Concert la St. Giles Praga

 de Raluca Sofian

Fosta biserica a manastirii ordinului domninican e la fel de celebra azi gratie cinematografiei. Apare in Amadeus. In regia lui Miloš Forman, pelicula inspirata din viața lui Wolfgang Amadeus Mozart, a câștigat in 1984, vreo 40 de premii, din 53 de nominalizări. Dar dincolo de ea, nu Mozart ci muzica lui Salieri a avut de câștigat. Și asta gratie unei apariții remarcabile. Persuasiv in rolul lui Salieri a fost F. Murray Abraham, actorul care a și primit Oscar-ul, un an mai târziu.

Dealul Petřín - o experienta inedita

 

de Raluca Sofian

Azi e despre “Sus inimile!” Și pașii :)) Dacă nu e timp, funicularul rămâne calea cea mai practica și întrucâtva boema cale de-a escalada dealul Petřín spre aventura “aeriana”, traibila prin toti porii și provocatoare de inocente entuziasme a turnului de oțel - Petřínská rozhledna, Eiffel-ul Pragăi, mândrie a națiunii cehe încă din 1891. Dar dacă e, parol ca merita o Promenada tihnita pe aleile parcului/parcurilor de o parte și alta a Hladová zeď (zid medieval defensiv înălțat de săraci). Pe drum te învăluie involuntar un exercitiu de imaginație despre cum trebuie sa fi arătat priveliștea inițială din turn sau dealul in sine pana la atractiva idee pusă in practica de patosul industrializării. Litografiile vorbesc despre zone împădurite si ceva mai jos spre malul Vltavei de arii impresionante cu …vita de vie.

Dupa experiența cu vântul in plete (mult vant in plete!) in intimul spatiu expozitional deschis la subsolul turnului Panoramic găsești inedite captări fotografice. Unele vorbesc despre istoria de faima și prăbușire a restaurantului Nebozizek, altele despre temerarele acțiuni ale Czech Tourist Club. Plus câteva uzanțe probabil nebănuite la vremea ridicării stabilimentului. Afli de pilda printre rânduri cum apartia turnului a dat un imbold fără precedent activităților sportive. Sau acțiunilor de emancipare a femeii si schimbărilor in stilul de viața. Sau de fashion. (Deși azi cel puțin, între noi fie vorba, imaginea unor rochii infoiate diafan, a unor umbrele și palarii plutind de jur împrejur de vant furate sau a unor mănuși delicate desperecheate dau experienței o nota de originalitate.

P.S La întoarcere cotiți spre Strahov. Mănăstirea Strahov a permis unei berării comerciale, Klásterní Pivovar Strahov, să deschidă un punct de vânzare în incinta lor. Nu, călugării nu au de-a face cu procesul producerii berii. Și totuși, berea de aici și-a luat numele de la Sf. Norbert.

Vyšehrad - impetuos, chiar intimidant!

de Raluca Sofian

Oh, Vyšehrad! L-am văzut de câteva ori. De fiecare data, dimineata. (Nepremeditat, pur și simplu așa s-a întâmplat.) Mi-a parut impetuos, chiar intimidant. Cred ca desi m-a impresionat istoria-i (vezi Dinastia Přemyslid, Vratislav, Carol al IV lea, Razboaiele husite, razboiul de 30 de ani, Monarhia Habsburgica etc.) de sedus n-a reușit instant. Nu m-am simțit luată de val. Între noi empatiile s-au dezvoltat timid, treptat, cordial. Punctele forte au fost (și au rămas): măiestria frescelor Basilicii Minor, rotonda Martin, incredibila perspectiva panoramică și cimitirul. Mai ales cimitirul :)) In apărarea mea declar ca e o adunare extrem de selecta acolo fie si dacă-i amintesc doar pe Antonin Dvořák, Bedřich Smetana, Karel Čapek și Alfons Mucha! Pe scurt as fi etichetat locul ca având “parfum”. Unul cu note calme, sobre, de ambra. Sau mosc. Nu “vesele” oricum. Pana acum!!!

