Basilica San Francisco de Assisi

de Marian Lisu

Până acum aproape un mileniu, Assisi era un mic oraș medieval ce nu se prea pomenea pe hărțile importante,ridicat pe coasta unui deal semeț (Asio) de la poalele muntelui Subasio, de unde vederea asupra văii Umbriei este una senzațională.

Un eveniment epocal, undeva spre finele secolului al XII-lea, schimbă decisiv soarta orașului, aici născându-se Giovanni Bernardone, pe care acum îl știm drept Sf. Francisc de Assisi, patronul spiritual al Italiei.

Ordinul Franciscanilor, cel ce se constituie și dezvoltă galopant, aduce în perioada medievală manifestări artistice fără precedent – pictori renumiți, sculptori și arhitecți de soi, întrecându-se în a-și arăta măiestria.

Genialul florentin Giotto, Lorenzetti (cel ce a prefigurat arta Renașterii), sienezul Simone Martini, sunt printre numele care lasă posterității lucrări inestimabile – locul ce deține cele mai impresionante capodopere fiind Bazilica San Francesco.

Era mișcarea ce nu va primeni doar zona italică ci practic tot Bătrânul Continent, dovadă că genul creativ uman a găsit în Assisi locul prefect de manifestare în Evul Mediu.

Încă de la mare distanță poți observa lejer detaliile arhitecturale ale megastructurii ce ține în spatele unor ziduri urieșești trei biserici, una peste cealaltă.

Cultul pe care fostul mistic, sanctificat pentru priceperea transmiterii mesajului divin (dovadă cum se difuzează ulterior mișcarea Ordinului Franciscan în toată lumea creștină), detemină papii să dea locului o însemnătate deosebită, admițând valoarea mesajului universal pe care Francisc îl propovăduise, bazat pe pace și bună-înțelegere.

Devenise un simbol de credință, modul modest în care se îmbrăca și jurământul de sărăcie spre a se dedica întru-totul rugăciunii și ascezei îl fac și acum model pentru adepții ce vin în număr mare să vadă locul de unde izvorâse credința.

În spatele porților grele pătrundem alene printre case de secole, amplasate astfel încât fiecare spațiu vital să fie utilizat la maximă eficiență. Urcarea puțin abruptă ne duce rapid într-o piață vastă, mărginită de coloane și porticuri, toate la umbra unor ziduri ce trimit privitorul la zidurile defensive a le unui mare castel. Locul edificiului fusese spațiul de tristă amintire, unde condamnații cu pedepse capitale erau sfârșiți, numele fiind elocvent – Colinele Iadului. Proiectul se începuse romanic (partea inferioară) și se continuase în stil gotic (biserica superioară).

Lucrările duraseră vreo trei veacuri, de după 1228, iar locul ce amintea a moarte se va spăla de vechile păcate și va lua nume nou – Dealul Paradisului, deci de la agonie la extaz.

În memoria sfântului în cripta bisericii inferioare au fost depuse moaștele, locul cu liniște și pace fiind spațiu sacru, unde energiile acumulate secole de-a rândul te copleșesc gradual.

Deasupra, boltele sunt decorate cu fresce minunate, cu sute de personaje vivace, cu un colorit spectaculos, ce de multe ori te copleșește olfactiv.

Rozete meșteșugite, arcade imense frânte, sub care se ivesc alte arcade joase-n semicerc , ogile ce deschid capele cu tematici biblice din cele mai diverse – toate te îndeamnă să descoperi rafinamentul artistic pe care autorii doriseră să impresioneze privitorii.

Marele altar gotic deține însă cele mai spectaculoase fresce – Alegoriile Virtuțiilor franciscane și Slava Sf. Francisc, făcute de colectivul condus direct de Giotto.

Pentru a accede biserica superioară urcăm scările monumentale și admirăm claustrul, curtea de dimensiuni apreciabile având nivelele suprapuse pironite cu stâlpi deși, ce impactează ochiul, ajutându-l să facă trecerea lejeră de la excepționalul de la nivelul de jos spre magnificul de la zona goticului.

După alte rânduri de trepte de piatră se pătrunde în cel mai vast spațiu de sacralitate – din zona altarului fiind vizibile detaliile desăvârșite ale rozetei centrale. Lateralele poartă fresce cu viziuni îngerești, scene din viețile sfinților, dar și personaje ce revin în actualitate din perioada Vechiului Testament.

Culorile paradisului te însoțesc din înalt – stilul combinat (gotic și renascentist) fiind ceva altceva – totul gândit spre a pune în evidență cele mai importante scene, legate de viața sfântului ce a legat orașul de istoria umanității.

Turnul Iberdrola - imensa oglinda din Bilbao

de Ioan Laslo

Cu cele 41 de etaje si 165 de metri inaltime, 21 de ascensoare si peste 50 000 de mp, Turnul Iberdrola nu poate fi evitat de cei care ajung in zona Guggenheim a orasului Bilbao. Iar, daca esti turist, este obligatoriu sa ajungi acolo!

Zona aceasta moderna a celui mai important oras basc a inceput sa prinda contur in momentul in care administratia orasului a facut un plan de dezvoltare de lunga durata. Tot ce a insemnat industrie poluanta a fost atunci scoasa din oras, iar locul a primit o alta infatisare. Floarea de titan a muzeului modernist, Cladirile Universitatii Deusto, Stadionul San Mames, Palacio Euskalduna de Congrese și Muzică, parcuri si o esplanada superba dea lungul a ceea ce localnicii denumesc Estuarul Bilbao au depasit chiar asteptarile localnicilor. Totul intr-o zona a Spaniei unde seriozitatea si munca sunt ridicate la rang de religie.

Blocul turn a fost proiectat de César Pelli, specializat in astfel de constructii, ridicat intre 2007 si 2011 si inaugurat oficial in prezenta regelui Spaniei, un an mai tarziu. Astazi, gazduieste birourile unei firme arhicunoscute, dar functioneaza si ca o imensa oglinda  de forma unui triunghi isoscel cu laturile usor curbate. Iar, cand vremea este prielnica, spectacolul este fabulos! Va invit sa il vedem impreuna! 

Isola Bella – o “destinație superbissimă”

de Livia Manzatu

Motto:

Călătoria te învață că indiferent cât de multe cunoști, este mereu mai mult de învățat – The Cultureur.

Așa cum călătorului îi șade bine cu drumul, iată-mă din nou la drum, în vara acestui an, de data aceasta într-un circuit de două săptămâni în unele dintre cele mai fascinante locuri din nordul Italiei, circuit numit foarte sugestiv: “Destinații superbissime”, avându-l și de data aceasta drept ghid pe dl. Ioan Laslo.

Italia a fost și va rămâne o destinație de suflet, iar faptul că urma să ajungem la cele mai frumoase lacuri din nordul ei (Lago di Garda, Lago Como și Lago Maggiore) a insemnat pentru mine o bucurie imensă. Într-adevăr, ajungând acolo, am avut senzația că mă aflu într-un colț de Rai.

Fără îndoială, toate cele trei lacuri sunt superbe, dar Lago Maggiore cu a sa Isola Bella a devenit preferatul meu.

Isola Bella, împreună cu Isola Madre din apropiere și Isola dei Pescatori, formează un paradis care te seduce de la prima

O capodopera a lui Caravaggio în Catedrala Sfântul Ioan din Valletta

    de Maricela Stupar

      Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o capodoperă impresionantă executată în ulei de artistul italian Caravaggio, una dintre cele mai importante și celebre lucrări din stilul baroc și nu doar. 

    Caravaggio a realizat această pictură în anul 1608, în timpul șederii sale în La Valletta, cînd, aflându-se în aprecierile Marelui Maestru al Ordinului Cavalerilor de Malta Alof de Wignacourt, îi conferă Înaltul Ordin de Cavaler.  

    Pictura prezintă decapitarea sfântului Ioan Botezătorul, în timp ce lângă el stă Salome cu un platou de aur în mâini pentru a primi capul sfântului iar lângă ea se află o altă femeie, care se presupune a fi Irodiada, îngrozită de crima atroce.  Un temnicer dă instrucțiuni călăului, care

Povestea microcartierului Anafi din Atena

 

de Valentin Oanță 

Mai tot turistul a fost în Grecia. Și cum să treci prin  Atena fără să îi vezi unul dintre simboluri, anume Acropole. Totuși, mai puțin cunoscută este viața localnicilor de sub Acropole, dar mai sus de Plaka. 

Cu mai mult timp în urmă, pe când Atena era în plină dezvoltare, mai marii capitalei s-au lovit de un obstacol, lipsa forței de muncă în construcții.  Vi se pare cunoscut ?! Atunci primarul a contactat o comunitate recunoscută în domeniu, lucrători din insula ANAFI, care au fost aduși la Atena pe termen lung. Doar că aceștia nu au acceptat să locuiască în condițiile rezonabile oferite ci au cerut și primit o parcelă pietroasă sub Acropole, unde si-au construit niște extrem de modeste căsuțe asemănătoare cu cele lăsate în insula lor. Locul fiind limitat, străduțele au fost dimensionate corespunzător. Nu  permit decât trecerea unui singur om fără bagaj. Apoi nu au mai dorit să se întoarcă în insulă si au rămas în noua așezare.  Acum, urmașii lor sunt terorizați primăvara, vara și toamna din cauza pălăvrăgelii turiștilor sub geamurile lor, de dimineața până  noaptea târziu. Așa au aparut pe toate străduțele înguste apeluri fierbinți la liniște,  în multe limbi, chiar si în cele asiatice ! Și eu, care credeam că povestea Maricelei Stupar despre strada Sforii este unică și că doar locuitorii din Brașov au o astfel de cale!