Se afișează postările cu eticheta Mos Craciun. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mos Craciun. Afișați toate postările

vineri, 25 decembrie 2020

Brasovul are cel mai frumos brad de Craciun din tara!


    de Maricela Stupar

    Brașovul este un oraș de poveste aflat în inima țării. Dar el se află și în inima noastră, a tuturor celor care il cunoaștem, a celor care locuim în el, a celor care îl vizitează și care întotdeauna se întorc îndrăgostiți de aerul pe care îl respiră aici, de natura verde pe care o vede la tot pasul, de arhitectura medievală, de oamenii buni și primitori.

    Iar pentru orașul să devină splendid, pentru ca Sărbătoarea Crăciunului să fie desăvârșită și pentru ca povestea să continue, pentru ca Brașovul să fie întradevăr de poveste, în Piața Sfatului se înalță falnic cel mai frumos brad din țară. 

    Semețul brad din Brașov din acest an are impresionanta înălțime 24 metri și o vârstă de 70 de ani. Nu este cel mai înalt brad pe care l-am avut în Brașov, dar este frumos, este plin de conuri și este împodobit cu zeci de mii de beculețe și ormanente luminoase. Cu toții ne bucurăm și suntem încântați de prezența bradului în oraș, atât noi, cei mari, cât mai ales cei mici, copii. Vă așteptăm să admirați orașul sclipitor, luminat cu sute de mii de beculețe, cu superbul brad și chiar și cu Târgul de Crăciun, pentru că da, vom avea la

marți, 12 decembrie 2017

Targul de Craciun Bucuresti

de Anca Stefana Ciolacu
Peste 100 de căsuţe cu obiecte artizanale, decoraţiuni de Crăciun şi bunătăţi îşi aşteaptă vzitatorii în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Pentru prima dată, târgul de Crăciun din Bucureşti se desfăşoară într-o nouă locaţie, mai spaţioasă.
Până pe 30 decembrie, cei din Bucureşti pot vizita Casa lui Moș Crăciun, patinoarul, caruselul şi alte atracţii oferite în târg.
Pentru cei aflaţi în căutarea unui cadou, opţiunile sunt diverse: globuri de sticlă pictate manual, dulciuri şi băuturi româneşti, produse ecologice şi artizanale, ţesături, costume populare sau păpuşi.


În miros de vin fiert, turta dulce şi cu luminiţe decorative, târgul oferă şi concerte, spectacole de teatru şi grupuri de colindători, seara şi

vineri, 23 decembrie 2016

Targul de Craciun de la Sibiu

      Concertul de nai al unuia dintre discipolii lui Gheorghe Zamfir a inaugurat a zecea editie a Targului de Craciun de la Sibiu, inca de pe 18 noiembrie. Astfel , Sibiul este si anul acesta locatia favorita pentru turistii care doresc sa intre in atmosfera Sarbatorilor de iarna. Petreceti aici clipe de neuitat, admirand proiectiile grandioase care imbraca vechile cladiri din Piata Mare si perdeaua de lumini care acopera intreg spatiul. Un scurt popas si o conversatie "magica" sub ramurile frumos impodobite ale bradului completeaza intreg tabloul de iarna. Va recomand sa va continuati apoi "calatoria", savurand un pahar de vin fiert printre casutele impodobite. Preparatele traditionale si multitudinea de dulcuri "de sezon" va vor duce precis cu gandul la copilarie. Iar , daca cel mic va trage de maneca, nu ezitati sa va opriti la Casuta lui Mos Craciun. Dorintele spuse aici au sanse mari sa fie indeplinite. Daca nu acum, atunci cand? Neaparat trebuie sa incheiati totul cu o plimbare cu trenuletul: va aduce precis zambete pe obrazul fiecaruia!