sâmbătă, 5 februarie 2022

Prin Parcul National Ceahlau


de Raluca Sofian
Mi-a parut delicioasa (și mi-a rămas peste timp draga) replica scriitoarei Reggie Nadelson referitoare la călătorii. Desi nu e tocmai genul de afirmatie pe care sa o simți, fără prealabile ajustări, pliabilă propriului crez. Dar, detine tușa aceea echilibrata de cinism care poate scoate o părere, sau alta, din anonimat. Citind din memorie, menționa ca anticiparea și ulterior amintirea ar fi cel mai bun lucru legat de o călătorie. Si ca “realitatea are mai curând de a face cu pierderea bagajelor”.
Cum sa nu zambesti instant?! Clenciul e ca te supune, placutului supliciu de a contracara. Dar nu intr-atât de radical pe cât ai înclina.
Departe de a fi, mereu, strategia ideală, de buna seama ca anticiparile ne stau in fire tuturor. Aici totul e clar. Dar, la capitolul “bagaj” nuanțele devin fluide, nu-i așa? Poate pentru ca “bagaj” e un cuvânt deschis atâtor conotații subversive. 
Cred ca exista drumuri al căror unic scop e acela de a face pierdute niște bagaje. Așa cum exista escapade in care le poți rătăci voluntar. Sau amaneta temporar. La capătul opus vin locurile in care paleta tentațiilor impune noi și imprevizibile achiziții intr-ale spațiilor de depozitare. Și in fine, altele in care, odată ajuns la locul faptei, îți zici ca n-are niciun rost sa abandonezi si valiza, când e ceva mai practic sa golesti conținutul și sa umpli “golul”, încă fragil, cu …altceva. Pana la urma cred sincer ca schimbările voluntare de loc sunt, fiecare in parte, un veritabil troc. Uneori asertiv social. Alteori (si) implicit emoțional. Iar in aceste condiții, amintirea e nimic altceva decât steaua cu coada menită a-l sedimenta.
In ceea ce ma privește calatoriile s-au împărțit dintotdeauna in narative și nu prea. Cele Narative au doua chei: o destinație sau un sir de destinații urbane si un grad crescut de socializare. Concret despre itinerariile făcute in grup, cu liste precise sau mai puțin precise de interes, tentația de a povesti imi da insistent ghes. Cele cu Nu prea pun natura, solitarul, basca o doza buna de introvertire drept paravan. E categoria in care un drum nu poate fi calificat. Cea care pune aripi trairilor si piedica peniței. Delicat.
Așadar, am atins Ceahlăul cu pasul încă o dat’! Informativ-descriptiv :)) nimic spectacular! Durau- Cabana Fantanele- Poiana Nican-Cascada Duruitoarea-Durau. Introspectiv? Vartej activ. Dar cum sa descrii coerent și cu emfaza, senzorialitatea intr-o fraza? Pentru ca dincolo de vama trăirii mai e loc doar de Foto-sintaxa, port acum asupra-mi o valiza goală in care înghesui imagini și senzații volatile. Un rece topit fost zăpada. Textura mușchiului. Scoarțe fără copaci. Copaci fără sorți. Reflector de lumina printre trunchiuri. Alb psihotic. Reflex gotic. Lemn coloana. Piatra. (Su)port de vazduh, seva, gheata și gust. August!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu