Craciunul la Predeal

de Elena Trifan

Petrecem sărbătorile de Crăciun în judeţul Braşov. Ne cazăm pe Valea Râşnoavei din oraşul Predeal. Locul puternic energizat, aerul curat, mirosul de răşină, verdele pădurii, susurul apei, soarele strălucitor, răsăritul şi asfinţitul soarelui, răsăritul lunii sunt câteva din deliciile cu care natura ne răsfaţă în această perioadă. Poziţia pe care o avem nu ne permite să vedem răsăritul de soare în toată măreţia sa, aşa că ne mulţumim să privim numai reflectarea lui pe stâncile golaşe cărora le dă o culoare aurie, care combinată uneori cu albul zăpezii pare şi mai strălucitoare. Fascinaţia cea mare o constituie însă serile cu cer senin şi lună argintie care se înalţă treptat-treptat deasupra brazilor. Sinceră să fiu, iarna nu am avut niciodată posibilitatea de a admira cerul atât de mult. Timpul liber, temperatura aerului nu prea ridicată ne permit să savurăm seară de seară taina cerului ale cărui limpezime şi strălucire de-a dreptul divine ne introduc în atmosfera magică a Sărbătorilor Naşterii Domnului. Avem impresia că acolo pe cer timpul a stagnat la momentul Naşterii lui Iisus, că o strălucire divină se pogoară din înaltul cerurilor şi se concentrează în stelele ce semnalizează blânde şi surâzătoare marea taină a întrupării Luminii sfinte în forme de viaţă efemeră, că

Universul tot trăieşte numai şi prin prisma acestei lumini. Simţim în ele permanenţa vieţii veşnice, triumful izbânzii asupra suferinţei, al luminii asupra întunericului. Avem impresia că stau acolo de mii de ani ca martori eterni şi semnalizatori ai veşnicei sărbători. Versuri simple mi se înfiripă în minte: „Luminiţă, luminiţă,/Te-ai aprins în poieniţă,/Ne dai harul cel senin/De la Domnul din grădini./ Te-aş atinge-ncet cu mâna/Să-mi aprinzi în suflet luna,/Să fiu mereu luminată/De lumina ta curată./În Ajunul de Crăciun/Eşti a cerului minuni,/Luminând precum odată/Steaua Domnului curată.”

Pentru ca triumful luminii şi bucuria noastră să fie depline, Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o minune, luna plină din ajunul Crăciunului, fapt ce nu s-a mai văzut de 38 de ani şi care nu se va mai vedea curând. Trăim un moment al marii revelaţii şi al comuniunii universale. Prin intermediul ei cerul pare a se uni cu pământul, efemerul cu eternul, materialul se spiritualizează şi devine aspiraţie spre înălţime şi desăvârşire, plăcere de a contempla şi a se minuna. O lună sferică, argintie, pură şi strălucitoare se ridică pe cer deasupra brazilor. Pe măsură ce se înalţă, imaginea ei devine şi mai mare şi mai strălucitoare. Pare un disc alcătuit din argintul cel mai pur, o oglindă în care se reflectă esenţa lumii, în care ai vrea să te cufunzi. În mod involuntar o invocaţie îmi răsare în minte: „Lună plină, lună plină,/Adu-mi viaţa în lumină!/Între cetini binevenită/Adu-mi în viaţă ursită!/Adu-mi raiul cel ceresc/Peste traiul omenesc!/Fii lumina cea mai pură/Peste inima cea bună!/Fii al Anului destin/De rod pur şi trai senin!”

