Lisabona – pas cu pas

de Alexandra Pop

     Multa, tot mai multa lume vorbeste despre Lisabona ca una dintre cele mai frumoase capitale europene. Adevarul este ca exista motive intemeiate pentru aceasta si… stiti cum e: de n-ar fi nu s-ar povesti… Dupa ce in primavara vizitasem regiunea de nord a Portugaliei (Porto, Guimaraes, Braga, Aveiro) care pur si simplu ne-a vrajit, ne-am planificat – mai mult sau mai putin serios – sa ajungem si in zona Lisabonei cat de repede. Si cand iti doresti ceva cu adevarat, universul face in asa fel incat acea dorinta sa devina realitate, vorba maestrului Coelho… In cazul nostru, universul a facut in asa fel incat am gasit o oferta de zbor de nerefuzat pentru sfarsit de septembrie, inceput de octombrie si… dusi am fost!

      Am optat pentru cazare in Sintra, destul de aproape de Lisabona, datorita ofertei aproape incredibile primite din partea Lawrence`s Hotel si, pe de alta parte datorita faptului ca Lisabona se anunta extrem de aglomerata din punct de vedere al cazarii datorita faptului ca taman in acea perioada sa organiza un maraton international. Recunosc ca un alt motiv a

Afla mai multe accesand http://www.sacalatorim.ro/lisabona/

Dobrogea, Ţara Morilor de Vânt

de Cristian Cealera

      Nu vă gândiţi la eolienele care împânzesc astăzi Dobrogea noastră. Nu au nicio legătură cu subiectul poveştii noastre. Sau, de fapt, au una singură, vântul…

Acum mai bine de un secol, Dobrogea noastră era numită adesea şi Ţara Morilor de Vânt (astăzi denumirea te trimite automat la Olanda). Vă vine sau nu să credeţi, la începutul secolului XX existau de-a lungul provinciei istorice nu mai puţin de 742 de mori de vânt, dintre care 526 funcţionau în judeţul Tulcea şi 216 în judeţul Constanţa. Primele mori de vant dobrogene au fost atestate documentar încă din 1585. Erau mori de tot felul, rotunde (construcţii fixe) sau “căciulate”, clasice, cu pivot central, cu aripi de scândură cele mai multe, dar şi cu aripi de pânză, aşa cum astăzi se mai întâlnesc doar în Ţara Lalelelor.

Din toate aceste peste 700 de mori, astăzi, în Dobrogea nu mai găseşti niciuna…. Există totuşi două reproduceri, ce ne amintesc de acele vremuri: una – la intrarea în Microdelta din Constanţa iar cea de a doua, la intrarea în curtea mânăstirii tulcene Celic Dere. Morile veritabile de la 1900 au dispărut aproape în totalitate. Doar cinci dintre ele au supravieţuit timpului dar au fost mutate la Complexul Naţional Muzeal Astra din Sibiu, unde pot fi astăzi admirate. Patru dintre ele sunt din judeţul Tulcea iar una din judeţul Constanţa. Ne îndreptăm atenţia asupra acesteia din urmă. Este singura moară de vânt cu

Gasesti mai multe cu un click aici !

Planeta India: Hare Krishna si Adio!

de Ovi Madsen

      La o jumătate de oră de condus de Jaipur ajungi într-un sat foarte vechi pe nume Samode. Aici te poţi plimba aproape pentru o oră într-o şaretă trasă de un dromader sau dromaderiţă, însoţit de un ghid dotat cu toate cunoştiinţele despre zona în care vorbeşte şi uns cu toate alifiile. Astfel, în timp ce adorabilul dromader înaintează agale prin satul străjuit de copaci cu rădăcini exterioare, dintre care cel mai vechi are nu mai puţin de 650 de ani, ghidul pe nume Laximan îţi povesteşte câte-n lună şi stele despre istoria şi prezentul fascinantei aşezări în care te găseşti.

Astfel poţi afla, printre multe altele, că Samode îi este dedicat lui Hanuman, Zeul Maimuţelor, căruia localnicii îi aduc ofrande la un templu greu accesibil scobit în zidul unui versant. Acest templu se continuă într-un tunel de doi kilometri care face legătura cu vechiul fort de apărare a străvechii aşezări. Deşi am fost tentaţi să-l explorăm, ni s-a sugerat să n-o facem deoarece, în primul rând, nu eram hinduşi, iar, în al doilea, tunelul este plin de şerpi veninoşi. Din fericire pentru locuitorii Samode-ului, sălbaticele dealuri care îl străjuiesc sunt pline de asemenea pietre semi-preţioase, dintre care

Gasesti mai multe pe http://www.sacalatorim.ro/planeta-india-hare-krishna-si-adio/

Cateva "ponturi" la Napoli

de Marian Lisu

      Ca unul din stindardurile napolitane, capitala celor doua Sicilii cum a mai fost cunoscut din vremuri, sta de straja la intrarea in golf Castelul Nuovo. A fost totodata reduta de aparare navala dar si resedinta regala, in prezent adapost al unor muzee sau colectii de arta.Se mai cunoaste si sub denumirea de Maschio Angioino sau cea de Chastiau Neuf.

     Inca din secolul XIII se ridica sub privirea lui Carol I de Anjou, imbunatatit si fortificat de urmasul sau (al II-lea) precum si de Robert de Anjou, decorat cu fresce si picturi originale de Giotto in Capela Palatina, acolo unde se gaseste si coroana regala. Portile de bronz sunt pastrate cu loviturile ghiulelelor trase, unele nici nu au mai fost extrase, iar la etaje sunt vizitabile galerii de arta (pictura si sculptura), unele opere geniale, preponderent

Hotelul Negresco Nisa, visul unui majordom

de Claudiu Padurean

        Pe celebra "Promenade des Anglais" din Nisa există de o sută de ani un hotel al cărui nume are o puternică rezonanţă românească: "Negresco". E vorba de un hotel de lux, clasat 5 stele, creat de un român şi care face parte astăzi din puţinele imobile de acest gen rămase independente. Nu aparţine nici vreunui fond suveran arab, nici unui fond de pensii american şi nici măcar nui prosper om de afaceri francez. Nu, hotelul Negresco e de şase decenii în mâinile aceleaşi proprietare, Jeanne Augier, în vârstă de 90 de ani. O doamnă care a transformat hotelul într-un adevărat muzeu colecţionând şi expunând în diversele spaţii comune dar şi în camere opere de artă în valoare de mai multe sute de milioane de euro, potrivit RFI România.

       Hotelul "Negresco" e o adevărată capodoperă. Hotelieră fireşte, dar mai ales arhitecturală şi artistică. Construcţia, ridicată exact în mijlocului promenadei englezilor - "Promenade des Anglais" - astfel botezatà pentru că englezii au creat-o în secolul 19, a fost înălţată şi inaugurată în ianuarie 1913. Acum o sută de ani, românul Henri Negresco, pe atunci un simplu majordom visa să-şi construiască propriul hotel pe o parcelă de pământ cumpărată pe malul mării, la Nisa. Planurile clădirii sunt realizate de arhitectul Edouard-Jean Niermans - cel care desenase şi Le Moulin Rouge din Paris. La Nisa, planurile arhitectului sunt adesea corectate de Negresco căruia îi place să intervină şi să se impună. Astfel, o legendă spune că cupola roz a hotelului are forma sânului amantei sale. La terminarea primului război mondial, hotelul, care fusese rechiziţionat pe post de spital, dă faliment şi Negresco, înainte sà moară în 1920, îl vinde unei societăţi belgiene. Din 1957 instituţia hotelieră ajunge pe mânile unei singure persoane, Jeanne Augier, căreia tatăl ei îi dă pe mână administrarea hotelului. Un hotel devenit graţie acestei pasionate de artă franceză, un adevărat muzeu. Încă de la intrare, marmura, statuile şi tablourile te compleşesc. Începi vizita cu salonul zis "Versailles" sub atenta supraveghere a lui 

Gasesti mai multe accesand acest link !