O zi superba, la Bucin

de Ioan Laslo

Tentatia de a iesi din case si a ajunge in natura este acum poate mai mare decat oricand. Este motivul pentru care am vrut sa avem contact cu iarna , muntele si zapada proaspat cazuta. Iar Bucin este foarte potrivit pentru asta. Pasul Bucin se afla la jumatatea distantei dintre Praid si Gheorgheni, iar accesul este foarte facil pe DN 13B. Muntii Gurghiului (trecatoarea aflata la 1287m separa Gurghiul central de cel sudic) ofera peisaje incantatoare. Zona beneficiaza de multiple posibilitati de cazare (cele mai recomandate sunt pensiunile puse la dispozitie de localnici), fiind o atractie pentru practicantii sporturilor de iarna. In final de

De ce Israel?

de Mircea Poeana

Israelul incepe vaccinarea adolescentilor. Dincolo de aceasta stire laconica se afla, de fapt, ceea ce pe drept se poate numi Miracolul Israel.

Am trait scurt timp la Tel Aviv - imi pare rau ca nu mai mult, incat sa cercetez mai in profunzime spiritul si forta care anima o natie venita din Cartile Sfinte.

Imi aduc aminte ca ma plimbam pe una dintre strazile capitalei israeliene si am ajuns in dreptul unui mic santier. Se repara o portiune de trotoar. Si atunci mi-am dat seama ca, de fapt, citadela e construita pe nisip. Spune foarte mult amanuntul asta. Cum sa ridici o asemenea asezare falnica pe o materie atat de fragila? Apoi am observat ca fiecare planta primea apa printr-o retea fina de tuburi aproape invizibile. Cum sa hranesti atatea plante minunate cand ai o singura sursa de apa - Marea Galileei sau, cum i se mai spune, Kinneret? "Lacul" pentru care a curs atata sange!

Si apoi am inteles.

Miracolul Israel este faurit de miracolul din mintea si din sufletele oamenilor. Nu o sa uit niciodata cuvintele unui om de acolo, intalnit intamplator, intr-una din plimbarile mele prin Yafo: "Singura cale ca sa supravietuiesti unui razboi perpetuu e sa traiesti cu adevarat!"

Israelul a inceput vaccinarea tinerilor! Pentru ca Israelul este un taram extraordinar de tanar in toata vechimea sa.

Poveste fara sfarsit...

de Mircea Poeana

Nu sunt aproape niciodată singur. Asa e munca mea.

Îmi urmez si imi urmăresc călătorii și încerc să le citesc gândurile.

De pilda, incerc să aflu ce cred ei când privesc icoanele.

Este ca și cum ai încerca să populezi diferite lumi în același timp.

Apoi, dupa aceasta geneza fara de sfarsit, le spun:

“Va rog să urcati în autocar. E timpul să plecăm"

Se duc unul câte unul încă uitându-se la icoane.

Odată, după plecarea tuturor, s-a întâmplat ca un domn să ramana pe o bancă, aproape nemișcat.

Doar ochii lui păreau să

CIPRIAN PORUMBESCU, COMPOZITORUL ADORAT LA BRAȘOV

de Maricela Stupar

 

Personal, pe Ciprian Porumbescu îl consider unul dintre marii compozitori ai lumii și sunt mândră că cea mai frumoasă perioadă din viața lui a trăit-o în orașul  de care mă leagă totul, oraș care i-a oferit tot ce a avut mai bun pentru ca marele compozitor să poată crea și pentru a se împlini ca muzician.

Născut cu numele Ciprian Golembiovski, la data de 14 octombrie 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în Bucovina, localitatea Șipotele Sucevei pe atunci situîndu-se în Imperiul Austro-Ungar. A devenit Ciprian Porumbescu în anul 1881, (Galamb traducându-se porumbel în limba maghiară), fiind fiul preotului ortodox Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Klodnitzki, de origine poloneză și a fost al doi-lea copil din nouă al părinților lui.

Din copilărie s-a deosebit de ceilalți copii din sat ca un copil intelligent și deosebit de talentat, însă predispus spre boală dar mereu plin de lumină și de viață. Porumbescu a crescut ascultând muzica dulce și veselă a folclorului românesc, care îl fascinează și se îndrăgostește de muzică. Tatăl, prieten cu unul dintre marii poeți ai neamului - Vasile Alecsandri, i-a cultivat fiului dragostea pentru țara și neamul său românesc. Însuși muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al

De la tramvaiul 41 la cel luxemburghez...

de Cezara Iorga

Anul 2019 a fost un an plin de schimbari - de locatie. Plecasem din orasul meu natal Targu-Mures, catre Bucuresti, catre deschidere de noi orizonturi. Bucurestiul m-a fascinat mereu, dincolo de lucrurile mai putin placute precum renumitul tramvai - linia 41 - o fosila de tramvai care se chinuie din rasputeri (pana si sunetul sinelor ne spune ca nu mai poate deja...) sa mai duca o tura de oameni catre destinatie. De fiecare data cand luam tramvaiul ma asteptam sa cedeze in mijlocul calatoriei, dar el, saracutul, inca mai duce putin, de altfel, ca multi seniori de acasa, care se mai agata de un job la 60+ pentru a-si ocupa timpul intr-un mod folositor. Noi, acasa, nu stim sa ne bucuram de timpul liber. Daca avem mai mult timp liber decat de obicei, deja ne panicam, cautam ceva munca in plus, nu cumva sa ne relaxam, sa respiram, sa ne bucuram de cate un lucru marunt. 

Eh, in 2019 spre final, din motive personale, am luat decizia de a parasi tara, pentru a ma reloca in Luxemburg. Da, eu, cea care mereu am