Reintoarcerea în minunatul Tivoli a fost o binecuvântare deoarece nu uitasem deloc minunea ce o admirasem mai demult aici – Villa d”Este.
Dar acum ne întoarcem cu mult în istoria locului, în Tibur – pe când valea străbătută de Aniene era în același timp spațiul unde împăratul Hadrian ridicase unul dintre cele mai surprinzătoare monumente imperiale – complexul ce se baza pe principiul creației umane integrate într-un peisaj de poveste, cu chiparosi, pini argintii și măslini rodnici.
Împăratul nu ridicase doar o colosală reședință ci gândise locul ca o imensă oază de relaxare: o imensă piscină înconjurată de statui ce trece în revistă aproape toată mitologia, un teatru în stil grecesc, teatru solar, teatru acvatic (nautic) și multe terme.
Ne ostoim setea de frumos spre înnobilarea sufletului și trupului trecând în revistă zona grădinilor, a fântânilor, a băilor calde sau reci, a stadionului și hipodromului, printre marile temple, prin gimnaziu sau basilică.
Casa pretorului, grandioasa sală a filosofilor, vechile depozite sau cele 100 de magazine (camere destinate trocului cu mărfuri din imperiu sau de oriunde) chiar dacă sunt în ruină impresionează privitorul, oferind o imagine completă și complexă asupra edificiilor gândite pe vreo 35 de hectare, lăsând oricui posibilitatea să-si imagineze ce se întâmpla aici acum aproape două milenii (secolul al II-lea).
Ideile puse în practică provin, se pare, din pasiunea împăratului de a călători în zona elenistică și cea egipteană, iar multe dintre creațiile de aici au inspirat ulterior arhitectura datorită proporțiilor, considerate perfecte.
În muzeul de pe culme se păstrează statui marmorate, mozaic și capiteliuri, resturile coloanelor sau bucăți de friză. După abandonarea locului de către autorități s-au produs dese vandalizări, multe dintre operele expuse fiind ,,împrumutate” de proprietăți private din proximitate.
Jos, pe laturile marii piscine sunt alte artefacte, arcadele rămase și statuile păstrate fiind un alt muzeu, în aer liber de această dată.
Cu toate prăduielile Teatrul Maritim rămâne reper – ideea de preamărire a vieții în raport cu sfârșitul, de neevitat în perspectivă.
Continuăm periplul spre masivele structuri, pe lângă Turnul Rocca Bruna, spre Sala Palatului, unde mai sunt și acum mozaicuri originale și coloane ce susțin arcade. Undeva mai în margine e Templul lui Venus, o structură bine conservată, ce pare o clonă a unui templu circular doric al vechilor greci, căci Afrodita Cnidia (zeița reprezentată) e ca cea din Cnidus (Asia Mică), surprinsă ieșind de la îmbăiere.
Complexul rămâne posterității drept cel mai mare edificiu ce a aparținut unui împărat roman, dar și cu cel mai înalt nivel de exprimare al arhitecturii romane.