Luna şi stelele par mai strălucitoare şi mai limpezi ca oricând, probabil şi datorită atmosferei mai curate din zona de munte în care ne aflăm şi datorită magiei Crăciunului. Venisem aici cu oarecare teamă de urşi despre care aflasem că bântuie în zonă. Treptat frica îmi dispare, este iarnă şi sper ca ei să hiberneze, spiritul Crăciunului este aproape şi sper să ne protejeze. Mai în glumă, mai în serios mă gândesc că nu ar fi rău totuşi să le dedic câteva versuri, poate îi îmbunez, poate reuşesc într-un fel să îi exorcizez: „Te invit la dans, Martine,/Să te-nvăţ hora, stăpâne,/ Să dansăm brâu şi tangou,/Să te-mbăt cu mult lichior./Să te bucuri, împărate,/C-ai dansat şi tu o noapte/La poale de codru, frate,/Şi-ai uitat de tomberoane,/De miros dulce de carne./Te-ai suit pe bicicletă/ Şi-ai uitat de pui, băiete,/Ai rupt pedalele în două/Cu chintalele vreo nouă./Anul Nou când o veni/Să bei şampanie cum o fi?/Să te-mbăt cu vin şi ţuică/Să-ţi treacă dorul de ducă,/În bârlog să stai cuminte,/ Să mănânci ramuri crescute/În pădurea de pe munte./O veni vremea vreodată/Să uiţi năravurile toate,/Să ne primeşti cu frăţie/ În a ta împărăţie,/Să mânânci mure curate,/Ci nu mâncăruri spurcate/Sau să fii o jucărie/ Pe la circ şi în vitrine./Copiii să te dorească,/Să nu le mai bagi frica-n oase./Moş Martine, Moş Martine,/Fie-ţi viaţa în lumine/ Şi-n Ajun de Anul Nou/Să ne mângâi doar în somn!”

De Ziua Naşterii Mântuitorului, soarele nu este prea generos cu noi, refuză să îşi arate chipul. Lumina fizică este însă înlocuită cu cea spirituală a Naşterii Mântuitorului pe care o găsim din plin în Catedrala „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Predeal. Aici totul iradiază numai lumină, armonie şi veneraţie: pictura interioară, cântecele religioase dedicate Naşterii Mântuitorului, Pastorala Naşterii lui Iisus adresată credincioşilor de Mitropolia Sibiului. Părintele paroh ne atrage atenţia asupra icoanei Naşterii Mântuitorului, copie a celei din Bethleem. Aceasta îl înfăţişează pe Iisus înfăşat, alături de Maica Lui, deasupra lor se află o stea din care coboară o rază de lumină către Maica Domnului şi Pruncul Ei. Cu lumina în suflete petrecem o dupăamiază a armoniei, a reechilibrării spirituale.

A doua zi plecăm într-o călătorie spre Cabana „Trei Brazi”. Pe cerul Râşnoavei norii sunt străpunşi de raze firave de lumină. În Predeal, în faţa noastră cerul are chip întunecat, de smoală. Intrăm pe drumul ce duce la Cabana „Trei Brazi”. Ne întâmpină un peisaj auster, în care păduri uscate de foioase alternează cu păduri verzi de brad, cu tăpşane şi văi unde putem poposi pentru a contempla împrejurimile. Pe cer se desfăşoară un joc al nuanţelor de gri: gri-plumburiu, gri-alburiu, gri-albăstrui.

Parafrazându-l pe Iona am putea spune că Universul este un şir nesfârşit de munţi de înălţimi, forme şi culori diferite. Ajungem la Cabana „Trei Brazi”, situată la poalele Masivului Postăvaru, la o altitudine de 1120 de metri. Peisajul este asemănător celui de până aici. În dreapta drumului se întinde o pădure masivă de brad. Nu rezistăm tentaţiei de a intra în ea. Pe sol nu este niciun pic de zăpadă, ci doar frunzişul de un maroniu veşted al unei toamne pierdute în iarnă. Pâlcuri de iarbă verde scot capetele deasupra frunzelor din loc în loc. Soarele începe să mijească anemic printre ramuri. Pădurea ne ameţeşte cu mirosul ei rece, dar natural, de pământ reavăn, de frunze uscate, răşină de brad. Simţi o stare de calm, de revigorare, o dorinţă de a permanentiza această relaţie cu cosmosul în elementele lui esenţiale: pământ, aer, vegetaţie, lumină. Aş vrea să am picioarele puternic înfipte în pământ şi prin ele să îmi circule toate energiile acestuia, să am plămâni uriaşi şi să pot respira tot aerul pădurii, deasupra capului, o antenă prin care să pot capta toate energiile cerului şi să pot deveni la rândul meu o sursă de energie şi lumină, să întind mâini prietenoase către toţi oamenii lumii pentru a le oferi prospeţime, puritate, energie şi lumină, dar mă mulţumesc să rămân o fiinţă minusculă capabilă să beneficieze de darurile Cosmosului într-un loc presărat de Domnul în marea nesfârşită a Universului. Ce păcat că tinerii de astăzi nu mai ştiu să se oprească într-o pădure, să admire, să respire şi să se hrănească energetic şi afectiv, fără niciun fel de cheltuială! Natura este un bun la îndemâna tuturor, pe care îl neglijăm în schimbul orelor petrecute la volanul unei maşini, în faţa Internetului, vorbind la telefonul mobil, dansând în ritmul diavolesc al unei muzici zguduitoare, într-o lume a noxelor, a anchilozării fizice şi spirituale. Ies din pădure şi simt că am dobândit alt corp, mai puternic, mai pur şi mai eliberat de griji.

Ne îndreptăm către Cabana Secuiului. Ne întâmpină un peisaj diversificat: păduri de brazi, munţi înalţi, abrupţi, pietroşi, cu o vegetaţie săracă şi vârfurile pierdute în nori sau munţi cu vârfurile acoperite de zăpadă sau de pe care zăpada curge în şiroaie. Întregul peisaj pare o imensă floare şatirată. Cabana Secuiului îşi aşteaptă vizitatorii împodobită de sărbătoare cu crengi de brad, clopoţei, obiecte de artizanat şi îmbiindu-i cu mâcăruri tradiţionale specifice Crăciunului. Pe cerul bosumflat norii se adună bolovănos. Simţi că ţi se luminează întregul chip când spre ora prânzului ai posibilitatea de a zări pe el mici suprafeţe albastre sau de un albastru-smarald, înconjurate de nori alburii.

În după-amiaza zilei de 26 decembrie, la ora 17, asistăm la deschiderea Pârtiei Clăbucet din Predeal. Soarele creionează pe cer pete de culoare portocaliu-roşcat. Deschiderea pârtiei are loc, chiar dacă zăpada este insuficientă. Copii cu săniile dau viaţă pârtiei, amintindu-ne de „Iarna pe uliţă” a lui George Coşbuc. Pe o scenă în aer liber are loc un spectacol al iernii, al zăpezii şi al tinereţii. Acesta a început cu intonarea de către un grup de tineri a Imnului Predealului, „Shift – La Predeal”: „Ai vacanţă sau concediu,/Vrei pe munte, nu pe deal,/Cauţi un remediu,/Nu vrei stres şi nici scandal,/Ia-ţi nişte ghete, o giacă şi un fes/C-aici înveţi din mers./Haide, vino, vino la Predeal!// Haide, vino la, haide, vino la/Haide, vino la, la Predeal!/Haide, vino la, haide, vino la/Haide, vino, peisaju-i ireal!//Hei, şi plec cu toţi ai mei,/O luăm uşor spre Valea Prahovei./ Vrem puţină linişte, fără aglomeraţie,/Puţin aer curat, puţină inspiraţie.//Nu tre’ să-ţi faci griji de cazare!/Hoteluri, pensiuni, de zici că eşti la mare./Hmmm, şi azi o ard în deplasare,/ C-aici e tare, chiar dacă-i soare sau ninsoare.// Să ştii că aici facem din noapte zi./Ce tare-i filmu’ pe pârtia de schi!/Te rog nu fi trist, dacă tot eşti turist./Ştii c-ai ajuns în staţiunea ta de vis.//Hei, la cea mai mare altitudine, ne relaxăm cu certitudine./Şi dacă vrei senzaţional, ştii vorba aia.../Ori la bal, ori la Predeal.// Haide, vino la, haide, vino la/Haide, vino la, la Predeal!/Haide, vino la, haide, vino la!/Haide vino, peisaju-i ireal!//”

Primarul oraşului Liviu Cocoş adresează urări de bine pentru Noul An tuturor celor prezenţi. Solişti vocali, DJ-ei, dansatori şi dansatoare interpretează diverse genuri de muzică şi dansează în ritmuri trepidante. În faţa scenei se dansează hora bucuriei, a armoniei şi a voiei-bune. Aşteptăm zadarnic cu respiraţia tăiată coborârea schiorilor pe pârtie cu făclii aprinse în mâini. Stratul foarte subţire de zăpadă nu permite acest lucru.

Craciunul la Moeciu

de Elena Trifan

Pe data de 27 decembrie vremea este încă bună pentru călătorii, aşa că plecăm spre Moieciu, o altă atracţie turistică renumită a judeţului Braşov. Este sărbătoare şi am vrea să ne oprim la o biserică pentru a aprinde lumânări în amintirea celor morţi. În localitatea Cheia din comuna Moieciu, pe partea dreaptă a drumului zărim o biserică mică, cu acoperişul roşu de ţiglă în formă de şindrilă, înconjurată cu un gard masiv de piatră. Este Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, monument istoric, de categoria A. În curte se află şi cimitirul bisericii care o înconjoară pe trei din laturile ei. Pe pereţii exteriori sunt pictate în culori vii medalioane cu chipuri de sfinţi şi scene biblice. Pe peretele de la intrare sunt pictate scenele biblice: Adormirea Maicii Domnului, Schimbarea la Faţă, Cina cea de Taină, Naşterea Domnului. De la părintele paroh Paul Sumedrea aflăm că rezistenţa acestei biserici în faţa cutremurelor s-a datorat elasticităţii pereţilor alcătuiţi dintr-un mortar făcut din var nestins, nisip, piatră, lână ţurcană pe care locuitorii au adus-o din alte zone ale ţării. Catapeteasma este din piatră, pictura, uşile împărăteşti şi diaconeşti sunt cele originale de la 1720. Aici slujbele de Crăciun încep la ora 4 dimineaţa, deoarece Mântuitorul s-a născut când se îngâna ziua cu noaptea, marcând un nou început în religiile lumii şi se termină la ora 6,30 dimineaţa, înainte de răsăritul zorilor.

Localitatea Moieciu, situată pe malurile pârâului Turcu, la poalele Munţilor Bucegi şi Piatra Craiului, oferă o privelişte plăcută, fină şi relaxantă. Versanţii localităţii sunt acoperţi cu munţi golaşi sau împăduriţi, cu fâneţe riguros parcelate, pe care se profilează odăile, căsuţe tradiţionale din lemn folosite ca loc de adăpost de proprietarii terenurilor. Apa care curge paralel cu şoseaua este foarte limpede, având chip de zăpadă topită şi foşnet de pădure. Brazii care cresc pe unul din malurile ei îşi apleacă din loc în loc crengile gata să o atingă în semn de veneraţie şi dorinţă de contopire. Ne reţin atenţia câteva formaţiuni. Pe malul ei două stânci gemene între care se află doi brazi înalţi crescuţi din aceeaşi tulpină alcătuiesc un mic altar natural, un simbol al îngemănării elementelor acvatice, vegetale şi minerale. În muntele care se coboară spre apă, acoperit de brazi şi muşchi par a fi adevărate peşteri sau locuri tainice ce se cer a fi descoperite. Pe peretele dinspre râu, de culoare roşiatică, apa se prelinge în mici cascade.

După 1990 localitatea Moieciu a devenit o puternică staţiune agroturistică, ceea ce a adus în peisajul ei arhitectonic o mulţime de pensiuni noi şi moderne. Specificul tradiţional este încă reprezentat de câteva case vechi alcătuite din lemn şi acoperite cu şindrilă. Deşi ne aflăm în plină iarnă, soarele îşi arată chipul reuşind să îmbrace întreaga localitate în lumina lui aurie, rece şi strălucitoare.

Muzeul Orașului Regal Bardejov, Slovacia

 

 

de Marian Lisu

Muzeul de azi e o istorie vie a evoluției unui oraș din centrul Bătrânului Continent, de după 1200, când regele Bela al IV-lea stabilea limitele teritoriale ale burgului, până spre 1900, căci încă de atunci funcționează aici muzeul în această formă.

De ce e important – deține documente originale ale regilor sau împăraților (maghiari, poloni, de neam germanic), ce au emis acte administrative legate de istoria locului: Carol Robert, Ludwig I, Casimir (cel Mare), Sigismund (de Luxemburg), Vladislav I ori Ferdinand I.

Având statut special – oraș regal liber, a evoluat constant, nu doar prin mințile luminate ce i-au condus destinul, ci prin creația minților pricepuților meșteșugari, prin diferitele bresle: unii au făcut tipăritură (printre primele tipografii), alții au făcut arme cum nu se

Museo Napoleonico Roma

de Marian Lisu

După ce admirăm îndelung statuile dăltuite de Bernini, pe Podul istoric de pe vremea lui Hadrian, de-i zice Sant Angelo, la câteva minute de promenada pe malul Tibrului, găsim Muzeul Napoleonian.

Vizavi de Curtea Supremă (peste drumul de ape), la capatul podului Umberto I, se intră în Palatul Primoli, unde regresăm temporal, spre a cunoaște istoria dinastiei Bonaparte.

Palatul chiar a fost locuit de familia contelui Pietro Primoli, care a intrat în familie prin căsătoria cu Carlota Bonaparte, trăind anterior în proximitatea altor bonapartiste celebre: Matilde și Julia.

Puține sunt în vreme personaje care să fi influențat într-atât masa artiștilor (pictori, sculptori, graficieni, arhitecți, muzicieni), dar și politicieni, scriitori ori filozofi și istorici, precum marele Împărat, cel care dă Franței primul imperiu și o pune în secolul lui pe podiumul forțelor de temut ale umanității.

Avem la îndemână istoria familiei lui Napoleon, prin tablourile membrilor de vază, cu numele italice în galerii: Giuseppe (Joseph), Luiggi (Louis), Girolamo, Napoleone Luigi Bonaparte (Louis al II-lea), dar și pe Francesco – Il Re di Roma (Napoleon al II-lea).

Doamnele familiei sunt și ele prezente, prin reprezentări, obiecte personale, rochiile de gală, spicuiesc ceva nume: Caterina de Westfallia, Carlotta și Isabella Bonaparte, Maria Luisa de Austria și Josephine, Paolina sau Elisa Bonaparte.

O serie de obiecte personale dau un farmec aparte – de la o tabacheră cu monogramă, serviciul de cafea sau ceai, candelabre ale căror lumânări ardeau pe-atunci susținute de zeități, bijuterii personalizate cu miniaturi ale celor din marea familie etc.

În colecța obiectelor de artă decorativă își fac simțită prezența multe busturi marmorate, porțelanuri sau bronzuri valoroase, iar pentru pasionații de istorie, prin prisma adevărului a ceea ce s-a întâmplat pe fronturile marilor bătălii, sunt expuse inclusiv unele dintre acestea, în format mare.

Ni se perindă privirii colecția de arme (unele fiind capturi de război), costume de reprezentare, chipiuri, mobilierul regal, toate sunt prinse în inventarul camerelor tematice - care urmăresc evoluția în timp a perioadelor istorice: Primul și al II-lea Imperiu, perioada Regelui Romanilor, camera Paolinei, cea a Republicii romane, a Republicii Napolitane, dar și cele dedicate familiilor care au locuit în palat.

Am identificat și sonetul alegoric de la nunta Principesei Paolina (de Guastalla), sora lui Napoleon, cu principele Camilo Borghese, facut de Lucreția – Maria Letizia Ramolino (..tot mama, săraca!!), cunoscută în epocă drept Madame Mere, iar vila ce o vedeți în pictura veritabilă devine ulterior Galeria Borghese, locul cel mai bogat în artă din Eterna, despre care v-am povestit anterior – cei care au fost știu despre el, cei care nu - să meargă degrabă.

Muzeul de artă modernă Sprengel Hanovra

 

de Marian Lisu

Muzeul de artă modernă Sprengel, constituit cu bază a operelor strânse de un iubitor „de urât”, aduce o perspectivă a noilor exprimări în pictură și sculptură.

V-am făcut curioși cu urâtul din exprimare – ei bine, naziștii au strâns parte din operele de aici într-o expoziție, la Munchen, cu tema – Arta degenerativă. O considerau ciudată rău, în special cea de după Marele Război se încadra curentelor Cubismului francez, ori Expresionismului german, ambele deloc gustate de mințile neluminate.

Forme spațiale, fețe descompuse în elemente puse într-o nouă lumină, lumini și umbre care nu apăruseră până atunci în cadre, elemente de mahala, cabaret absurd, nuduri sau haimanale stau cuminți lângă scări strâmbe ce nu duc nicăieri, OZN-uri din nuiele...

Ce nu s-a înțeles??? Vreți să se audă – mi-au pus la dispoziție 100 de megafoane să