O plimbare virtuala pe Corso Umberto din Taormina este potrivita. Filmarea facuta (cat se poate de "amatoriceasca", dupa cum spune un amic bun de al meu :) ) este menita sa va introduca in atmosfera de pe inegalabila strada din aceasta statiune de lux a Siciliei. Desigur, am pastrat fondul sonor original, pentru autenticitate. Daca o sa doriti sa vedeti cum sta treaba la fata locului, nimic mai simplu: intrati pe internet si sa faceti un prim pas, facand o rezervare pentru mai tarziu. Va doresc o zi frumoasa, in care sa mai realizati cateva dintre lucrurile importante pentru sufletul vostru. Iar acum, sa pornim:
V-am vorbit, in materialele trecute, despre Croatia continentala si despre cea insulara. Azi doresc sa va ofer inca un motiv intemeiat pentru a vizita aceasta tara minunata. Croatia are opt parcuri naționale, fiind de aceea denumită si Țara Parcurilor Naționale. Cele mai importante sunt :
1.Parcul National Plitvice, înfiintat in anul 1949, situat în zona muntoasă carstica din Croația Centrală, aproape de granița cu Bosnia& Herțegovina. Numele provine de la raul Plitvice. Se întinde pe aproximativ 300 kmp, iar in 1979, a fost adaugat in lista Patrimoniului Mondial Unesco. In anii 90, pe locul unde se afla parcul Plitvice, se desfășura ,,Războiul Croat pentru Independența,, Parcul are lacurile superioare si leacurile inferioare (in jur de 16 lacuri) si 86 cascade. Cel mai spectaculos este Lacul Koziak cu o suprafață de 80 hectare. Acesta este navigabil.
2.Parcul National Kornati, cel mai mare Arhipeleag din Adriatica, format din 89 de insule, insulite si recifuri. Se gaseste intre localitățile Zadar si Sibenik si face de asemenea parte din Patrimoniul Natural Unesco.
3.Parcul National Krka se afla pe raul cu acelasi nume. Krka izvorăște din Munții Dinari, iar in apropierea orașului Sibenik ajunge in mare. Parcul se intinde pe o suprafață de 109 km pătrați. Cascada Skradinski si Cascada Roski sunt aici extrem de spectaculoase. Este locul in care
de Ioan Laslo
La prima vedere, Dusseldorf nu pare o destinatie pentru turisti, neavand parca nimic special. Poate fi eventual un punct de plecare spre Amsterdam si Bruxelles, datorita excelentelor legaturi cu trenul, dar si a faptului ca aeroportul sau este al doilea , dupa Frankfurt-pe-Main, in ceea ce priveste zborurile speciale. Si totusi, o plimbare prin al sau Alstadt(orasul vechi) iti schimba total aceasta impresie.
Interesant este si numele orasului, Dorf insemnand "sat", iar Dussel fiind un afluent al Rinului pe care odinioara fusese asezata vatra acestuia. Azi orasul este insa foarte departe de imaginea rurala, sediile diverselor companii si blocurile-turn din sticla si fier beton dandu-i o imagine foarte moderna. De altfel, zona noua a orasului este strabatuta de bulevarde largi, extrem de aerisite, cu multa verdeata si traversate de modernele tranvaie germane.
Oamenii de pe strada emana extrem de multa eleganta, nu intamplator orasul fiind unul dintre centrele cele mai cunoscute ale modei europene. Rafinamentul este la
Un sejur în
stațiunea Pucioasa îți oferă posibilitatea vizionării unui oraș
mic, dar cu o cultură bogată, plină de realizări originale. Una dintre
acestea este și Muzeul Aviatic ”Cosmonaut Dumitru Prunariu” care
funcționează în cadrul Clubului Copiilor ”Nicolae Mateescu” de
pe strada ”Constantin Olănescu”, nr. 19. Da, nu o să
vă vină să credeți, orașul Pucioasa are un muzeu de aviație. Acesta este,
de fapt, o continuare a Palatului Copiilor care a funcționat aici în
comunism și în cadrul căruia în anul 1953, profesorul Dumitru
Diaconescu, specialist în aeromodelism, maestru al sportului, a
înființat Cercul de Aeromodelism. Aici copiii au învățat să
construiască machete de avioane, majoritatea sub licență
românească, care pot fi vizionate în Muzeul Aviatic ce
funcționează în incinta clubului. Dascăl
devotat profesiei sale, Dumitru Diaconescu a transmis propria pasiune
și pricepere atât fiilor satului, cât și propriei familii.
Ștafeta a fost preluată de fiul acestuia, Sandu Diaconescu, care a
îmbrățișat cariera aviatică.A urmat Liceul de Aviație de la
București – Băneasa și Școala Militară de Ofițeri de Aviație
– Secția Civilă. A fost repartizat la Aeroclubul ”Gheorghe
Bănciulescu” din Ploiești. Timp de 10 ani a lucrat ca pilot, a
zburat pe 6 tipuri de aeronave, efectuând aproximativ 1000 de ore de
zbor. A fost inclusiv pilot comandant. În 1995 s-a retras la Pucioasa
unde a devenit profesor, specialitatea Inginerie Aerospațială
Construcții de Nave la ”Clubul Copiilor”. Aici se
lucrează cu 8 grupe de maximum 10 copii, băieți și fete. Modelele
realizate sunt atât românești, cât și străine.
În anul 1977,
cu machetele realizate a fost înființat Muzeul Aviatic, după ce în
1970 Henri Coandă a venit în România și a efectuat vizite la
case/palate ale copiilor și în 1971 a apărut cartea ”Construcții
aeronautice românești” la Editura Militară, care a constituit
modelul pentru crearea acestuia.Printre cei invitați de
profesorul Dumitru Diaconescu aici s-a aflat și Traian Vuia. În anul 1972,
a murit Henri Coandă, în țară s-au organizat concursuri în
memoria pionierilor aviației românești. Dumitru Diaconescu s-a gândit să
facă un concurs cu machete de aeronave captive. În 1976, a
luat naștere concursul, devenit cel mai longeviv din țară, ajuns
la cea de-a 45-a ediție consecutivă. Concursul are
2 probe: una de stand în care avionul este evaluat după planuri
reale, formă, mărime, culoare și una de zbor în care aeromodelul
trebuie să evolueze în maniera avionului real. Participă persoane de vârste
diferite: copii, juniori, seniori din peste 30 de județe din țară,
însumând aproximativ 150-200 de participanți. Avioanele create aici participă
la foarte multe concursuri, printre care se află și ”Ex-Terra”,
cu profil tehnic, organizat de TVR. Mulți dintre elevi au ajuns
ingineri, piloți, maeștri ai sportului în aviație. Unii
adolescenți chiar au făcut armata la parașutism. Au lucrat la IAR
Brașov, la Eurocopter Brașov, unul dintre ei este inginer la
Fabrica Airbus Touluse.Trei dintre foștii elevi: Nicolae Diaconescu,
Cristian Necula, Radu Foamete, sunt profesori la Cercul de
Aermodelism Pucioasa. mÎn 1996 când
s-au împlinit 100 de ani de la zborul lui Taian Vuia, primarul de la
Montesson a primit cadou o machetă a aeroplanului lui Traian Viua
realizată aici. De curând, piața mare din fața Primăriei de la
Montesson se numește ”Traian Vuia”. Membri ai
clubului participă la simpozioane, mitinguri aviatice cu
demonstrații, aeromodele și expoziții. În 1981, după primul zbor
în cosmos, Dumitru Prunariu a fost invitat la Concursul ”Henri
Coandă”. Acesta a acceptat invitația și a rămas prieten cu
elevii de la Cercul de Aeromodelism Pucioasa. Prunariu însuși și-a
început cariera de aviator/cosmonaut, fiind elev la Cercul de
Aeromodele de la Brașov. În filmul de prezentare a lui Prunariu
există rachetomodele de la Pucioasa, pentru că atunci Catedra
Tehnică era de modelism. La Pucioasa și-a lansat două cărți.
Pucioasa a fost primul oraș din România care i-a acordat titlul
de”Cetățean de Onoare”.
În muzeu sunt
expuse aproximativ 300 de piese, constând din machete de avioane
construite aici, printre care se află și cele ale avioanelor lui
Traian Viua, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, rachetei Soiuz cu care
Prunariu a zburat în cosmos, costume de aviator, inclusiv cea a
generalului de aviație Aurel Recan si foarte multe diplome,
medalii.Muzeul Aviatic
”Dumitru Prunariu” din Pucioasa a știut să își aleagă bine
locul de desfășurare, și-a selectat bine profesorii, elevii și
colaboratorii, le-a transmis pasiunea pentru aeromodelism, a devenit
unic în țară prin faptul că este realizat în totalitate numai cu
avioane create de copii.
La aproximativ 15 km. nord-vest de Bucureşti, pe malul lacului Colentina se află localitatea Mogoşoaia, renumită pentru Palatul Brâncovenesc. Am vizitat palatul de mai multe ori, dar cel mai mult m-a impresionat primăvara, în lunile aprilie-mai, când totul pulsează de prospeţime, puritate şi nobleţe.
De la poartă se merge pe o alee străjuită de castani ale căror flori albe, conice, fragede şi fin înmiresmate par candelabre vii aprinse într-un pom de Crăciun. Pe iarba verde din spatele castanilor din loc în loc tufe de liliac şi magnolii încântă prin frăgezimea mov a florilor lor. Pe partea stângă, un magazin de suveniruri, în dreapta Biblioteca.
Înainte de a intra în curtea Palatului din partea stângă răsunau vocile unei slujbe religioase care se oficia în Biserica „Sfântul Gheorghe” construită de Constantin Brâncoveanu, în anul 1688, în stilul arhitecturii bisericeşti autohtone şi împodobită cu fresce în anul 1705. Biserica e mică, dar cu o puternică încărcătură istorică,religioasă şi afectivă. În ea se află un tablou votiv care îi înfăţişează pe Constantin Brâncoveanu şi familia sa şi mormântul prinţului George-Valentin Bibescu.
După ce treci de Turnul porţii, pătrunzi într-un domeniu al rafinamentului artistic şi natural, în care pe lângă clădirea centrală, Palatul Domnesc, se află o cuhnie, gheţăria, Sala de oaspeţi în care în comunism a fost găzduită Casa de Creaţie a Scriitorilor şi în care şi-a găsit sfârşitul scriitorul Marin Preda. Astăzi această sală este hotel-restaurant.
Pe acest loc, Constantin Brâncoveanu a cumpărat un teren în jurul anului 1681 şi în 1698 a început construirea unui palat care a fost finalizat în 1702, pentru fiul său Ştefan. Clădirea impresionează prin eleganţa, rafinamentul, supleţea, luminozitatea stilului brâncovenesc în care a fost construită. Are mai multe părţi: pivniţă în care astăzi se păstrează frescele de la Mânăstirea Văcăreşti, parter, etaj, foişor, logie; pereţii exteriori sunt prevăzuţi cu arcade, coloane şi motive florale. Destinul crud al familiei Brâncoveanu s-a abătut şi asupra palatului care, după moartea domnitorului, a fost jefuit de turci, transformat în han turcesc şi salvat în cele din urmă de Martha Bibescu, fiica lui Ion Lahovary şi a Smarandei Mavrocordat, soţia prinţului George-Valentin Bibescu, poetă şi scriitoare. Aceasta a făcut din el o pasiune, l-a renovat, îmbunătăţit şi l-a transformat într-o adevărată ambasadă a României. Palatul dela Mogoşoaia devenise locul de întâlnire al unora dintre cele mai mari personalităţi ale vremii: regii Carol şi Ferdinand, regina Maria a României, Gheorghe Tătărescu, Constantin Argetoianu, Pamfil Şeicaru, Nicolae Iorga, Victor Hugo, Marcel Proust, Winston Churchill, Charles de Gaulle, regele Alfons al III-lea al Spaniei etc. Imagini din trecut ale palatului pot fi privite în fotografiile existente în acesta.
Pătrunzând în palat, temerea că s-ar putea să îl găseşti gol după ce turcii au plecat de aici cu 40 de care de bogăţii, după ce a fost bombardat, renovat şi părăsit, îţi este repede spulberată. Eleganţa stilului arhitectonic este prezentă şi aici şi graţie ingeniozităţii muzeografilor, generozităţii unor donatori, precum soţii Liana şi Dan Nasta, ai impresia că pătrunzi într-o adevărată bibliotecă sau ţi se deschid paginile unei enciclopedii în care o colecţie bogată de obiecte îţi oferă cunoştinţe din diverse domenii de activitate: istorie, artă, etnografie, religie, din diverse epoci şi regiuni ale ţării şi ale lumii. La subsol se află pivniţele în care sunt expuse fresce de la Biserica Văcăreşti. La parter erau camerele slujnicelor, astăzi transformate în birouri şi în spaţii expoziţionale. Pentru a ajunge la etaj unde se aflau camerele familiei domneşti, ai posibilitatea să urci pe Scara de onoare pe al cărei perete lateral poţi admira o tapiserie numită „Regele regilor”, de culoare roşiegrena, cu motive florale şi zoomorfe. Pe peretele din faţă, nişe cu mozaic veneţian aduse de Martha Bibescu şi Sculptura „Sacrificiul”, creaţie a sculptorului Vasile Gorduz, care reprezintă capul şi piciorul lui Constantin Brâncoveanu.
Camerele au nume reprezentative: Sala ortodoxă, Salonul italian, Salonul francez, Sala fanariotă, Salonul scoarteţor, Sala Cancelariei Domneşti, Salonul Sfatului Domnesc. Reprezentative pentru domnia lui Constantin Brâncoveanu sunt Sala Cancelariei Domneşti şi Sala Sfatului Domnesc. Sala Cancelariei Domneşti era destinată treburilor interne şi externe, arhivării înscrisurilor. În Sala Cancelariei Domneşti printre altele se află hrisoave bisericeşti emise de Constantin Brâncoveanu, stema de principe a Sfântului Imperiu Roman conferită de Apus lui Constantin Brâncoveanu în 1695, stema Ţării Româneşti, basorelief, reproducere în ghips după stema de pe pisania Mânăstirii Hurezi, acoperământ de masă lucrat din catifea brodată cu fir metalic, cu monograma domnitorului Constantin Brâncoveanu, gravuri care reprezintă dregători la Curtea Otomană. Totul este înviorat şi dominat de imaginea lui Constantin Brâncoveanu, a familiei şi a ctitoriilor sale prezente pe o tapiserie de dimensiuni mari expusă pe unul din pereţi, lucrată de Nora Steriadi pe suport de bumbac, brodată cu mătase şi fir metalic.
În Sala Sfatului Domnesc pe unul din pereţi este expusă o copie după un tablou al lui Constantin Brâncoveanu aflat la Mânăstirea „Sfânta Ecaterina” de la Sinai. Tot aici au fost aduse strane de la Biserica din Potlogi, pe pereţi sunt scoarţe olteneşti, chilimuri sârbeşti şi turceşti, o ţesătură veneto-bizantină cu acvila domnitorului. Într-o vitrină sunt expuse cartea lui Antonio Maria del Chiaro „Storia delle moderne rivoluzioni della Valachia”, două medalii comemorative, o monedă de argint cu portretul lui Constantin Brâncoveanu şi două monede emise în 2014 de Banca Naţională a României când s-au comemorat 300 de ani de la moartea domnitorului. Într-o altă sală pot fi citite informaţii despre Constantin Brâncoveanu şi fiii lui şi sunt expuse copii de pe foile de zestre ale fiicelor acestuia. Ne-au reţinut atenţia, în mod deosebit, portretul făcut lui Constantin Brâncoveanu „[...] a fost dăruit cu înţelepciune, un desăvârşit gust pentru frumuseţe, cu o mare dragoste de Dumnezeu [...]”, cât şi viziunea morţii tatălui ei pe care a avut-o fiica acestuia, domniţa Stanca, pe patul morţii „În agonie, cheamă pe Doamna, mama ei, şi surorile ei, arătându-le halucinând, o ceată de turci care smuceşte de grumaz pe talăl ei, voind să-l ducă la Constantinopol. Cu greu fu liniştită de cei din jurul ei, dar muri după câteva ore.” O statuie etajată, donaţie a sculptorului Mihai Marcu din Mogoşoaia, îi înfăţişează pe Constantin Brâncoveanu şi pe cei 4 băieţi ai săi. Credinţa în Dumnezeu specifică poporului român şi pentru care domnitorul român a acceptat supliciul unei morţi martirice pentru el şi fiii lui este prezentă prin icoanele din Sala ortodoxă, cele două Evanghelii şi Triodul din Sala Cancelariei Domneşti etc. Istoria şi-a urmat cursul ei şi epocii fanariote care s-a instalat în Ţările Române la 2 ani după moartea domnitorului Constantin Brâncoveanu îi este dedicată o sală în care Martha Bibescu expusese colecţia de arme a prinţului George Valentin Bibescu. Aici pot fi privite portrete, gravuri, costume, ţesături reprezentative pentru epoca respectivă. Imagini ale Marthei Bibescu şi ale relaţiilor ei cu personalităţile vremii printre care pot fi amintite: Elena – Regina Mamă a României, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Irene a Greciei etc. pot fi găsite în expoziţia de fotografii existentă în muzeu. Alte aspecte ale vieţii poporului român sunt prezente în Sala scoarţelor şi în Sala Transilvania.
În Sala scoarţelor sunt expuse 6 scoarţe provenind din Oltenia, Muntenia şi Moldova, lucrate din lână, cu motive fitomorfe, zoomorfe şi antropomorfe, în care predominant este pomul vieţii. Ne-au reţinut atenţia, în mod deosebit, imaginea unei perechi de îndrăgostiţi protejaţă de un linx şi imaginea Golgotei reprezentată de un pom al vieţii la baza căruia se află 2 cruci.
Sala Transilvania a fost amenajată în fostul dormitor al lui Constantin Brâncoveanu în care Martha Bibescu expusese portretul domnitorului şi un jilţ voievodal. Astăzi aici se găsesc exponate lucrate de meşteri şi artişti aparţinând populaţiei din Transilvania din timpul dominaţiei habsburgice, 1688-1918: paftale, centuri, piese de port săsesc şi oriental, vase de ceramică, litografii, icoane, o masă Biedermaier, un piedestal baroc, lăzi de zestre, portretul lui Iosif al II-lea. Graţie interesului colecţionarilor-donatori pentru cultura altor popoare, în muzeu au putut fi amenajate şi Salonul italienesc şi cel francez. În Salonul italian pot fi admirate obiecte de mobilier italian din secolul al XIX-lea, gravuri, picturi. Impresionantă este uşa de lemn sculptat, pictat cu icoanele sfinţilor Nicolae, Spiridon, Visarion şi Haralambie, aceasta nefiind singura uşă sculptată şi pictată din palat. Mie mi-au amintit de uşile pictate din castelul reginei Maria de la Balcic. În Salonul francez se află un şemineu, obiecte de mobilier lucrate in ateliere franceze din secolul al XVI-lea, portret de boieroaică în costum francez, gravuri, litografii, scoarţă basarabeană, un ceas ornamental din bronz aurit, cu statuetă care îl reprezintă pe ţarul Petru I.
