Cand eram copil tin minte ca vedeam pe toate standurile vanzatorilor de suvenire de pe Litoral produse din "piele de căprioară". De fapt, erau facute din iasca, un material care parenefolositor la prima vedere, dar care, ajuns in mainile celor care se pricep, poate sa se transforme in adevarate opere de arta. Materialul era folosit din cele mai vechi timpuri, dar, fie datorita schimbarilor climatice, fie datorita lipsei de rabdare, rand pe rand, atelierele de iasca au disparut din Germania, Franta sau Austria, iar, in acest moment, singurul loc din lume in care mai sunt maestri-iescari este in tara noastra, mai precis la Corund, unde sapte familii isi mai completeaza veniturile, producand asemenea lucruri frumoase. Ghidul local Pall Zoltan, el insusi ucenic iescar duce turistii nostri de pe programul Senior Voyage Sovata (oferta la un simplu click pe albastru!) intr-un astfel de atelier si le face cunostiinta cu o familie de iescari. Iar experienta este una deosebita, asa cum puteti realiza si din filmarile pe care le-am facut acolo. De altfel, Zoli ne povesteste cu mult avant in filmarea de mai jos si despre aplicatiile acestui material pe parcursul istoriei. Totul in timp ce maestrul iescar ne face o demonstratie...
Pentru a ajunge la tinovul de la Fântâna Brazilor, din județul Harghita, din localitatea Corund ne-am deplasat cu un autocar și după aceea în căruțe trase de cai secuiești și conduse de vizitii pricepuți, oameni ai locului pentru care calul reprezintă o valoare și un element indispensabil vieții lor.
În fața noastră se vedea un peisaj muntos, ce părea de culoare albastră în lumina soarelui strălucitor. De la ghidul nostru am aflat că localitatea Fântâna Brazilor a fost la origine un simplu loc de popas în procesul transhumanței. Oamenii au întemeiat însă o așezare aici, atrași de condițiile naturale prielnice, lemnul și fructele muntelui, iarba pajiștilor, aerul curat, posibilitatea unei vieți tihnite, în liniștea naturii. Locuitorii sunt, în general, crescători de animale și trăiesc din resurse proprii, izolați în cea mai mare parte a iernii.
Bucuria și curiozitatea noastră au crescut la culme, ne aflam parcă într-o caravană, pe un drum de țară, plecată în cine știe ce experiență de cunoaștere, liniștită, originală și relaxantă. Am ajuns la marginea pădurii și însoțiți de cei doi ghizi, Ioan Sebastian Laslo și Pál Zoltán, am pătruns în uimitorul tinov. Zoli cel priceput la toate ne-a ținut o adevărată lecție de geologie, geografie, ecologie etc. Explicațiile lui au putut fi completate cu cele existente din plin pe plăcuțe documentare, care ne-au întâmpinat cu denumirea TAIGA. Deja am simțit că pătrundem într-o altă lume și am plecat curioși în cunoașterea ei. Accesul în tinov se face pe o punte de scândură situată pe sol, construită cu generozitatea localnicilor care au contribuit cu câte o scândură pe care și-au scris și numele. Surpriza a fost mare. Tinovul de la Fântâna Brazilor, deși în esența sa este asemenea celui de la Mohoș, se deosebește totuși de acesta, prin terenul mai solid, pe care am putut să călcăm fără riscul de a ne scufunda. Copacii sunt mai înalți cu cât te afunzi spre inima lui, speciile de plante sunt aceleași, cu mici deosebiri. Pinii silveștri care cresc aici sunt mai înalți, pot atinge o vârstă matusalemică și dacă se usucă pot rămâne în picioare până la 100 de ani. Ghidul nostru ne-a sfătuit să îi îmbrățișăm pentru a ne convinge de forța lor. Spre deosebire de Tinovul Mohoș, aici nu sunt așa de mulți copaci uscați. Pál Zoltán a avut grijă să ne explice și cauza uscării copacilor. Ursoaica pentru a-și învăța puii să se cațere îi aruncă repetat în capaci și așa aceștia sunt zgârâiați și se usucă. O lecție frumoasă ne-a ținut și despre cauzele schimbării comportamentului urșilor și despre felul în care trebuie să ne comportăm în relație cu aceștia. Care este secretul? Când vedem ursul, să nu ne apropiem de el și de puii lui, să ne îndepărtăm, dacă se poate, mergând ca racul înapoi, să nu ne apărăm animalele dacă vine să ni le ia. În ceea ce privește zgomotele pe care ni s-a recomandat să le facem, în alte zone ale țării ni s-a spus că nu se mai teme de ele, ci doar de sprayul cu piper, dar cum sunt la îndemâna oricui, nu ar fi rău să le producem.
Vegetația este mai abundentă, solul este acoperit de un covor de afin și am avut posibilitatea de a ne bucura de puținele afine roșii care au mai rămas neculese. Plantele care cresc aici, aidoma celor din
Tinovul Mohoș, sunt benefice sau toxice. În Tinovul de la Fântâna Brazilor este o liniște desăvârșită, ai impresia că timpul a stagnat, că singura formă de existență este aceasta cuprinsă între marginile pădurii, că un duh existențial benefic vine din adâncuri și plutește îmbietor și mângâietor în atmosferă, sălășluiește în fiecare plantă și se deplasează spre vârfurile copacilor.
Cu tact, fără trac si la trap spre Fântâna Brazilor! Colt cu …Valea lui Pavel :)) Doua cătune izolate. Imediata proximitate a Corund-ului. In “centru” aceeași clădire e magazin mixt, centru de colectare a laptelui, posta si birt. O uliță principala cu palcu-i regulamentar de case, dar și gospodarii dispersate. Din când in când privirea-ți cuprinde câte un micro-cimitir de familie. Si datorită lor casele nu sunt părăsite. Munca le e susținută și cămările chivernisite. Pe măsura iernilor lungi. Dar dorite. Mari iubitori de culmi aerisite. Privind de sus, de peste coama aruncată-n vant a iepei Csillag (Stea!), ilustrata aceasta vivantă, intelegi și de ce. Cand te naști cu mirosul fânețelor in nări e greu sa te arunci voluntar lumii dezlănțuite. Ti se mărturisește ca, cel puțin un urmaș nu va fi tocmai amator de oraș.
Pentru ca spațiul in care ți-e ușor sa te imaginezi alergând in nestire și care (mai) cunoaște a simplitatii mistuire, rămâne o Fericire in sine! (Mulțumiri Zoltán Pál pentru înlesnire!)