Hlavní nádraží - gara din Praga, un monument art-nouveau

 de Raluca Sofian

Dacă tot mi-am promis (și) o experiența feroviară la Praga, recent descinsa in oraș am reluat “tratativele” de unde le-am lăsat. De la Hlavní nádraží - mai exact. Gara principala din Praga e fără îndoiala un spațiu ...complicat. Ceva între centru comercial, hala, sala de asteptare și banda efervescenta, partial agonizanta, de rulare. Dar dacă treci de extinderile-i modernist-minimaliste si atingi miezul art-nouveau al vechii aule de plecare ramai pironit de încântare. Viziunea lui art-nouveau e un melanj intr-atât de diafan incat te ține la propriu cu ochii in tavan. Doar un stimulent și o directie sa-ti mai coboare gandurile și pașii in cotidian. Noi am ales cafeaua de la Fantova Kavarna si-un un bilet spre Kutna Hora. Adica Sedlec, cu goticu-i “fresco” și centrul vechi al urbei, acreditat UNESCO. Cum a fost și ce-am aflat?

Telegrafic vorbind experiențele zilei s-ar putea rezuma așa:

Capela decorată cu oasele husitilor și victimelor ciumei e un Memento Mori profund sub suflul căruia mai întâi inimile si curând dupa, gândurile încep trepida. Intre realitate și fotografiile cosmetizate din broșurile turistice exista însă un vizibil derapaj. Afara, lespezile noi de mormânt reușesc prin marmura si finisaj sa sublinieze doar un contrast trist, chiar agasant. (Pentru ca pana si in fata evidenței, orgoliul pare sa funcționeze intact.)

Nu cauti mult un respiro. In imediata proximitate te cooptează intriga unui Muzeu Lego & cafenea. Desi imposibil de anticipat afli, odată intrat, ca exista o silfidă (la propriu și figurat!) legătura între obiectivele ce s-au, la granița mileniilor, învecinat. Ba la o adică e o experiența unicat! Asociezi orice licoare fierbinte cu o companie “rece” iar timpul, pe nebănuite!, trece.

Pe la periferie orașul nu e tot numai un vis, dar centrul vechi nu-i de omis. Vitrine festive, alei cu poveste. Restaurante rustice. Fripturi cu gust, textura, condiment. Vinacoteci spre care s-au făcut poteci. Dar ce m-a fermecat a fost exodul molcom cu melos înaripat. Localnici și turisti deopotriva adunati pe inserat in jurul bradului din piațeta învăluită in sărbătoare. Aducand cu ei emoții in felinare. Aprinse! Si colinde-n ton. La unison. In Ajun de Crăciun, sumbrul Sedlec își pierde puțin din blazon. E mai firav. E doar un zvon!

La Cafe Central Viena...

de Mircea Poeana

 La Cafe Central nu te duci neaparat sa bei o cafea. Poti intra doar ca sa stai fata in fata cu posacul Franz Joseph si cu Sissi cea diafana, zugraviti cu maiestrie sub lumina mierie a candelabrelor. De fapt, a cere o cafea in locul acesta e mai mult decat arta. Trebuie sa deslusesti aromele si culorile si savoarea magica a fiecarei licori.Te poti delecta cu un Schwarzer, eventual Grosser, daca nu te-ai trezit bine, poti petrece vreo doua ore in fata unui Grosser Brauner, daca timpul are rabdare sau iti poti rasfata papilele cu licoarea preferata a Mariei Theresa, care uneori contine mai mult lichior de caise decat cafea...

Cafe Central este o institutie a bunului gust, unde ca sa vii trebuie sa te imbraci frumos pentru ca si asta e rostul unei cafele - stai la masa ca sa fii vazut si ca sa vezi... Uite, de pilda, acolo, la masa aceea ascunsa de o coloana de marmora sade domnul Freud, cu pipa in coltul gurii si pleoapele intredeschise ca intr-un vis inca netalmacit. Sau doar il asculta cu mare atentie pe tanarul Musil si se intreaba in gand cum poate exista pe lume un om fara insusiri? Strefan Zweig soarbe grabit dintr-un Kapuziner pentru ca mai are cateva retusuri de facut la portetul Mariei Stuart. La masa aceea rotunda, plina de strudele si de croissante, vorbesc zgomotos si gesticuleaza teatral Adolf Hitler, Trotsky si Josip Broz Tito. Agasanti oameni... Domnul acela timid, cu barba matasoasa si mustata in furculita, nu-i scapa din priviri, in timp ce mai schiteaza cateva idei la al sau Der Judenstaat.

- Buna dimineata, Herr Herzl!... Nu m-a auzit, e prea ocupat. Asa ca ies tiptil in Herrengasse si ma fac nevazut in multime.