Manastirea Poblet din Catalunia

de Marian Lisu

Printre razele unui blând soare hibernal și bătând drumuri nu prea umblate de cei care nu-s de prin partea locului (o vale înconjurată de Munții Prades), accesăm acum o minunăție emblematică în sfera monumentelor catalane. O primă întrebare ne bântuie gândurile la vederea măiastrelor edificii –e palat, castel, e oare sediu al puterii monarhice medievale, păstrate prezentului în plină glorie arhitecturală?!

Nimic nu sugerează de la distanță că ne aflăm pe pământ de sacralitate, căci spiritualitatea se împletește aici cu goticul cistercienilor, care încă deservesc mănăstirea, ținând aprinsă flacăra credinței, la capetele încoronate ce dorm somn greu sub albul alabastru dur, amplasat cum nu se mai găsește altundeva.

E astfel necropolă regală, căci cei de pe-aici o știu drept Panteonul Regal al confederației Catalano-Aragoneze. De pe la jumătatea secolului al XII-lea începuse zidirea, inițial în stil romanic, închinarea fiind făcută Sfintei Fecioare. Ceea ce începuse ca zonă dedicată cultului se dezvoltă succesiv secolele ce urmează, locul devenind reședință regală, palat de forță, dar și complex militar de temut.

Ducele Barcelonei dorise abația și ca loc de refugiu în caz de primejdie, de unde și arhitectura tipic militară a zidurilor defensive, în sistem integrat, ca și modelul porților monumentale (cea a Regelui sau cea de Aur). Doar zona claustrului te duce imediat în zona sacrului, căci modelul imensului spațiu mărginit de coloane ce susțin arcadele goticului timpuriu sunt unele tipice unei mănăstiri din zona spaniolă.

Timpul lasă răni adânci, căci mute din dependințe au trebuit refăcute sau restaurate, iar cele care au supraviețuit impecabl trecerii vremiurilor stau mărturie a frumuseții arhitecturale - splendidul altar sculptat în marmură albă (capodopera maestrului Damia Forment), imensele sarcofage suspendate astfel încât poți trece pe sub acestea în părțile laterale, ori frumoasele arce sau colonade, de o rară geometrie, ce tinde spre perfecțiune.

Secolul al XVI-lea e unul de răstriște - mănăstirea fiind jefuită în timpul Războiului Religios Spaniol, când o mare parte din bogăția și arta de aici e distrusă pe vecie, iar trei veacuri după e o altă tragedie pentru edificiu - guvernul spaniol îl vinde, iar noii proprietari văduvesc temeinic patrimoniul inestimabil. Retrocedarea către Ordinului Cistercian (1940) o repune pe harta rutelor mănăstirilor regale, ca simbol al istoriei și culturii catalane.

Arhitectura sa romanică grandioasă ne întâmpină la nivelele superioare, unde sălile regale troneazăînaltul, colidoarele au coloanele zvelte, cu linii simple, iar arcadele gotice din zona basilicii copletează peisajul general, conferind mănăstirii o prezență maiestuoasă. Varietatea stilurilor e completată de elemente renascentiste și baroce, tocmai această combinație dau farmecul aparte edificiilor, recunoașterea UNESCO având în vedere acest aspect, alături de importanța istorică și religioasă pe care o deține acesta.

Accesăm alene spațiile interioare anexe – curtea mare cu fântâna arteziană, bucătăria cu parte din inventarul original, sala de mese, cea capitulară, salonul și biblioteca, trapeza și reflectoriul, iar apoi facem o trecere în revistă a zidurilor fortificate, ce completează în lateralele fațada bisericii abației.

Mormintele regale îi înfățișează în scupturi de marmură pe regii și reginele locului - regii Alfonso al II-lea, Peter al IV-lea, James I, Alfonso al V-lea, Martin ( dinpreună cu Maria de Luna), John al II-lea ( alături de a sa aleasă Eleanor de Albuquerque), la picioarele lor veghind simbolurile de forță – leii. Cei ineresați vor găsi chiar cavaleri cruciați, înfățișați în piatra dură cu sabia lungă și armura completă, dar și înalți prelați ce și-au câștigat dreptul de a fi alături de cei ce au condus destinele țării lor.

La etaj se află și Muzeul mănăstirii, loc de neratat fie și numai pentru scara de piatră pe care o urci ajutându-te de o balustradă lucrată în fier forjat în forma unui dragon înfiorător. Spațiul expune privitorului multe artefacte, cărți rare, podoabe și obiecte destinate cultului, pictură și sculptură în tematică.

Pentru mine, Barcelona inseamna culoare

 

de Gabriela Marginean

Ma bucur ca am ales sa vizitam Barcelona, intr-o perioada in care, in tara, totul era gri si parca nu se mai zarea luminita de la capatul tunelului. A fost exact ce aveam nevoie, o gura de aer proaspat, multa culoare si zambete care ne intampinau peste tot. Obisnuiesc sa asociez fiecarui oras pe care il vizitez un singur cuvant, care cred ca l-ar descrie cel mai bine. Pentru Barcelona a fost simplu: culoare. Se simte peste tot, influenta lui Gaudi, magazinele de pe Ramblas, parcurile, stradutele mici si vechi, impresionanta SagradaFamilia.

Am stat putine zile si nu vizitasem niciodata Barcelona, asa incat am profitat maxim de timpul avut la dispozitie. Nu vreti sa stiti cati pasi am facut....Eu chiar cred ca doar asa poti cunoaste cu adevarat un oras, mergand pe stradutele lui si descoperindu-le.

Ne-am cazat in centru, pe Ramblas, sa fim pozitionati strategic si sa nu pierdem timp cu trenuri, metrouri etc. In fata noastra era celebra Boqueria. Asa ne incepeam diminetile, cu o vizita acolo de unde alegeam bunatati pentru micul dejun. Ne placea forfota de acolo si culoarea, atatea culoare. Jamboane, fructe, legume, zarzavaturi, plante....parca toata Barcelona era prinsa intr-un buchet de arome.

Am luat autobzul turistic, si-au dorit fetele, am mers cu ele, sarbatoream 20 de ani de casnicie, iar ele erau cel mai frumos cadoul al nostru. A fost placut, la 22 de grade, cu soarele si vantul batand usor, am bifat toate obiectivele importante, urmand apoi sa ne oprim pe rand la fiecare.

Sagrada Familia nu are nevoie de nicio prezentare, e obiectivul cel mai cunoscut si vizitat din Barcelona. Senzatia traita? Ca suntem mici si neinsemnati...o parte infima dintr-un Univers nemarginit.

Ne-a impresionat Parcul Guell si desi am ramas fara baterie, deci fara poze, imaginile sunt acolo, in sufletul nostru. Panorama asupra Barcelonei, verdele acela, bancutele pe care ne asezam noi si gandurile noastre. Tare bine a fost, parca uneori, fara telefon vezi mai bine ce e in jur.

Fiind cu fetele nu am ratat Acquarium. Atat de mult ne-a placut. Era asa de real si tangibil....totul. Ne bucuram mereu ca niste copii de gradinile zoologice si Aquarium. Nu stiu cand am facut turul complet, am avut senzatia ca a durat cateva secunde.

Apoi plimbarea in port si Barceloneta. Pe sufletul meu. Port Vell era mangaiat de razele calde ale soarelui, cineva canta la chitara o piesa spaniola. Era cald si bine, iar in perioada asta a anului puteai respira. Afara, nu se poarta masca. Spania e in zona verde. Am luat masa acolo, tapas de toate felurile si pentru toate gusturile. Am vorbit mult, noi ca familie si ne-am ascultat mult. Cred ca asta a fost cel mai mare castig al calatoriei.

Despre mare si Barceloneta ce sa spun? Raman mereu fara cuvinte in fata marii, spune ea prea multe. Mi-a placut linistea de sfarsit octombrie la malul marii, fara prea multi turisti, doar cu soare bland si valuri care se spargeau zgomotos pe mal. M-am incarcat cu energie si stare de bine cat sa imi ajunga pentru inca un val. Nu de-al marii, ci dintr-asta urat pe care il traversam noi acum.

Totusi, cred ca cel mai mult mi-au placut plimbarile fara tinta, in parcuri, pe strazi, descoperind oamenii si Barcelona, opririle la terase pentru o cafea cortado, paella sau crema catalana. Mi-a placut sa vad cum copiii invatau afara, in natura si i-am invidiat in gand pentru soare, mare si verdele acela.

Asa voi pastra mereu in suflet Barcelona, ca o zi de toamna calda, cu soare bland, zambete generoase si infinita culoare. Iar imaginile surprinse cred ca fac mai mult decat o mie de cuvinte...

Girona - Braavos din Game of Thrones

de Marian Lisu

„Girona m'enamora” (”Girona inspires me with love”) e eticheta care va rămâne peren în sufletele călătorilor însetați de frumosul universal ce ni-l înfățișează orașul de vis.

Pentru fanii serialelor de top e bine de știut dinainte că orașul vechi a fost cadrul perfect al multor scene din seria a șasea din Game of Thrones. E orașul Braavos, catedrala e reședința Marelui Sept de Baelor, pe străduțele de piatră o vedem deseori în film pe Arya Stark, iar în Băile Arabe își găsise scăparea. Și multe cadre din Debarcaderul Regelui sunt filmate aici, în mănăstire (Cetatea din Oldtown) e locul unde Jaime Lannister îl înfruntă pe High Sparrow, când voia să anuleze pedeapsa „mersului rușinii” pentru regina Margaery. Ce încântare!

Trecând cadrele ficțiunii, Girona are o rară moștenire istorică și culturală, căci trecutul său de mai bine de 2.500 de ani păstrează prezentului multe edificii etalon, vestigii neprețuite și o atmosferă de poveste unică.

Abordăm traseul din zona râului Onyar, de unde se obțin cele mai spectaculoase instantanee. Coloritul spectaculos al caselor, ce copiază valea râului, pun splendid în valoare cadrul general secund, cel cu bisericile și turnurile medievale, a căror reflexie în luciul de apă dublează spectacolul vizual.

Pont Pedra sau Podul Eiffel (Palanques Vermelles) sunt, de altfel, cele mai accesate căi pietonale peste albia lină, fiind intrările consacrate în vechiul cartier, cel plin de nestemate arhitecturale.

Orașul a reprezentat acum 2.500 de ani o importantă fortificație a ibericilor, căci se afla pe drumul Galiei, pe care ulterior romanii o cuceresc facil și o botează Oppidum Gerunda. Istoria îi perindă aici pe vizigoți și mai apoi pe musulmani (care au păstrat melodicitatea numelui – Jerunda).

Pe drumul șerpuit de piatră de râu, bătută cu modele geometrice sau florale, intrăm în prima catedrală din Girona, ce a funcționat până în secolul al X-lea. Un colos gotic cu o clopotniță înaltă pân’ la cer – Sant Feliu, de o poți vedea de oriunde în peisajul general. Din exterior pare castel, iar interiorul are nave gotice întunecate, cu nervuri zvelte.

La doar câțiva pași, la propriu, este Piața Catedralei cu multele sale trepte late, pe platoul pe care domină orizontul e marea catedrală ce intră în topul „Cele mai...”, căci are cea mai largă navă fără stâlpi de susținere din lume. Mileniul care a trecut peste ea îi sporește frumusețea goticului nemaivăzut altundeva, căci este cel care domina stilul romanic, în care se începuse edificiul, și rămăsese determinant în fața celui neo-clasic, ce dorise să adauge plusvaloare.

Nu trebuie ratat Tezaurul, aici nu ai de admirat numai cărți valoroase sau obiecte de cult deosebite, ci deține o relicvă de o importanță colosală. Tapiseria Creației, o ciudățenie pentru cercetătorii care au încercat să-i deslușească înțelesurile, în cadrul acesteia apărând zei și eroi mitologici, sfinți și obiceiuri, dar centrul tuturor lucrurilor era evident Mântuitorul.

În spatele zidurilor înalte, trecând pe lângă Băile Arabe, aflăm repede zona istorică din spatele zidurilor carolingiene. Frumoasa Biserică Sant Pere, în clasicul stil romanic consacrat, dar de dimensiuni impresionante, adăpostește și Muzeul Arheologic, iar în proximitate are alte biserici de piatră sau capele.

Urcăm zidurile fortăreței medievale, pentru a accesa turnurile de observație, de unde se văd Pirineii înzăpeziți și, în special, orașul de vis – zidurile romane se evidențiază rapid de cele carolingiene, dar sunt la fel de bine conservate.

Jos, ne pierdem la propriu printre străduțele neregulate, pietruite strașnic admirând arhitectura Cartierul evreiesc, cel mai bine conservat din lume, din secolul al X-lea și până la finele celui de-al XV-lea, căruia cei de aici îi spuneau El Call, păstrat exact ca acum cinci veacuri.

Găsim aici o altă bijuterie medievală – Biserica Sant Nicolau, care și-a pierdut rolul religios cedând spațiul interior culturii, însă valoarea construcției romanice este dată de bolta distinctă, multe coloane cu capiteluri sculptate și o cupolă grandioasă.

Și nu am luat în calcul doar turul patrimoniului în orașul vechi. Girona e spectaculoasă cu totul, în partea stângă a râului vei găsi o parte contemporană de neuitat și o alta modernă, cu viață socială intensă.

Ansamblul arheologic din Tarragona,Catalunia,Spania

de Marian Lisu

De vei căuta gloria și decăderea Eternei, aici e locul ideal să simți cu adevărat ce a însemnat puterea imperială, în cel mai bine păstrat oraș ce ilustrează perfect nu doar arhitectura militară, ci și planificarea urbană. Undeva lângă țărmul scăldat de Mediterană, dar pe pământ iberic.

Tarragona de acum e un oraș splendid, un mix de culturi într-un amalgam de construcții diferite, dar care lasă privitorului destul cât să înțeleagă ceea ce exista aici încă de acum 2200 de ani.

Doar la umbra înaltelor ziduri defensive, păstrate impecabil timpului în secțiuni complete (dintre care cea mai importantă are circa 850 de metri), ai imaginea completă și complexă a gândirii strategice care a sistematizat aria ce urma să fie acoperită cu mândre edificii. Inginerii antichității și-au dat mâna cu iluștrii constructori lăsând posterității pavăza de piatră cimentată ce urcă hăt... în culmea dealului semeț.

Pentru a documenta trecutul romanic, accesăm locurile unde se păstrează vestigiile ce pomenesc numele celor mai însemnate personalități ce au trecut pe-aici, dar și locurile în care somnul de veci al celor înhumați fusese tulburat vremelnic de munca neobosită a arheologilor și antropologilor, scormonitori după cât mai multe detalii care să pună în lumină grandoarea.

Muzeele te poartă în urmă cu mai bine de două milenii, când inscripțiile îi pomenesc pe celebrii frați-generali Scipio (din care mai cunoscut e Publius „Africanul”, care-l învinge pe Hanibal în bătălia de pe câmpia Zama), pe Cezarul Iulius, pe Pompei, dar cel mai celebru e chiar Augustus.

Căci atât de mult l-au îndrăgit supușii pe Octavian încât i-au ridicat primul templu din Imperiu, chiar sus coama dealului din centrul orașului. Acolo unde acum se află măreața Catedrala Santa Tecla, cea începută acum vreo nouă veacuri în stil romanic, dar terminată gotic, chiar peste marele Templu al lui Augustus. La câțiva pași stau martori muți coloanele romane, ce susțineau arcadele acoperișurilor dinspre îngustele străduțe din piatră, ramificate ca un sistem sangvin și o fac plecând de aici – ca inimă a vechiului oraș roman.

Numele dat inițial de Tarraco este înlocuit de Iulius Cezar sub denumirea Colonia Iulia Urbs Triumphalis Tarraco, drept capitală a provinciei Hispania Citerior.

Pe Via Augusta mergem agale să găsim Muzeul Arheologic, undeva în zona de promenadă, chiar pe malul mării. Înăuntru aflăm cum s-au făcut descoperirile, ce au dezvăluit artefactele și multele vestigii puse fain în valoare în vitrinele interactive. Ne este prezentată și zeița protectoare a gladiatorilor ce căutau glorie în luptele sângeroase din Circul Roman, edificiu pe care îl descoperim ceva mai sus, la scurtă distanță.

Bolțile ce susțineau tribune în aliniament mai sunt și acum în picioare, strașnic protejați de structura metalică. Ele oferă privitorilor posibilitatea de a accesa facil mega structura, în părțile laterale fiind depozitate resturile de coloane.

La doi pași e vasta Plaza del Rey, de unde se poate intra în măruntaiele complexului palatului, spre cea mai înaltă structură – Turnul Pretorienilor (El Pretori). Forumul e realizarea împăratului Vespasian și avea rol multiplu (sală de consiliu, trezorerie, templu, sală de audiențe).

Avantajul urcării în înalt este că de aici ai cea mai completă imagine a orașului spre Balconul Mediteranei, cu vederi fabuloase peste drumul de ape, înspre capitala Imperiului.

Amfiteatrul care se vede pe linia plajei avea o capacitate de circa 15.000 de locuri și este bine conservat, iar noaptea pus în evidență de o lumină galbenă ce-l inundă spectaculos.

Cunoașterea Necropolei paleo-creștină, cea de secol III, ne dezvăluie perspectivele îmbrățișării aici a noii religii impuse în Imperiu, căci avem inclusiv ruinele unui prime biserici. Muzeul de aici are și el un rol important, având expuse statui, basoreliefuri, sarcofage și pietre funerare cu inscripții latine, ce au reprezentat izvor de cunoaștere a vieții din Hispania.

Pentru o imagine completă a peisajului romanității din Tarraco se pot vizita și Apeductul Les Ferreres (pe care localnicii l-au botezat diabolic Pont del Diable), Arc de Bera (pe sub care trecea triumfal trupele „pacificatoare”), cât și ruinele bine scoase la lumină ale unei foste vile romane, iar ca monument funerar, Turnul Los Escipiones (al lui Scipio). Rămasă conservată este și vechea carieră romană Medol, unde se pot vedea blocurile tăiate rămase neridicate.

 

Muzeul de Istorie al Barcelonei

      de Marian Lisu

    Museu d”Historia de Barcelona - MUHBA se afla in Placa del Rei. Este aici un manual viu ,de istorie a lumii europene, căci în măruntaie avem Barcino, orașul roman din perioada Imperiului, la nivel e Barcinona – zona Medievalului, cu marele Palat Regal (Palau Reial Major), iar restul e Barcelona – cu săli de expoziții diverse și galerii de artă ,pentru toate gusturile.

    În subterane, pe străduțele întortochiate, cu semne de orientare la tot pasul, pentru a nu rătăci parcursul, sunt case, ateliere, depozite, terme ori temple. E artă romană, exprimată prin sculpturi, mozaicuri ori arhitectură. Ba, pe alocuri, avem și frescă minunată, bine protejată de capriciile vremii, ca și complexul episcopal de-aici. Ceva mai departe e Templul lui Augustus, în fosta zonă a forului roman, edificat din primul secol după anul bornă. Coloanele și capitoliile stau și acum mândre la fel ca și odinioară, dovadă gloriei imperiale și au impresionat de-a lungul Medievalului sau Epocii moderne, când i se spuse Miracolul. Și mai este zidul roman cu turn, tot parte a MUHBA, undeva spre țărm, spre a scruta în largul mediteranean vreo amenințare.

    Zona medievală, cea de la primul nivel, vine cu plusvaloarea lucrărilor pe lemn, adevărate izvoare istorice, căci sunt prezentate scene de luptă și blazoanele celor ce le purtară, la adăpostul unor mari arcade gotice și prin lumina vie filtrată prin imensele vitralii multicolore. În Marea Sală a Tronului au rămas expuneri în frescă a unor scene vivace, dar degradate de răutățile vremurilor. E locul unde s-a scris istoria lumii, căci, chiar aici a fost primit, ca un adevărat cuceritor, marele Columb, de către unificatorii Spaniei – Reii Catolicos (de unde s-a împământenit denumirea de Regi Catolici, prin unire) Isabella de Castilia și Ferdinand al II-lea de Aragon, cuplul dinastic ce au împământenit sloganul ,,Tanto monta, monta tanto, Isabel como Fernando!” – Una aceeași cu unul, Isa asemeni lui. Dar se pare că erau doar vorbe de fațadă, căci finanțatoarea expedițiilor pentru Indii alipea teritoriile Lumii Noi, nicidecum Spaniei ci Regatului Castiliei, adevărata ei țară.

8 lucruri care imi plac la Barcelona

de Anca Stefana 

Nicio altă perioadă din an nu intensifică mai tare dorul de ducă decât vara. Nicicând parcă nu-ți dorești mai tare să împachetezi totul într-un rucsac și să fugi într-o vacanță. Cele mai frumoase veri sunt cele trăite departe de casă, în căutarea soarelui care luminează noi locuri, noi mări și noi perspective.

M-am gândit mult la Barcelona, în ultimul timp, pentru că mă leagă de acest oraș 3 veri frumoase și prima vacanță dincolo de România.

Barcelona este cel mai vesel și mai colorat oraș pe care l-am văzut, e optimistă, simplă și deschisă. Nu-i lipsește nimic - are mare, port, arhitectură frumoasă, istorie și mult din ”nebunia” lui Gaudi.

Ce-ți va plăcea la nebunie în Barcelona?

1. Prima și prima dată când vezi Sagrada Familia. E o senzație care nu poate fi descrisă, o priveliște care îți taie efectiv respirația. Deși te apropii de ea, din ce în ce mai mult, deși știi că ești aproape, o vezi doar la ultimul pas, în ultima clipă, dintr-o dată, brusc, în toată măreția ei.
   
2. Plimbarea prin Parcul Guell. Curcubeul de culori, vederea panoramică a Barcelonei, mozaicul de ceramică și căsuțele ce par de ”turtă dulce”.
   
3. Mirosul de ”mare și sare” pe măsură ce cobori spre Arc de Triomf. Arborii de cocos, papagalii și atmosfera de vară autentică, oarecum exotică.

4. Cele două piețe care leagă orașul. Placa de Catalunya- centrul propriu zis și locul din care poți pleca spre orice obiectiv și Placa Espanya - un fel de centru cultural cu acces la Palatul Național de Artă al Cataluniei și cu vedere la Fântâna Magică din față, de văzut mai ales pe timp de noapte.

5. Paella servită, în