Născut cu numele Ciprian Golembiovski, la data de 14 octombrie 1853, în comuna Şipotele Sucevei, în Bucovina, localitatea Șipotele Sucevei pe atunci situîndu-se în Imperiul Austro-Ungar. A devenit Ciprian Porumbescu în anul 1881, (Galamb traducându-se porumbel în limba maghiară), fiind fiul preotului ortodox Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Klodnitzki, de origine poloneză și a fost al doi-lea copil din nouă al părinților lui.
Din copilărie s-a deosebit de ceilalți copii din sat ca un copil intelligent și deosebit de talentat, însă predispus spre boală dar mereu plin de lumină și de viață. Porumbescu a crescut ascultând muzica dulce și veselă a folclorului românesc, care îl fascinează și se îndrăgostește de muzică. Tatăl, prieten cu unul dintre marii poeți ai neamului - Vasile Alecsandri, i-a cultivat fiului dragostea pentru țara și neamul său românesc. Însuși muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al
lui Chopin, şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar de familia Golembiovski, acesta influențându-i viitorul artistic copilului Ciprian Porumbescu, ajutându-l să deprindă primele note muzicale ascultând pianul lui. Primele lecții de vioară le va primi la Iliești.Ciprian Porumbescu avea să devină unul dintre cei mai mari compozitori, violoniști, dirijori și pedagogi români, o mare personalitate culturală în epocă, recunoscut în lumea muzicală naţională şi europeană. De asemenea, teolog şi mare patriot, având un talent muzical de excepţie, în creațiile lui aducând tematici patriotice, elemente artistice ale autenticului românesc cu tot ce este mai frumos și pur, dezlănțuiri romantice de sentimente și speranțe. Toate creațiile lui încadrându-se în genul epocii romantice din acele vremuri.
Între anii 1879 - 1881, studiază armonia cu Anton Bruckner și primeşte o bursă de studiu la "Konservatorium fur Musik" din Viena, de la Franz Krenn primeşte noţiuni de muzică corală. Aici participă la multe baluri și cu această ocazie îl cunoaște chiar pe marele compozitor austriac Eduard Strauss, cel care împreună cu frații lui Johann și Josef alcătuiau dinastia muzicală Strauss. Aici compune ”După un veac de suferință”, operă care atrage nemulțumirea autorităților imperiale de la Viena și astfel nu mai primește bursa.
Datorită lipsei mijloacelor de subzistență, Ciprian vine la Brașov, la insistențele prietenilor săi Andrei Bârseanu și Lazăr Nastasi, pentru a-și continua studiile. Aceștia îl conving să accepte postul de profesor de muzică la Școlile Centrale Române din Brașov. Este primit în Piața Sfatului cu multă căldură și fast de Junii Brașovului, de sute de brașoveni, de intelectualii Braşovului, de muzicieni, profesori, medici, scriitori, istorici, preoţi, ingineri, industriaşi.
La Brașov stă între anii 1881 şi 1883, și trăiește cei mai frumoși ani din viața lui. Aici devine un ilustru profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov, astăzi Colegiul Național "Andrei Şaguna" pentru un salariu anual de 500 de florini dar şi dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, biserica însă ... fiind un loc mult prea rece pentru el.
Prietenia şi colaborarea cu muzicienii din Brașov, dar și cu alte persoane din cetatea Braşovului: profesori, pictori, medici, scriitori, dirijori şi cronicari etc., l-au ajutat să creeze cu mai multă încredere. În ziarele brașovene din acele vremuri se scria despre Porumbescu faptul că ,,atinge toate corzile ființei, este bucurie și agonie, punte peste timp, este înalțarea spiritului dincolo de ințelesuri și cuvinte.,,
,,S-ar putea spune că vioara fermecată i-a fost hărăzită celui mai sensibil dintre artiști pentru a da sunet unui popor ce avea nevoie să își înalțe eroii.,,
În anul 1882, la 11 martie, are loc în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov premiera uneia dintre cele mai frumoase operete care s-au creat în România vreodată, opereta în două acte "Crai nou" - prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Are un succes exploziv, cum nu s-a mai întâlnit la Brașov. La 12 şi 23 martie în acelaşi an tot la Braşov, vor urma alte două reprezentaţii cu succese la fel de mari. Urmează încă o reprezentație la Oraviţa. După aceste patru spectacole încununate cu un succes extraordinar, Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită:
"Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?".
Brașovul este legat pentru eternitate de premiera absolută a acestei lucrări. În pregătirea spectacolului au luat parte peste 60 de artiști amatori și a beneficiat de concursul Societății Filarmonice din Brașov. ”Gazeta Transivaniei”, singurul ziar românesc din Ardeal descrie succesul extraordinar al operei Crai Nou iar “Kronstädter Zeitung”, nr. 3 din 15 martie 1882. “Reprezentaţia cu opereta de Porumbescu … a fost primită cu vânzarea totală a biletelor şi cu multe aplauze. .. Opereta este făcută cu multă dibăcie şi rutină; mai ales corurile, sunt lucrate splendid.”
Opereta Crai Nou îmbină veselia cu poezia într-o atmosferă românească tonică și ne amintește un mit popular care spune că luna nouă poate aduce fericirea îndrăgostilor. Opereta este de fapt o glumă cu sfârșit fericit, în care un ispravnic este păcălit de doi tineri, ajutați de țăranii de la munte. Anica, chiar nepoata acestui dregător și Leonaș fug de acasă pentru a se căsători, dar sunt căutați de către ispravnic și jandarmi. Apărați de Dochița și de Moș Corbu, ei reușesc să se ascundă pentru ca, în final, Ispravnicul să îi și logodească.
La premiera operetei , Ciprian îi invită pe tatăl său și pe familia pastorului Gorgon, dorind ca în acea seară la Brașov, să se logodească cu Berta, marea lui iubire, cea căreia i-a dedicat opereta Crai Nou și multe alte creații romantice.
Tatăl acesteia însă, pastorul Gorgon refuză să-și dea acordul pentru căsătoria Bertei cu Ciprian Porumbescu pe motiv că cei doi ar fi de credințe religioase diferite. Suferința în urma pierderii Bertei îi agravează boala și se simte tot mai rău, iar la insistențele medicului său își ia două luni de concediu pentru a merge la tratament în Italia. El este foarte slăbit, iar medicii îi spun că a venit prea târziu și că nu mai sunt speranțe pentru a se vindeca.
În luna noiembrie 1882, la Braşov, în sala Hanului La Vulturul de Aur astăzi Școala Populară de Artă Brașov, prin susținerea oamenilor din înalta societate braşoveană, s-au organizat unele spectacole şi concerte de caritate în favoarea muzicianului Ciprian Porumbescu pentru a fi colectate fonduri pentru tratamentul său în Italia. Cronica acestui concert a fost redactată de medicul George Baiulescu şi publicată în „Gazeta Transilvaniei” Braşov. La 25 noiembrie, acesta pleacă în staţiunea Nervi astfel cum îl sfătuiește medicul său. Însă starea lui de sănătate nu se ameliorează, în plus, dorul de țară îl măcina și îi agravează boala.
În jurnalul său, iată ce scria Ciprian Porumbescu despre momentul magic în care a simțit nevoia să cânte, în fața valurilor Mediteranei:
„Mă reazem de un pisc de stâncă ce străbătea din mare şi gândesc ce oare să cânt. Ah’, îmi răspunsei în gând: «Voi cânta Doina, să o audă şi Mediterana şi Mediterana să o ducă oceanului şi să ştie şi antipozii noştri dincolo că numai un cântec e coborât din cer şi acela e Doina…»” Ciprian făcea să se oprească în loc trecătorii pe străzile Nevei, sau îi vedea în dreptul ferestrelor lor deschise, atunci când cânta „Valurile mării” în Italia, așa cum se opreau și trecătorii pe străzile Sucevei. Se zice că Verdi însuşi s-a oprit auzind cum cânta la pian.
În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, (sat numit azi Ciprian Porumbescu în onoarea compozitorului) lângă Suceava, doar după câteva luni iar la 6 iunie 1883, la nici 30 de ani, trece la cele veşnice în braţele surorii sale Mărioara şi sub privirile îndurerate ale tatălui său. Cu ultimele forţe, Ciprian i-a şoptit acesteia: "Să nu lăsaţi muzica mea să moară!". Ultima lui dorinţă, ce se regăseşte în ultima strofă din "Cântecul tricolorului", a fost îndeplintă, pe crucea sa fiind puse culorile drapelului românesc şi versurile "Iar când, fraţilor, m-oi duce/ De la voi, şi-o fi să mor/ Pe mormânt atunci să-mi puneţi/ Mândrul nostru tricolor".
În scurta sa viață a compus nenumărate lucrări, peste 250 de lucrări în genurile: muzică de teatru, muzică simfonică, muzică de cameră, muzică corală, muzică vocală etc. printre care putem aminti Tabăra română, cor bărbătesc cu solişti, pe versuri de Vasile Alecsandri, Candidatul Linte, comedie muzicală în două scene, lucrări corale: Patria Română, La malurile Prutului şi Altarul Mănăstirii Putna, cantată pentru solişti, cor bărbătesc cu acompaniament de pian, pe versuri de Vasile Alecsandri. Bătrâneasca, lucrare pentru pian, Dorul, pentru vioară şi pian. O Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români, cântece pe o singură voce, imprimată la Viena în 1880 în care se află şi Cântecul gintei latine, Imnul României June (Pe-al nostru steag), Cântecul tricolorului, Inimă de român ş.a. Compune Lăsaţi-mă să cânt, pentru voce şi pian, Serenada, cor mixt cu solo de soprana. Frunză verde mărgărit, cor mixt cu acompaniament de pian, Hora Sinaii, Rapsodia română pentru pian „Hora de la Stupca”, „Hora Braşovului” sau „Hora Prahovei”. și multe alte capodopere.
Muzica pentru celebrul său cântec patriotic, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, este folosită şi astăzi de către Albania, pentru imnul naţional „Hymni i Flamurit”.
În anul 1878, în timp ce a fost arestat timp de trei luni la Cernăuți alături de alți tineri în procesul Arboroasa, Porumbescu compune câteva dintre cele mai bune piese ale sale – minunata „Rapsodia română pentru orchestră”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Gaudeamus Igitur”, „Odă ostaşilor români” şi altele.
Închisoarea și condițiile în care a trait aici, aveau să-i fie fatale tânărului compozitor, care se îmbolnăvește grav de tuberculoză datorită pereţilor reci şi a mâncării proaste. După trei luni de detenție, însuși Mihai Eminescu îi ajută pe toți să fie eliberați.
Plecând spre Piața Unirii din Piața Sfatului, ajungem într-un punct de intersecție unde în fața ochilor ni se deschide un parc, chiar din fața Colegiul Național "Andrei Şaguna" fostul Gimnaziul Românesc din Braşov unde Ciprian Porumbescu a fost profesor, peste drum de Poarta Ecaterinei. Parcul poartă numele de Ciprian Porumbescu, iar în parc se află bustul din bronz al acestuia.
Filarmonica Brașov dirijată de mari dirijori ai lumii îi interpretează deseori operele în cadrul concertelor săptămânale, iar publicul ascultă cu mult drag și apreciază în mod deosibit aceste opere, recunoscând valoarea lor. În Brașov, o stradă îi poartă numele, iar dacă ajungi în Gara Brașov, auzi acordurile operetei Crai Nou. Toate acestea în semn de prețuire și respect a brașovenilor pentru marele nostru compozitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu