Apropierea, intr-o zi superba (rara pentru aceste locuri), cu vant patagonez "usurel", de doar vreo 70 km/h, de tabara de baza a unui munte celebru si ucigas, de la capatul lumii, din mijlocul Patagoniei argentiniene: "EL CHALTEN" (sau "FITZ ROY"), care, la cei "doar" 3405 metri ai sai, se inalta cu peste 2.500 de metri deasupra noastra….
In spatele lui, catre vest, este o imensa calota de gheata - Hielo Patagónico Sur (Campul de gheata Patagonez sudic), al doilea (si foarte aproape ca suprafata) dupa Kluane National Park din Alaska, cel mai mare camp de gheata continua din zone non-polare de pe Pamant. Iar in spatele acestei imense calote de gheata se afla Pacificul cel
Toata lumea care ajunge la Paris stie ca o plimbare relaxanta pe Sena este absolut obligatorie. Este genul de lucru pe care il faci si doresti sa il mai faci si altadata. Mai ales daca ai inspiratie si alegi ca mica ta croaziera sa aiba loc pe inserat. Sa inceapa ziua si...sa se termine noaptea. Iar cum vaporasele numite bateaux parisiens pleaca la fix si ...se intorc la ora fixa, ai sansa sa prinzi la final exact momentul cand Turnul Eiffel este iluminat spectaculos. Asta asa ca frisca de pe tortul oricum destul de dulce.
Ca in orice oras care are multi turisti(si Parisul are extrem de multi), aici atmosfera este una cosmopolita. Anunturile se fac in diverse limbi, iar turistul are la dispozitie in casca explicatie amanuntita despre obiectivele traversate dar si
Sunt adeptul acestui tip de turism intitulat „Slow Tourism” un turism similar cu turismul alternativ (adică diferit de ceea ce majoritatea turiştilor preferă astăzi - turismul de masă). Este un nou model cultural şi comportamental denumit „slow” (adică lent). Este o călătorie desfăşurată pe cont propriu, într-un ritm lent, care uneori poate dura doar câteva zile. Este o călătorie prin care doresc să observ obiceiurile, să consum produse eno-gastronomice locale, să merg la spa, să fac excursii pe jos sau cu bicicleta pe distanțe scurte sau mai lungi, să vizitez locuri în care, în mod organizat nu poţi ajunge, având libertate deplină asupra programului, fără a depinde de ghizi. Astfel, pot observa mult mai bine cultura, tradiţiile şi obiceiurile locale. Aşa mi-am organizat călătoriile în ţară sau în străinătate în ultimii 8 ani, fie cu automobilul personal, trenul, avionul sau avion/automobil închiriat.
Pentru acest tip de turism este nevoie de o pregătire detaliată, de la alegerea datei, a traseului, a spaţiilor de cazare, până la obiectivele pe care dorim să le vizităm. Nu este uşor să planifici un
(…) Știi, pentru mine nu mai e de mult un anonim. Cred ca era scris undeva in seve, sau stele?, sa ne întâlnim. A fost empatie la prima degustare, când, îl bănuiesc de-a fi pus ce-avea mai bun la bătaie, imediat după decantare. Mi-a parut elegant, usor misterios, lipsit de infatuare. Mi-a propus varianta-i rară. Si neagra :)) Nu mi-a rămas decât sa-l trăiesc, simt si înțeleg ca atare. De atunci intalnirile ne sunt oricum, dar nu întâmplătoare. Adeseori provocate, întotdeauna provocatoare. Au șarmul intransigent al interceptărilor de Stare. Deci coloratura și vivantă justificare.
Când ai parte de o astfel de întâlnire revelarea originilor (re)sursei admirate face parte din procesul de tatonare. Vizita la crama era așadar pe lista-mi scurta de dorințe (circumspect ordonate dar avizate) de vreun an și jumătate. Mi-o doream intr-atât incat, in noaptea dintre ani, printre alte bancnote, răvașe si alte mișmașuri-simbol de augure întâmplări acceleratoare- am infiltrat in poșeta-mi festivă si un dop. Simplu, de pluta dar cu propria-i istorie… muta. (Nu oarecare, o spun in apărare- mi :))
Sigur ca se putea fructifica o fuga la Chateau între doua etape de călătorii planificate. Dar am zis ca merita o escala ca la carte. Vinăria care a livrat casei regale britanice, prima gospodărie viticola inaugurata de tarul Nicolae (1827 de pe antet e tocmai anul asta predilect) ravisanta și pentru francezi derutanta surpriza a degustării “oarbe” de la Paris, impunea o punere in scena și nu o simpla înscenare.
Și a fost! Un spectacol cu toate zarurile aruncate cu rost. Drumul pana acolo presărat cu nuci, troițe cu tabla decupată și case izolate in mijloc de podgorii e un fir narativ in sine. Cu cât mai mult din el parcurgi cu atat te simți admis in distribuție si încep sa-ti pice oarece fise. Prinzi o idee despre ce se intampla in culise.
Silueta chaletului profilata pe cerul nocturn e o apariție impetuoasa. In timp ce, dacă te abați pe afara, silueta ta proiectata pe ziduri in lumina reflectata e invitata intr-un supradimensionat joc al umbrelor, de îndată. Te încearcă un fior dramatic temperat care promite un plot pe măsura. In semiîntuneric podgoriile par șiruri infinite de spectatori. Și ce e fascinant e detaliul matinal. Senzația e duala. Spectacolul se muta in zori. O cafea savurata in turn iti asigura o perspectiva panoramică perfect circulara transformând subtil stabilimentul in loja ta personală. Livezile, rândurile perfect aliniate de vita de vie, chioșcurile lacustre, pontonul boem, podul suspendat între ramurile - brațe ale trunchiului înfipt intr-o fosta albie, fără mal sau linia decorsetata a orizontului, transcend starea de personaje emblematice, ascunse sub măști statice.
Si, vine rândul efectelor speciale! Vântul, cu veleități concrete de crivăț mi-a parut a fi dintre cele mai temperamentale. Mi-a picat bine precum o dedicatie specială! Suierul vântului simtit (gratie vibratiilor și tâmplăriei autentice de lemn) din turn iti fura gândurile și le duce, bine prinse de o coama imaginara, intr-un galop nebunesc printr-o Siberie arbitrara. Același șuier al vântului in imediata vecinătate a șemineului capata accente de premoniție fierbinte. Greu de exprimat in cuvinte. Se simte. Te cuprinde! Adauga imaginii idilice o plăcinta cu visine. Plusează cu doua degete de Malbec ( sec și masculin s-ar zice dar eu cred ca ascunde o madam Chanel-o ea, autosuficienta, sub acoperire).
De departe însă, la Chateau Purcari degustările îți aduc cea mai virtuoasă trăire. Si-i mulțumesc Iuliei ca a intermediat-o și nu revendicat-o asa cum mi s-a întâmplat prin vinarii al căror nume nu le voi spune și a căror faima e departe de a apune.
O degustare la Purcari dacă ai un Merlin, pardon!, o Iulie doar a ta, e un carusel din care nu vrei sa cobori chit c-ai amețit de la prima runda de Sauvignon Blanc. Călătorești vizionar și nu buimac printre miresme și note și tente. De la citrice, pere sau fructe de padure, la vanilie, puțin pelin si ciocolata. De la papilo senzații vegetale la subtilități florale sau amprente lemnoase. Te lasi furat de buchet, de texturi onctuoase, străvezii sau sprintare, de culoare, de (vezi Negru de Purcari!) mizantropii imaginare. Atingi ceruri cu bolta palatină, te entuziasmezi, uneori doar mimezi și te întorci la sufletul de tina. Iar la final licorile te conjura și tu juri ca poți sa judeci just un …postgust. Si e de-ajuns!
de Mircea Poeana Ninge marunt si hotarat pesteAbatia Melk.
Ninge a Nastere si nicidecum a Crucificare.
E frig si e tare alb.
Intru intr-o carciumioara cat degetarul sa ma incalzesc.
Gospodarii locului ma coplesesc cu un Grüß Gott, rostit din toata inima si ma conving ca au cel mai bun Leberkäse din tot oraselul benedictin.
Il incerc, neaparat cu niste mustar picant si le dau dreptate.
Ora et Labora este chemarea locului.
Roaga-te si munceste!
Ma rog a multumire si nu ma muncesc mai deloc sa savurez bucatele gazdelor.
Ba mai cer si o pereche sanatoasa de Frankfurteri, fara sa ma tem ca am sa comit vreo blasfemie
Mama familiei serveste la galantar (policrom Corn al Abundentei!), tatal prepara pe loc tot felul de Wursti si o salata de cartofi celesta, fiul serveste la cele patru mese.
Ma uit la ei si ma gandesc cat de simpla si de frumoasa este viata atunci cand iti cunosti rostul.
Simpla la prima vedere, ca povestea din Numele Trandafirului, despre labirinticul destin al monahului medieval, extrem de complicata, precum simbolurile tesute cu migala filigranata de Umberto Eco.
Mananc incet si clipele se condenseaza intr-un fulg de nea.
Ce frumos este Raiul, dar cat de fantastic e pamantul!
