Nu sunt aproape niciodată singur. Asa e munca mea.
Îmi urmez si imi urmăresc călătorii și încerc să le citesc gândurile.
De pilda, incerc să aflu ce cred ei când privesc icoanele.
Este ca și cum ai încerca să populezi diferite lumi în același timp.
Apoi, dupa aceasta geneza fara de sfarsit, le spun:
“Va rog să urcati în autocar. E timpul să plecăm"
Se duc unul câte unul încă uitându-se la icoane.
Odată, după plecarea tuturor, s-a întâmplat ca un domn să ramana pe o bancă, aproape nemișcat.
Doar ochii lui păreau să caute ceva anume pe tavanul bazilicii din Esztergom.
"Domnule, îmi pare rău, este timpul să plecăm”
"Doar un moment... Mă rog pentru soția mea…”
Mi-a fost rușine.
Uneori, programul unei călătorii nu poate cuprinde programul sufletului.
Domnul se ridică și mă urmeaza, cu pasi mici.
“Soția mea a murit de curand, dar este mereu, aici, cu mine”
Mi-a arătat un loc tainic, sub cămașă.
“Ea este mereu cu mine, am poza ei aici ...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu