Incursiune in Canionul Tara: merita sa te aventurezi aici?

de Cristian Cezar Han

  Multi ma intreaba daca merita sa vezi Muntenegru, deoarece vor sa aleaga o excursie in aceasta tara (Muntenegru 10 zile), implicit urmand sa vada si Canionul Tara. ,,Oare este periculos acolo?,, Se pare ca aceasta intrebare macina multi turisti, deoarece toata lumea stie pentru ce este cunoscut Canionul Tara. Nu doar ca este al doilea ca marime dupa Marele Canion din S.U.A., dar romanii nu prea isi amintesc cu placere de el. Ca sa nu mai intru in amanunte, va voi spune astazi daca este periculos sau nu Canionul Tara.

   Dupa amiaza, am ajuns in tara cu numarul 10, iar peisajele sunt de nota 10. Stiu ca urmeaza sa vedem Canionul Tara si ca vom face o oprire la faimosul pod Djurdjevica.

    Probabil ca acum, dupa ce ati vazut podul, veti intreba pe unde am urcat sa fac poza si veti fi curiosi sa aflati de cat timp este nevoie sa ajungeti aici din parcare. 

   Raspunsurile sunt:

1. Nu am urcat nicaieri, nu este nevoie sa urci ca sa realizezi fotografii! Poza este facuta din spatele unui magazin de suveniruri si terenul e sigur (este plat).

2. Din parcare nu cred ca am facut un minut. Dupa ce am traversat podul, am poposit aici doua ore.

Afla mai multe pe https://cristiancezartravels.blogspot.ro/2017/09/incursiune-in-canionul-tara-merita-sa.html

Karatai – Satul Mânzului Negru şi caii dobrogeni

de Cristian Cealera

       Suntem la Nisipari, un sat dobrogean obişnuit, aflat la patru kilometri de şoseaua naţională ce leagă oraşele Medgidia şi Constanţa. O aşezare de aproape 2000 de locuitori şi care depinde administrativ de comuna Castelu. Oameni harnici, case obişnuite, agricultură… Nimic nu pare să ne spună că ne aflăm într-un loc încărcat de istorie. Şi totuşi…

Satul modern se ridică pe locul în care acum mai bine de patru secole exista Karatai, un sat al cărui nume tătăresc se traduce prin Mânzul Negru. Aici, principala ocupaţie a localnicilor de etnie musulmană (majoritari la acea vreme, în plină stăpânire otomană) era creşterea cailor. Dovezi sunt multe. În anul 1595, cavalerul francez Francois de Beccarie de Pavie, senior de Fourquevaux trecea prin Dobrogea noastră, în drumul său spre Moldova şi se oprea la Karatai, acolo unde admira exemplare superbe de cai. Un secol mai târziu, olandezul Gerardus Valk ajungea şi el pe aceste meleaguri dar numea aşezarea Nizzowitz (Nisipari).

Numele Karatai supravieţuieşte însă şi în următoarele secole. În 1828 Hector de Bearn menţiona şi el satul Karatai în timpul periplului său dobrogean. La 1880, Karatai era un sat în care încă locuiau câteva sute de tătari indigeni, urmaşii strămoşilor crescători de cai. Potrivit lui MD Ionescu, citat de profesorul dr. Adrian Ilie în excelenta sa monografie istorică „Valea Kara-Su”, Karatai avea în

Aflati mai multe aici !

Din seria "Comorile Munteniei" - Lacul Vidraru

de Cristian Cezar Han

   Ştiți ce îmi place mult în turism? Faptul că deciziile pot fi spontane, că ai ocazia să stai unde vrei şi să faci deplasări unde vrei, că nu te întreabă nimeni ,,De ce ai întârziat,,? sau ,,Unde mergi? Avem treabă cu tine,,. Sună stresant, însă turismul este un domeniu ,,free angagement,, (eşti liber în decizii, dacă eşti stăpân pe situație, normal).

 Exact aşa am ajuns la Vidraru: am hotărât brusc să continui traseul din Piteşti spre Curtea de Argeş-Arefu-Vidraru, după ce văzusem o mănăstire din zonă (Vâlcele se numeşte mănăstirea).  Deşi era foarte aglomerat şi jumătatea lunii august, am traversat oraşul lui Negru Vodă şi am inceput să fim găzduiți de munții cea mai frumoşi din România, părerea mea.

 La Vidraru vă recomand plimbarea cu vaporaşul. Merită, dar atenție, nu au loc multe persoane. Se mai stă şi la coadă chiar uneori. De asemenea, atenție cu deşeurile! Fiind în România, nu prea există amenajări pentru aşa ceva. Sau poate există, dar nu în zona turistică. Aşa că aveți grijă, poliția mai face patrulă pe acolo!

La întors (pentru că nu vorbim despre Transfăgărăşan deocamdată) vă recomand să serviți masa la Bella Vista, în Căpățânenii Ungureni. Merită asteptarea. Şi nu ratați Cetatea Poenari!

 Cam atât am avut de relatat, sper că am reuşit să vă conving să faceți o excursie măcar la Vidraru, de altfel puteți să faceți multe excursii în zonă.Opțiunile sunt multiple. Vă urez drum bun! 

Protejarea sanatatii in Africa de Est

de Paul Drosu
      BOLI TROPICALE
     In nu foarte indelungatul rastimp in care am inceput sa urmaresc mediul online dedicat calatoriilor, am constatat ca multi romani care au calatorit sau vor sa calatoreasca in zone tropicale si ecuatoriale din lume, acorda o atentie foarte mica modului in care isi pot proteja sanatatea sau chiar viata in aceste zone minunate ale lumii, dar zone care ascund multe pericole si boli, mai ales pentru noi, cei care traim si suntem obisnuiti cu o clima temperata si care nu avem nici o minima auto-imunizare genetica pentru acele boli. In plus, avem si tendinta sa extrapolam siguranta destul de mare a mediului nostru temperat si asupra zonelor tropicale si ecuatoriale. Eu am calatorit destul de mult prin lume (de 2 ori chiar am fost in jurul lumii, asa numitul RTW – Round The World -), cateodata prin zone periculoase sau foarte periculoase pentru sanatate. Toate calatoriile mi le-am planificat cu multa grija, punand un mare accent pe protejarea sanatatii, a mea si a sotiei mele, pentru ca nu am vrut ca dupa cateva calatorii in zonele tropicale sa fim doborati de vreo boala „exotica” si astfel sa ne fie foarte greu sa mai putem reveni si alta data in aceste minunate locuri de pe Pamant. Din pacate, la noi in Romania este greu sa te documentezi pentru acest subiect, nu intru in amanunte si de ce, caci scopul pentru care scriu acum nu este acela de a critica, ci de a incerca sa va ofer niste informatii pentru care vreodata, poate, ma veti aprecia…Asa ca a trebuit sa citesc foarte mult, inclusiv pe paginile agentiilor specializate in acest domeniu ale guvernelor american, britanic, australian, francez…Iar experienta proprie din 
Citeste mai mult aici !

Palatul Topkapi - locuinta sultanilor

de Ioan Laslo
  Topkapi Sarayi a fost resedinta sultanilor otomani, incepand cu 1465 pentru aproape 400 de ani, deoarece, in secolul al XIX-lea aceasta a fost mutata in Dolmabahce Sarayi. Ceea ce se poate vizita astazi  ( este muzeu din 1924, la initiativa lui Ataturk) este considerabil mai mic decat odinioara, cand palatul se intindea pana la Marea Marmara, incluzand Parcul Gulhane si statia de cale ferata Sirkeci. Totusi, pentru a-l vizita in tihna este nevoie de aproape o zi intreaga. 

   Complexul are patru curti interioare, care delimiteaza trei zone distincte: Palatul extern (Birun), cei intern (Enderun) si Haremul. Pe vremea cand gazduia sultanii otomani, aici munceau mai bine de 50.000 de mestesugari, gradinari, garzi etc, fiecare cu atibutii bine