Ansamblul arheologic din Tarragona,Catalunia,Spania

de Marian Lisu

De vei căuta gloria și decăderea Eternei, aici e locul ideal să simți cu adevărat ce a însemnat puterea imperială, în cel mai bine păstrat oraș ce ilustrează perfect nu doar arhitectura militară, ci și planificarea urbană. Undeva lângă țărmul scăldat de Mediterană, dar pe pământ iberic.

Tarragona de acum e un oraș splendid, un mix de culturi într-un amalgam de construcții diferite, dar care lasă privitorului destul cât să înțeleagă ceea ce exista aici încă de acum 2200 de ani.

Doar la umbra înaltelor ziduri defensive, păstrate impecabil timpului în secțiuni complete (dintre care cea mai importantă are circa 850 de metri), ai imaginea completă și complexă a gândirii strategice care a sistematizat aria ce urma să fie acoperită cu mândre edificii. Inginerii antichității și-au dat mâna cu iluștrii constructori lăsând posterității pavăza de piatră cimentată ce urcă hăt... în culmea dealului semeț.

Pentru a documenta trecutul romanic, accesăm locurile unde se păstrează vestigiile ce pomenesc numele celor mai însemnate personalități ce au trecut pe-aici, dar și locurile în care somnul de veci al celor înhumați fusese tulburat vremelnic de munca neobosită a arheologilor și antropologilor, scormonitori după cât mai multe detalii care să pună în lumină grandoarea.

Muzeele te poartă în urmă cu mai bine de două milenii, când inscripțiile îi pomenesc pe celebrii frați-generali Scipio (din care mai cunoscut e Publius „Africanul”, care-l învinge pe Hanibal în bătălia de pe câmpia Zama), pe Cezarul Iulius, pe Pompei, dar cel mai celebru e chiar Augustus.

Căci atât de mult l-au îndrăgit supușii pe Octavian încât i-au ridicat primul templu din Imperiu, chiar sus coama dealului din centrul orașului. Acolo unde acum se află măreața Catedrala Santa Tecla, cea începută acum vreo nouă veacuri în stil romanic, dar terminată gotic, chiar peste marele Templu al lui Augustus. La câțiva pași stau martori muți coloanele romane, ce susțineau arcadele acoperișurilor dinspre îngustele străduțe din piatră, ramificate ca un sistem sangvin și o fac plecând de aici – ca inimă a vechiului oraș roman.

Numele dat inițial de Tarraco este înlocuit de Iulius Cezar sub denumirea Colonia Iulia Urbs Triumphalis Tarraco, drept capitală a provinciei Hispania Citerior.

Pe Via Augusta mergem agale să găsim Muzeul Arheologic, undeva în zona de promenadă, chiar pe malul mării. Înăuntru aflăm cum s-au făcut descoperirile, ce au dezvăluit artefactele și multele vestigii puse fain în valoare în vitrinele interactive. Ne este prezentată și zeița protectoare a gladiatorilor ce căutau glorie în luptele sângeroase din Circul Roman, edificiu pe care îl descoperim ceva mai sus, la scurtă distanță.

Bolțile ce susțineau tribune în aliniament mai sunt și acum în picioare, strașnic protejați de structura metalică. Ele oferă privitorilor posibilitatea de a accesa facil mega structura, în părțile laterale fiind depozitate resturile de coloane.

La doi pași e vasta Plaza del Rey, de unde se poate intra în măruntaiele complexului palatului, spre cea mai înaltă structură – Turnul Pretorienilor (El Pretori). Forumul e realizarea împăratului Vespasian și avea rol multiplu (sală de consiliu, trezorerie, templu, sală de audiențe).

Avantajul urcării în înalt este că de aici ai cea mai completă imagine a orașului spre Balconul Mediteranei, cu vederi fabuloase peste drumul de ape, înspre capitala Imperiului.

Amfiteatrul care se vede pe linia plajei avea o capacitate de circa 15.000 de locuri și este bine conservat, iar noaptea pus în evidență de o lumină galbenă ce-l inundă spectaculos.