De la ferestrele palatului, din foişor, din logie şi din curte poţi admira farmecul paradisului acvatic oferit de lacul Colentina şi al paradisului vegetal al Parcului englezesc. Lacul oferă o privelişte odihnitoare, cu suprafaţa lui lucitoare şi malurile acoperite de verdeaţă. O insuliţă se profilează în apă şi lebede albe luminează marginile cu trupurile lor plutitoare. În partea dinspre lac şi pe părţile laterale palatul este înconjurat de ronduri construite geometric din arbuşti verzi, în care sunt cultivaţi trandafiri şi irişi, atâţia irişi cum nicăieri nu mi-a fost dat să văd. Petalele de iris par aripile unei albine deschise spre soare şi totodată aplecate în semn de închinăciune faţă de pământul care le dă viaţă. În partea dreaptă a castelului florile de iris, mici bulgăraşi crem, gogoşi de borangic, zâmbesc fragede şi înmiresmate în soarele primăvăratic. Un rond imens, dreptunghiular, cultivat numai cu irişi este întreţinut pe partea stângă a palatului. Pare desprins dintr-o poveste, izvorât dintr-o baltă nevăzută, hrănit din energiile ancestrale ale pământului sau decupat din culorile curcubeului. Petalele mov-lila, fragede, discret parfumate ascund suflete diafane, ce inspiră aerul unei istorii păstrate cu grijă, dobândind valoare de simbol al frumuseţii şi purităţii eterne, al grijii omului pentru a-şi înnobila spaţiul de lângă casă şi pentru a-şi cinsti eroii. Avem impresia că la ferestre şi în foişor spirite modeste, rafinate se bucură discret de lumina acestui colţ de paradis. Cu rol protector, de ozonificare şi relaxare de-a lungul apei se întinde o pădure măreaţă în care arbori mai tineri există alături de arbori seculari cu nume autohtone sau exotice. Unii sunt multiramificaţi, dominând luminişurile din jurul lor, alţii au crescut chiar pe malul apei.
Un monument istoric important ascuns între copacii care parcă îl delimitează şi îl protejează este cripta familiei principelui Nicolae Bibescu, în care se află mormintele celor care „Fost-au mai iuţi decât vulturii/Şi mai puternici decât leii/[Şi] au căzut ca cei viteji.”: Mihai Principe Basarab Brâncoveanu, locotenent aviator căzut în Valea Leurzei, în ziua de 10 august 1943 la vârsta de 22 de ani şi George Principe Basarab Brâncoveanu, sublocotent aviator de rezervă, decorat cu Crucea de Aur a Virtuţii Aeronautice, căzut la datorie în ziua de 19.09.1944, în vârstă de 22 de ani - persoane care nu s-au eschivat în faţa istoriei, ci au trăit-o devotat şi demn. Tot aici este şi mormântul lui Lady Eliyabeth Asquith, princesse Bibesco.
În calitate de călători am trăit sentimente contradictorii. Sufletul ne-a fost mângâiat de frumuseţea artistică şi naturală a locului, dar şi întristat de istoria zbuciumată a celor care i-au pus bazele sau au trăit în el. Mult mai puternică este însă mândria de a fi români, urmaşi ai celor care s-au sacrificat în numele identităţii şi integrităţii naţionale. Mogoşoaia s-a dovedit a fi un spaţiu al simţului artistic ridicat la cote înalte, al armoniei şi al echilibrului arhitectonic, în care dragostea de frumos, de natură şi de civilizaţie s-a îmbinat armonios, creând un colţ de lume unic şi fermecător, sacru şi mângâietor, în care istoria pulsează în fiecare fir de iarbă, în fiecare arbore, în fiecare filă din viaţa care s-a desfăşurat aici întreţinută de minţi luminate, dornice de cunoaştere, de prietenie şi colaborare, de afirmare a României în lume. Sau cum spunea G.M. Cantacuzino „Mogoşoaia este un colţ de ţară, un peisagiu ieşit dintr-o evocare, înfăptuit prin răvna creatoare a unui şir de generaţii care şi-au organizat viaţa în funcţia principiilor şi a aspiraţiunilor lor.”
