luni, 19 noiembrie 2018

Ghid de Iordania

de Mihaela Babici
      Iordania te impresioneaza profund si te surprinde aproape la fiecare pas. Incantatoare si contrastanta, aceste meleaguri au captivat atentia calatorilor inca din antichitate si continua sa o faca si azi, chiar daca acum putem spune ca este adaptata la modernismul zilelor in care traim. Va invit la o calatorie fascinanta prin Aman, Petra, Wadi Rum sau Marea Moarta!
             M-am gandit mult cum sa incep povestea experientei deosebite pe care am trait-o acum cateva saptamani, cand, printr-un concurs de imprejurari (care s-au dovedit in cele din urma a fi foarte fericite) si impinsa de la spate am ajuns in … Iordania. Inainte de a pleca si nestiind mare lucru despre acesta tara, am zis “Iar la arabi?” Fusesem in Tunisia, Egipt, Emiratele Arabe Unite si mi-as fi dorit in Europa anul acesta. Dar sa revenim…
       Iordania te impresioneaza profund si te surprinde aproape la fiecare pas. Incantatoare si contrastanta, aceste meleaguri au captivat atentia calatorilor inca din antichitate si continua sa o faca si azi, chiar daca acum putem spune ca este adaptata la modernismul zilelor in care traim. Am ajuns in Amman, capital Iordaniei, cu o cursa directa Bucuresti – Amman, cu aterizare pe la ora 3 dimineata. Desi nu este o ora la care simturile sunt “treze” in totalitate, primul conctact cu Iordania, aeroportul Amman genereaza prima surpriza: un aeroport foarte modern si foarte mare, senzatia de marime fiind data probabil se de faptul ca era foarte putin aglomerat la acea ora. Culoare lungi cu mocheta pe jos, mocheta care arata impecabil de parca nu demult ar fi montat-o si de parca nu ar calca-o in picioare mii de pasageri zilnic, ne conduc in cele din urma spre sala in care
Afla mai multe cu un click aici !

duminică, 18 noiembrie 2018

Experiența mea Coreeană: Busan si Gyeongju

de Edina Catana
       Al doilea cel mai mare oras coreean, Busan (pronuntat Pu’ssaan) e mare… Cat de mare? O metropola cu o populatie interurbana (orasul in sine) de aproximativ 3,6 milioane de locuitori… cand Parisul (orasul, fara zona metropolitana) are aproximativ 2,2 milioane doar… Te lasa masca nu doar prin aceste cifre, dar si prin asezare si context. Care context inseamna raulete si dealuri, plaje cat incape, golfulete si zone muntoase ce fragmenteaza intreaga extindere urbana.
         Si daca nu e de ajuns, haideti sa incepem cu cartierul „wuaw”: Haeundae. Gangnamul Busanului, zgarie-nori din plin, arhitectura moderna, design… The Bay 101 yacht club, o platforma de cateva etaje (5), foarte designish, ofera tot ce iti poti dori pentru o seara perfecta: restaurante de clasa, baruri si cluburi (care club situat pe terasa in aer liber, platforma deasupra marii cu priveliste la cartierul „wuaw”). In timpul zilei serviciile de inchiriere de yachturi (de lux, croiaziera, de seara) jet skiuri si banane plutitoare ( :)) ), dar si cursuri de yachting variaza destul de mult. (ca si pret si oferta).
     Nu departe de Haeundae, se afla cartierul destinat
Afla mai multe cu un click aici !

joi, 8 noiembrie 2018

Incest, scandal și țepe financiare la Castelul Iubirii. Scheletele din dulapurile castelului în care au locuit Octavian Goga și Endre Ady

de Claudiu Padurean
    Castelul Iubirii din Ciucea a devenit una dintre cele mai căutate destinații turistice de pe Valea Crișului Repede. Tot mai mulți turiști străini opresc pentru a admira castelul construit la finalul secolului al XIX-lea și cântat de poeții Octavian Goga și Endre Ady. Însă istoria acestui castel include și fapte rușinoase, printre care o căsătorie incestuoasă, un scandal amoros în care a fost implicat unul dintre cei mai mari poeți români, precum și o înșelăciune care pătează biografia celui care avea să devină prim-ministru al României Mari.
   Castelul Iubirii de la Ciucea este așezat pe un povârniș care domină spectaculoasa Vale a Crișului din Munții Apuseni. Castelul a fost construit la finalul secolului al XIX-lea de către bogatul avocat Miklos Boncza din Huedin. Practic, construirea acestui castel se leagă de o legătură incestuoasă. Miklos Boncza se plimba alături de fiica surorii sale pe Valea Crișului, iar tânăra fată i-a spus că dacă i-ar construi cineva un castel pe stânca ce domina Crișul, ar face orice pentru acea persoană. Miklos Boncza a construit castelul și a luat-o de soție pe nepoata sa. Din această căsătorie incestuoasă s-a născut una dintre cele mai frumoase fete din Transilvania, fiica sa, Berta Boncza, cea care avea să devină
Citeste mai multe aici!

joi, 1 noiembrie 2018

Celebrul site AHU TONGARIKI,RAPA NUI (Insula Pastelui) – Dimensiunea MOAI-lor vs. dimensiunea omeneasca

de Paul Drosu

Celebrul site AHU TONGARIKI, probabil cel mai cunoscut de pe insula si cu cei mai impresionanti Moai, aflat exact la baza vulcanului Poike, cel mai izolat si mai vechi dintre cei 3 vulcani principali care formeaza varfurile formei triunghiulare ale acestei insulite. Acest site este aproape si de celebrul vulcan RANO RARAKU, din piatra caruia s-au sculptat cei aproape 1000 de MOAI de pe insula. Si acesti 15 MOAI, ca si mare majoritate a celorlalti aproape 1000 de MOAI, privesc INSPRE interiorul insulei, inspre oamenii de pe insula, pentru a-i proteja si a le da putere. Cu o singura exceptie, a 7 MOAI, care privesc inspre ocean…dar despre ei vom vorbi in alta postare.
Intre acesti 15 MOAI din imagine, orientati spre rasaritul soarelui la solstitiul de vara, este, se pare, si cel mai greu MOAI din RAPA NUI, de circa 86 de tone (!!!)…dar nu si cel mai inalt (si, dupa unii, chiar si mai greu), dar despre care vom vorbi tot intr-o alta postare.
RAPA NUI se pare, conform majoritatii cercetatorilor, ca

miercuri, 31 octombrie 2018

Sindromul calatorului

de Dr. Florin Conghilete
       Îți poate părea ciudat să auzi că exista așa ceva, dar da, azi îți voi vorbi despre sindromul călătorului.
   Făcând parte din bolile cu manifestări tranzitorii de ordin psihic, uneori chiar psihosomatic, iar rareori psihiatric, acest sindrom capătă formă atunci când turiștii sau călătorii sunt confruntați cu diferite situații în țările pe care le vizitează. Fie că este vorba despre uimire, surprindere, stupefacție, fie ca vorbim despre anxietate sau angoasă, acest sindrom își face loc în realitatea călătorilor, aceștia confruntându-se la o perioadă de timp dupa sosirea lor în țara în care călătoresc, cu probleme pe care nu le-au anticipat și pe care nu și le-au imaginat. Cea mai cunoscută destinație pentru a creiona acest sindrom este India.
 Manifestările clinice pe care călătorul le prezintă:
 – delir acut, halucinații, sentiment de persecuție (convingerea delirantă că este victima unor agresiuni, iar cei din jur îl privesc cu ostilitate), stare de agitație, de frică extremă, delir, ducând chiar la apelarea serviciilor poliției in urma acestui resentiment. Nu uita totuși, că