vineri, 4 octombrie 2019

Coralii si farmecul lor...

de Paul Drosu

Peisaje neatinse de "binefacerile" civilizatiei omenesti, cum extrem, extrem de putine locuri tropicale au ramas pe aceasta planeta!  Nu-i vorba ca peisajele din imagine sunt ajutate sa fie in aceasta stare si de cateva elemente obiective si subiective: de distanta imensa fata de orice masa continentala si de mizeria deversata in mari de miliardele de oameni care traiesc pe continente, de numarul foarte mic de turisti care ajung aici si deci de distrugerile si reziduurile produse de ei, de numarul mic de localnici care nu si-au VANDUT Paradisul, nu au emigrat in masa in alte locuri care le-ar fi oferit o fericire iluzorie, localnici care traiesc in comuniune cu Natura, de temperatura constanta a oceanului, care nu provoaca ALBIREA (moartea) coralilor, de lipsa industriei, de departarea fata de rutele marilor vase, ale petrolierelor, de marea departare fata de cele 2 zone de nord-est si sud-vest horrror din Pacific, cimitire a milioane de tone de plastic, de lipsa uraganelor, a cutremurelor si a tsunamiurilor, de lipsa malariei...si inca destule elemente! 
Cand explorezi acesti atoli de corali, te astepti ca de dupa fiecare colt sa iti apara in fata vreun pirat sau explorator de acum 200-300 de ani! 

miercuri, 2 octombrie 2019

Strasbourg - Neustadt and its German-built New Town

de Marian Lisu

E zona cu influență germană a Strasbourg-ului, în vecinătatea insulei formate de brațele Ill-ului.
Construit în stil Haussmann, se dezvoltă pe spații aerisite în perioada de mijloc a anexării, pe la 1870.
Plăcută de Kaiser-ilor William și Frederick, aduce plusvaloare prin edificii de înaltă ținută.
Fie că ne referim la Teatru, Biblioteca sau Palatul Rhinului, complexul circular din marea piață încântă privirea la 360 de grade.
Oarecum în contrapunere cu spațiul îmbâcsit din zona insulei Ill, prin care te copleșește frumosul din toate direcțiile deopotrivă, aici vorbim de o desfătare a zonei verzi – imensa Place de la Republique, ce are în centru Monumentul celor trecuți.
Privind în toate direcțiile te împresoară imense construcții monumentale, toate cu funcție publică: Bibliotecile (Centrală și cea Universitară), Prefectura, Teatrul, dar și supremul Palat al Rhin-ului.
În palat își desfășoară activitatea cea mai longevivă structură europeană – Comisia centrală pentru navigație pe Rhin.
Pentru craioveni – asemănarea Prefecturii regiunii Grand-Est și Bas-Rhin cu Universitatea noastră este izbitoare, diferența constă în numărul mare de ofițeri de securitate, la ei.
Nu este o zonă prea iubită de francezii get-beget, asperitățile încă mai au relief, aspecte de care ne-am lovit în contextul informațiilor referitoare la bisericile monumentale sau chiar minim de amănunte despre accesul la singurul muzeu în Neustadt – Centrul Internațional al Ilustrațiilor – Tomi Ungerer, de văzut pentru frumusețea constracției și ironia franco-germană din prezentările grafice.
Pentru cei pasionați de stiluri arhitecturale nu trebuie ratate cele două superbe biserici, cea reformată St. Paul și cea catolică St. Pierre-le-Jeunne, excelent încadrate în peisaj.
E replica dată goticului francez, frumoase la interior, dar în special cu o arhitectură exterioară de excepție, ce conferă privitorului sentimentul de ,,altceva‘‘ – orașul dinăuntrul orașului.
Iar de final, deși amplasat undeva spre periferie, Parlamentul - clădirea SF în care am intrat extrem de facil și în care ne-am simțit ,,acasă”, fără a fi implicați decât prin vot în actul politicilor europene.

Delfinul roz de Amazon

de Paul Drosu

Rio AMAZONAS – Delfinul roz de Amazon sau "BOTO", in mijlocul Amazonului (Maranon), la peste 4.000 de km de varsarea in Atlantic, salbatic, fericit si liber...sa se apropie de noi si sa stea cu noi cat vrea si cum vrea, fara sa il ademenim cu hrana...

Delfinul roz de Amazon este o specie din ce in ce mai amenintata, care face parte din alta "Familie" decat delfinii oceanici.Prin oceanele si marile planetei se pot intalni destul de des mamifere acvatice (inclusiv la tarmul Marii Negre), insa, unele mamifere acvatice sunt vazute mult mai rar de cei ce calatoresc prin lume, in primul rand pentru ca sunt rare si au areale restranse in care traiesc si, in al doilea rand, pentru ca in acele areale se ajunge greu si sunt binisor mai primejdioase pentru sanatatea sau viata calatorului decat alte zone ale lumii. Asa cum este si minunatul fluviu Amazon, cel mai maret fluviu al planetei. 
Delfinul roz de Amazon poate fi intalnit si pe fluviile Madeira (cel mai mare afluent al Amazonului) si Orinoco. Au adaptari speciale pentru viata in Amazon, cum ar fi aceea ca vertebrele cervicale nu sunt sudate, astfel putand sa isi miste capul pana la 180*, lucru folositor cand se hranesc in apa mica sau pe suprafete inundate. Se spune ca se pot transforma in barbati cand vad fete singure de-a lungul tarmului Amazonului, pe care le seduc si cu care procreaza. Exista si o frumoasa legenda despre dragostea dintre o tanara si frumoasa fata, Rosita, si un superb baiat, care era de fapt un delfin roz ce se transformase in barbat pentru a o seduce.

Mica aventură germană – azi Reichenau

de Marian Lisu

Evul Mediu așează pe cea mai mare insulă a Lacului Bodensee veche abație, oază a monahismului încă din anul 724.
Cu pictură primordială, tip frescă, biserici masive și bine structurate, impecabil păstrate timpului, rămâne un bastion al credinței stabilite cu regulile impuse de Imperiul Roman de Apus.
Am fost de veghe în lanul de flori multicolore, mai apoi printre serele impecabil îngrijite de frați în credință, am admirat și contemplat, am rămas muți în fața unor edificii unicat.Și am tras în piept aer pur, căci poluarea nu atinge insula, totul e liniște la superlativ, oamenii cordiali și serviabili (am făcut autostopul și ne-am descurcat de minune).
Linia credinței începe cu Biserica Sf. Gheorghe, unde se păstrează capul sfântului și unde există primele reprezentări de scene biblice, inclusiv a diavolului și iadului.E în centru e Munster (catedrala cu hram Sf. Fecioare și a SF. Marcu), cu palatul atașat și cu aer sobru, iar la extremitate e Biserica Sf. Petru și Pavel, cu tavanele de poveste.
De văzut într-o viață de călător, căci ține de istoria europeană, are o frumusețe răpitoare, iar apele clare ale lacului te împresoară la aceeași distanță de Germania ca și de Elveția, e magic....

marți, 1 octombrie 2019

Mica aventura germana :Heidelberg

de Marian Lisu
Cândva, urmăream un concert al lui Rieu în care artistul își pusese sufletul chezaș - ,,I lost my hart in Heidelberg”, dar nu puteam percepe magia pe de-a-ntregul.
Melodia germană de pe la 1925, era preluată în timp sub forma unui Fox-Trot pe vinil, apoi marș
militar al temutei oștiri, dar ideal sună pe ritmuri simfonice moderne.
Pentru a putea stabili obiectivele orașului vechi am urcat din prima la castel.De fapt la super-castel, căci e Creme de la creme în materie.Colosala construcție, pe meterezele muntelui din proximitatea râului Neckar, e accesibilă cu cremaliera de undeva de pe lângă piața publică, unde se află Rathaus(primăria) .
Pentru a înțelege rigurozitatea tipic nemțească recomand Muzeul interior, pe aripa dreaptă, cel al famaciei – cea mai laborioasă și mai bine structurată colecție de plante și recipiente medievale, ustensile ciudate sau alambicuri rudimentare, toate amplasate într-un cadru de