce are mai frumos Spania in sudul ei este pana la urma creatia acestora. Am avut placerea sa particip impreuna cu turistii la cateva "ture" prin Sevilla, Granada, Malaga sau Cordoba si am inteles ce insemna sa ai inaintasi culti si creativi. Desigur ca "cireasa de pe tort" este Alhambra, unde orice iubitor de frumos trebuie sa ajunga. Iar, daca individual este mai complicat (trebuie sa vedeti cozile la casele de bilete si rapiditatea cu care se epuizeaza acestea inca de la prima ora a diminetii!), cand ai in spate o agentie de turism si un ghid cu adevarat profesionist cum este colegul meu Sorin S. Slavu, lucrurile par mult mai simple! Placute sunt in mod sigur! 

         Nici nu stiu daca m-au impresionat mai mult arabescurile si decoratiile interioarelor sau gradinile puse in valoare fantastic. Este clar ca nu ai cum sa descri aceasta frumusete asa ca...am sa va las sa o vedeti cu ochii vostri in montajul care urmeaza (cu un fond sonor adecvat , desigur)! Al doilea videoclip este o privire asupra Alhambrei de pe Monte San Nicholas, de unde perspectiva este deosebita. Un grup de gitanos locali au asigurat fondul sonor.