Cunoașterea Necropolei paleo-creștină, cea de secol III, ne dezvăluie perspectivele îmbrățișării aici a noii religii impuse în Imperiu, căci avem inclusiv ruinele unui prime biserici. Muzeul de aici are și el un rol important, având expuse statui, basoreliefuri, sarcofage și pietre funerare cu inscripții latine, ce au reprezentat izvor de cunoaștere a vieții din Hispania.

Pentru o imagine completă a peisajului romanității din Tarraco se pot vizita și Apeductul Les Ferreres (pe care localnicii l-au botezat diabolic Pont del Diable), Arc de Bera (pe sub care trecea triumfal trupele „pacificatoare”), cât și ruinele bine scoase la lumină ale unei foste vile romane, iar ca monument funerar, Turnul Los Escipiones (al lui Scipio). Rămasă conservată este și vechea carieră romană Medol, unde se pot vedea blocurile tăiate rămase neridicate.

 

Castelul Santa Barbara din Alicante

de Ioan Laslo

Castelul Santa Barbara domina, de pe Muntele Benacantil, orasul Alicante. Cei peste 150 m deasupra nivelului marii il fac vizibil din orice parte a orasului. Desigur, constituie astfel si principalul punct de panorama asupra acestui superb oras. Accesul este foarte facil, cu ajutorul unui lift, sau, foarte spectaculos, pentru cei cu picioare sanatoase. Exista insa sosea si o asfaltata care duce pana la intrarea in cetate. O alta varianta este prin cartierul Santa Cruz. Pe aceasta am ales-o eu si nu am regretat, casele de vacanta de aici fiind cu adevarat spectaculoase. Cartierul isi are originea inca din secolul al XI-lea...

Astazi, se pot identifica trei nivele ale cetatii care se pare ca isi are originile din perioada stapanirii maure. Partea superioara, dominata de Torre del Homenaje, este locul care ii atrage pe toti turistii. Simti de acolo efectiv lumea la picioarele tale (orasul, in acest caz!), iar panorama asupra portului, Plajei Postiguet si orasului este splendida. Aici au fost pastrate si cateva parti din cladirile maure, bastionul englezesc si Casa Guvernatorului, care astazi gazduieste o reusita expozitie de ceramica locala (gasiti imagini la finalul filmarii!).

Nivelul de mijloc gazduieste partea cladita de spanioli. Sala Armelor, Sala Filip al II-lea, Corpul de Garda sau Bastionul Reginei atrag privirile atente ale turistilor. Tot aici se fac rezervari pentru experiente gastronomice traditionale. Pana la urma, fericirea trece (si) prin stomac!

Nivelul de jos este de fapt o parcare. Tot aici intalnim si monumentul unui eru local, Felix Berenguer.

Se pare ca numele actual al cetatii provine de la ziua in care Alfonso al X-lea a cucerit fortificatia de la mauri. Era 4 decembrie 1248, adica fix de Santa Barbara. De altfel aceasta este si patroana spirituala a orasului, alaturi de San Nicolas (catedrala inchinata acestuia se afla si ea foarte aproape, in zona centrala a orasului!). Fireste, cetatea a fost de multe ori reconstruita si in repetate randuri asediata. Cel mai cunoscut asediu, care a dus si la distrugerea unei mari parti din ea l-am descris in filmarea care urmeaza.

Cefalu - imaginea de altdata a Siciliei

 

de Diana Stoica

Daca Taormina este perla Siciliei, Cefalu este esenta insulei. Intalnim traditii si obiceiuri din vremurile de aur ale insulei. Este un oras vechi, dateaza din perioada feniciana, cand a fost numit Ras Melkart (promontoriul lui Hercule, 396 I .Hr). Trece apoi in mainile grecilor sub dominatia lui Dionysios I (Dionisio) si apoi Agathokles (Agatocle), timp in care a purtat numele de Kephaloidion . In timpul dominatiei romane (254 I Hr) s-a numit Cephaloedium. Nu numai fenicieni, greci sau romani au stapanit orasul, ci si bizantini, arabi si normanzi. Toate aceste popoare au lasat in urma marturii ale existentei lor, care sunt intalnite la tot pasul, chiar si in zilele noastre. Ziduri de aparare, cladiri in stil arab, pavajul, sistemul de aparare al orasului etc. Ca in mai toate orasele din Italia, Cefalu a trecut in mainile familiilor nobiliare, pe la jumatatea sec.  al XV-lea.

Pe drumul catre centrul vechi se simte parfumul marii, ne insotesc piscinele naturale, roca ce apara orasul vechi si o multime de smochini si pini mediteraneeni. Pe masura ce intram in oras, casele si strazile de influenta araba ne acapareaza privirea. Daca aveti ocazia de a ajunge in jurul orei 10 dimineata, veti vedea ceva extraordinar. In fiecare dimineata, la aceeasi ora, un domn conduce o masina cu remorca plina de fructe si legume. Striga in dialect sicilian pentru a informa locuitorii ca a ajuns. Cei mai in varsta ies la balcon , coboara un cosulet pentru ca domnul sa il umple cu fructe si legume, apoi cu ajutorul aceluiasi cosulet, ii trimit banii.

Peisajul centrului vechi este desprins din povesti. Datorita aspectului sau si pentru faptul ca este foarte bine conservat, in 2022, a fost platou de filmare pentru ,,I leoni di Sicilia’’. La tot pasul sunt magazine artizanale pline cu ceramic, bijuterii, broderii, esente naturale (din flori de lamai si portocali). 

Comoara orasului este Catedrala, inchinata Sfintei Fecioare Maria. Constructia reprezinta un amalgam de stiluri, o imbinare armonioasa ce pleaca din perioada normanda (atunci cand Roger al II–lea, a pus prima piatra de temelie in anul 1131), continuand cu turnurile de influenta romana, portalul de sec. XV sau vitraliile abstracte de sec XVI. Altarul este realizat din ordinul lui Roger al II –lea. Este alcatuit din mozaic bizantin cu foita de aur incastrat in vetru pentru a putea fi conservat pe parcursul trecerii timpului. Acesta il reprezinta pe Isus Hristos Pantocrator (Atotstapanitor). Este infatisat purtand o mantie de culoare rosie ce simbolizeaza latura Sa umana si peste, una de culoare albastra ce semnifica latura divina. Tine bratele deschise, ceea ce inseamna ca suntem cu totii bine primiti in casa Sa. Distanta dintre cele 2 brate are nu mai mult si nu mai putin de 10 m. Ochii par ca ne privesc oriunde ne-am indrepta in catedrala. Este o tehnica a picturii in 3d (desigur, la vremea aceea, nu se numea asa). Se pare ca tehnica a aparut in sec XIV, cand artistul Filippo Brunelleschi a introdus conceptul de perspectiva liniara. Acesta presupune sa picteze in idea in care tot ce se afla in imagine se strange intr-un singur punct. Mozaicul fusese realizat in sec XII, inaintea lui Brunelleschi, de maestri in arta mozaicului adusi de la Constantinopol.

Piazza Duomo este minunata datorita arhitecturii, singurul element ce nu se potriveste cu restul atmosferei este Primaria (realizata in stil Mussolini). Aici predomina miros de zahar si vanilie, asta pentru ca de jur imprejur se afla cofetarii artizanale, care mai de care mai imbietoare.

Daca ajungeti in Cefalu, Lavatoio, locul unde femeile spalau rufele in perioada medievala este de neratat. Realizat din bazalt, reprezinta o oaza de liniste, un loc umbrit si racoros din Cefalu. Sunt numai 7 locuri unde se puteau spala rufele, asa ca femeile trebuiau sa se inteleaga asupra zilei si orei la care aveau sa vina sa spele, avand in vedere ca nu era loc pentru toata lumea. Aici curge Cefalino, ce mai rece, cel mai iute si mai pur rau.

Fiind un oras cetate, zidurile de aparare se pot admira si astazi, existau patru porti de acces in oras. Cea mai cunoscuta este Porta Pescara (Poarta pescarilor). Este si cea mai frumoasa, privelistea iti taie respiratia. Marea se uneste cu cerul, intr-un albastru infinit, un tablou pe care il puteti gasi gata pictat pentru a-l lua acasa si pentru a va aduce aminte de Cefalu.

Oxford - un mediu intelectual mai vechi decat Biserica

de Ciprian Napradean

Prima oprire din drumul nostru spre Țara Galilor a fost la Oxford. Orașul, de mărimea Tg. Mureșului, se află la nici 100 de km de Londra. Ne-am stabilit ca destinatie Turnul Carfax. Este tot ce-a mai ramas din biserica orașului (Biserica Sf Martin). Ideea de a ajunge aici nu a fost chiar proasta, in ciuda frigului sâcâitor. Turnul e situat în ”buricul targului”. În apropiere sunt mai multe clădiri ale celei mai celebre universități din Europa (Univeritatea Oxford). Ambele, biserica și universitatea, mobilau fiecare în felul ei mințile britanicilor încă din sec. XII. Universitatea din Oxford este chiar mai veche decât biserica. În urmă cu cca. 1000 de ani, pe când Europa occidentală rătăcea prin întunericul medieval, aici se aprinsese lumina cunoașterii. O cunoaștere mai puțin laică, ce-i drept, dar care a continuat neîntrerupt până în zilele noastre. Nu e de mirare că astăzi Oxford-ul este în top 3 universități din lume, iar Anglia are 4 din primele 10 universități. Bazele Universității Cambridge au fost puse acum 800 de ani de unii profesori plecați de la Oxford. Cum a luat naștere mediul intelectual de la Oxford? Cum a apărut, pe la anul 1000, o universitate în mijloc la nimic? Ei bine! Asta poate știți voi, că eu n-am descoperit. Am gasit insa atmosfera aceasta 

 

Cacao in Ecuador

de Paul Drosu

Cred ca gasesti cu greu pe cineva caruia sa nu ii placa o cana de cacao fierbinte sau o bucatica de ciocolata…dupa preferinte, cu lapte, amara, neagra, cu piper, cu chili etc etc.  Toate acestea nu ar exista fara semintele unui minunat arbore – arborele de cacao. S-a vorbit mult despre cacao, care a avut un rol important si in istoria multor civilizatii din America Centrala si din partea nordica a Americii de Sud.

Prima fotografie reprezinta interiorul unui fruct-pastaie de cacao si modul in care sunt asezate semintele (intre 20 si 60 de seminte), intr-o pulpa alba. Si semintele si pulpa se pot manca si crude, direct din pastaie, cum am facut si noi. Semintele crude au un gust foarte puternic si amar. Semintele se utilizeaza pentru producerea de cacao, iar pulpa alba pentru sucuri, smoothies si in deserturi. Din pulpa fermentata se produce si o bautura alcoolica. Pentru un kilogram de ciocolata trebuie vreo 900-1000 de seminte uscate.

A doua fotografie reprezinta cateva fructe intregi si semintele de cacao puse la uscat.

Fotografiile sunt facute in Ecuador, unde se pare ca a si aparut cultivarea de cacao, caci cercetari arheologice au aratat ca aici era cunoscuta si folosita acum mai bine de 5000 de ani. Ecuadorul, desi pe locul 7 la productia mondiala, are cea mai buna si mai parfumata cacao din lume, asa-numita "fine or flavor cocoa", pentru care este cel mai important producator din lume. Iar din totalul productiei mondiale de cacao, doar 5% reprezinta "fine or flavor cocoa"!!! Cacao "made in Ecuador" este "ravnita" de toti marii ciocolatieri din lume, cat si de producatorii care fac ciocolata in cantitati foarte mici, dar o ciocolata exceptionala si extrem de scumpa. Iar "expertii" in ciocolata spun ca gustul ei este la fel de diferit si de specific zonelor din care provine cacaoa, la fel cum se intampla si cu vinul.