de Marian Lisu
Roma, Galeriile Borghese, cele care-și leagă denumirea de cei care au dat numelui de ,,burghez” conotația reală. Istoria romanțată a edificiului are legătură cu urzelile papalității, pe vremea când nepotismul fincționa la înalte culmi în Cetatea papilor. Numele de Camillo este iar predestinat, unul facilitează ridicarea, altul o desăvârșește, la distanță de vreo două secole.
Primul e cardinalul vicar căruia conclavul îi scoate fum alb pe coșul Vaticanului, iar de aici nu-i vom mai spune Camillo Borghese, ci Papa Paul al V-lea. Prin ajutor susținut al nepotului Scipione (ajuns dealtfel cardinal) se constituie de către cel din urmă o vastă galerie de artă – pictură și sculptură, căci nu este doar amfitrion al frumosului, ci sponsor al unor nume rămase în topul acreației : Bernini și Caravaggio, ale căror lucrări erau cele mai îndelung admirate aici, fiind cele mai numeroase strânse laolată.
Celălat Camillo este prințul de Sulmona, cumnat al lui Napoleon, căci Paolina Bonaparte face cu acesta casă bună, una din sălile cu comori fiindu-i dedicată – în sala Paolina se află chiar reprezentarea ei în marmură albă, sub asemuirea lui Venus Victix - opera lui Canova. E de gândit că vom găsi aici mari opere prădate de Împărat de-a lungul marilor campanii militare, dar adevărul e la antipozi, deși pare că e superaglomerat de frumos, de aici au fost înstrăinate, de voie-de nevoie, multe din opere, pe vremea Revoluției franceze.
Mai mult, ce aș putea afirma – a fost un sentiment ciudat până să ne convingem că pe tavane, sub bolți sau arcade false, sunt de fapt fresce - deoarece efectul 3D este acela de sculptură solidă (realizezi adevărata creație doar dacă ai răbdarea să urmărești că zonele expuse luminii nu lasă umbre) sau că mozaicurile de aici au ajutat enorm specialiștii să afle numele celor mai mari gladiatori.
În rest: Titian, Raphael, Bellini, Coreggio, Mesina, Bronzini, Pinturicchio, Rubens, van Dyck, Durer, și mulți, mulți alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu